Ascultă Radio București FM Live

FCSB nu rezistă în 10 oameni în Scoția, dar păstrează șanse serioase la calificarea în faza principală din UEFA Europa League: Daniel Bîrligea, gol și pasă de gol, la primul duel direct dintre campioana României și Aberdeen

FCSB a remizat, scor final 2-2, în manșa tur din play-off-ul din UEFA Europa League, în Scoția, contra celor de la Aberdeen, într-un meci în care campioana României a avut un avantaj de două goluri pe tabela de marcaj, dar în care a evoluat în inferioritate numerică încă din finalul primei părți. Daniel Bîrligea a fost „one man show” pentru trupa „roș-albastră”, deoarece a deschis scorul, iar, mai apoi, a pasat decisiv pentru reușita semnată de Darius Olaru. Scoțienii au forțat pe final și au obținut un rezultat de egalitate la prima partidă directă din istorie dintre aceste cluburi, însă calificarea se va decide la București, returul urmând a se disputa peste o săptămână.

FCSB nu rezistă în 10 oameni în Scoția, dar păstrează șanse serioase la calificarea în faza principală din UEFA Europa League: Daniel Bîrligea, gol și pasă de gol, la primul duel direct dintre campioana României și Aberdeen
Foto: Sursă foto: Facebook - Gazeta Sporturilor - GSP

Articol de mariosoare, 21 august 2025, 23:44

FCSB s-a deplasat în Scoția pentru a da piept cu Aberdeen în manșa tur din play-off-ul din UEFA Europa League, iar campioana României s-a prezentat la ora acestei partide după ce a depășit-o în turul trei preliminar al celei de-a doua competiții continentale ca valoare pe trupa din Kosovo, FC Drita, campioana en-titre din acest stat. La general, formația „roș-albastră” s-a impus cu scorul de 6-3, după ce a învins, pe teren propriu, la un gol diferență, în vreme ce returul din deplasare s-a încheiat cu scorul de 3-1. De partea cealaltă, scoțienii au avut „drum liber” până în această fază a calificărilor, datorită unui coeficient superior.

De menționat ar fi faptul că gruparea de pe „Pittodrie Stadium” avea moralul ridicat anterior înfruntării clubului finanțat de Gigi Becali, deoarece, la finalul stagiunii trecute, Aberdeen izbutise să treacă de Celtic, marea rivală din întrecerea internă, în finala din Cupa Scoției, grație executării loviturilor de departajare. Privind asupra ultimelor dueluri disputate de cele două echipe, scoțienii pierduseră în compania „alb-verzilor” în runda a doua din campionat, la două goluri diferență, dar au obținut „biletele” pentru sferturile de finală din noua stagiune din Cupa Scoției, după un succes înregistrat în compania celor de la Morton, scor final 3-0, departe de casă.

De partea cealaltă, gruparea „roș-albastră” a zburat în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord confruntându-se cu dificultăți uriașe în ceea ce privește prestațiile afișate pe plan intern, acolo unde, cel mai recent, a înregistrat o remiză împotriva uneia dintre rivalele din oraș, Rapid București, deși a condus la două goluri distanță. Poziția a 12-a pe care o ocupa FCSB în Superligă înainte de fluierul de start al partidei din play-off-ul din UEFA Europa League, cu un total de cinci puncte obținute după șase runde, arăta slăbiciunea campioanei României în acest debut de sezon, evoluțiile de pe plan continental fiind cele care au mai „spălat” din rușine.

La nivelul loturilor, trupa condusă de pe margine de Elias Charalambous a avut probleme în a utiliza trei dintre fotbaliștii de bază, în persoanele lui Siyabonga Ngezana, Risto Radunovic, respectiv, Baba Alhassan, aceștia neprimind în timp util vizele de muncă pentru a călători în Scoția, astfel că autoritățile statului nu le-au permis acestor jucători să se alăture coechipierilor pentru a pregăti duelul contra celor de la Aberdeen. Totuși, o veste bună pe care antrenorul cipriot al celor de la FCSB a primit-o, anterior disputării acestei întâlniri, a fost cea a revenirii în primul 11 a lui Florin Tănase, cel care și-a ispășit suspendarea pe care a încasat-o în meciul tur din runda a doua preliminară contra celor de la Shkëndija.

Aproximativ 30 de milioane de euro reprezintă diferența dintre cele două loturi propuse de Aberdeen și FCSB, conform site-ului de specialitate, Transfermarkt, scoțienii atingând borna de puțin peste 18 milioane de euro, în vreme ce campioana României valorează circa 48 de milioane de euro. Debutul de meci a fost unul în care jocurile de posesie au alternat, dar nicio ocazie nu a fost creată în primele minute scurse din această confruntare. Adil Aouchiche a creat pericol în minutul 13 al înfruntării, atunci când, recuperând un balon la marginea careului, a încercat să finalizeze, dar Mihai Popescu s-a aflat pe traiectoria balonului și s-a opus execuției fotbalistului gazdelor.

Nicolas Milanovic și-a încercat norocul dintr-o lovitură liberă câteva secvențe mai târziu, dar tentativa acestuia de a înscrie a luat la țintă zidul format din jucători ai campioanei României, iar Ștefan Târnovanu nu a întâmpinat probleme la această fază statică. Mai apoi, jocul a devenit unul lipsit de intensitate și de acțiune, iar accidentarea ușoară pe care a suferit-o Florin Tănase a fost singurul eveniment notabil din minutele de după scurgerea primului sfert de oră din partida din Scoția. Adrian Șut a fost la un pas să deschidă scorul, dar execuția mijlocașului central din România a fost interceptată de unul dintre apărătorii celor de la Aberdeen, astfel că acțiunea s-a terminat fără nimic notabil pe tabela de marcaj.

Daniel Bîrligea a fost cel care a „spart gheața” în această dublă-manșă, atunci când atacantul central al „roș-albaștrilor” a recepționat o pasă precisă de la David Miculescu în zona suprafeței de pedeapsă, iar, după ce a efectuat o preluare pe poziție viitoare, vârful celor de la FCSB a tras pe jos în colțul din dreapta al porții scoțienilor.

Dimitar Mitov s-a întins după balon, dar nu a putut opri execuția din a scutura plasa buturilor, astfel că fostul jucător al celor de la CFR Cluj și-a adus echipa în avantaj și a punctat pentru prima dată în noul sezon european. Un moment extrem de important din acest meci a apărut în minutul 39, atunci când Juri Cisotti a fost eliminat de către arbitrul de centru, ca urmare a unei intervenții dure pe care acesta a avut-o la adresa unui adversar, iar campioana României a rămas în inferioritate numerică.

Ștefan Târnovanu a fost testat în minutele de prelungiri din actul întâi, atunci când goalkeeper-ul român al „roș-albaștrilor” a respins execuția trimisă de Ante Palaversa din apropiere care se îndrepta la colțul lung. Darius Olaru, David Kiki și Malcom Edjouma au fost introduși în formația bucureșteană odată cu revenirea de la cabine, iar Florin Tănase, Vlad Chiricheș și Valentin Crețu au fost jucătorii care au părăsit terenul de joc.

La prima acțiune de poartă din repriza secundă, FCSB a reușit să își dubleze avantajul, atunci când Darius Olaru a primit o pasă de la marcatorul primului gol din acest meci, după ce portarul bulgar al celor de la Aberdeen a fost trimis în direcția opusă. Cel mai valoros fotbalist al campioanei României a îndeplinit o simplă formalitate, împingând mingea în poartă pentru a bifa o finalizare simplă.

Scoțienii au dat replica cinci minute mai târziu, atunci când Adil Aouchiche a pus probleme asupra buturilor apărate de Ștefan Târnovanu, execuția cu capul a fotbalistului celor de la Aberdeen fiind respinsă de portarul campioanei României. Gazdele au redus din diferență la un minut distanță de la atingerea primei ore de joc, atunci când Ante Palaversa, primind o pasă de la Adil Aouchiche, a intrat în suprafața de pedeapsă a oaspeților, s-a întors pe lângă un oponent și a trimis un șut care a lovit bara înainte de a intra în poartă.

Până la sfârșitul partidei de pe „Pittodrie Stadium”, scoțienii au încercat să egaleze situația de pe tabela de marcaj, dar șansele importante au întârziat să apară, astfel că trupa din Capitală a plecat cu un succes înapoi în România. Lovitura de grație s-a produs în minutul 90, atunci când Esten Sokler a înscris din apropiere, după ce Ante Palaversa a executat un corner și a destabilizat apărarea formației din România.

Campioana en-titre din Superligă pornește cu prima șansă la calificarea în faza principală din noul sezon din UEFA Europa League, la capătul acestui rezultat, iar revenirea în întrecerea internă se va produce pe „Arena Națională”, atunci când „roș-albaștrii” vor evolua în compania celor de la FC Argeș. Returul contra celor de la Aberdeen va avea loc peste o săptămână, în data de 28 august, pe cel mai încăpător stadion din țară, iar adversarii echipei bucureștene nu vor fi angrenați în vreun alt duel în toate competițiile până la desfășurarea partidei decisive din această dublă-manșă.

Etichete:
VIDEO| De la „PULS” la „Uită-te în ochii mei”: Holy Molly își deschide sufletul în matinalul BucureștiFM
Actualitate joi, 2 aprilie 2026, 12:34

VIDEO| De la „PULS” la „Uită-te în ochii mei”: Holy Molly își deschide sufletul în matinalul BucureștiFM

În matinalul București FM, dimineața a venit cu o doză neașteptată de emoție, sinceritate și umor, odată cu prezența artistei Holy Molly,...

VIDEO| De la „PULS” la „Uită-te în ochii mei”: Holy Molly își deschide sufletul în matinalul BucureștiFM
Baby Boom Show revine la Romexpo: patru zile cu oferte pentru copii și viitori părinți
Actualitate joi, 2 aprilie 2026, 12:31

Baby Boom Show revine la Romexpo: patru zile cu oferte pentru copii și viitori părinți

Cel mai mare târg din România dedicat copiilor și viitorilor părinți, Baby Boom Show, are loc în perioada 2 – 5 aprilie, la Romexpo, în...

Baby Boom Show revine la Romexpo: patru zile cu oferte pentru copii și viitori părinți
Weekend cu tradiții și târguri de Florii în București: meșteșuguri, gastronomie și spectacole folclorice
Actualitate joi, 2 aprilie 2026, 12:18

Weekend cu tradiții și târguri de Florii în București: meșteșuguri, gastronomie și spectacole folclorice

Bucureștenii au parte în acest weekend de mai multe evenimente dedicate apropierii sărbătorii Floriilor, cu târguri tradiționale, preparate...

Weekend cu tradiții și târguri de Florii în București: meșteșuguri, gastronomie și spectacole folclorice
Coiful de aur de la Coțofenești, recuperat în Olanda: autoritățile urmează să prezinte detalii despre anchetă (Surse)
Actualitate joi, 2 aprilie 2026, 11:57

Coiful de aur de la Coțofenești, recuperat în Olanda: autoritățile urmează să prezinte detalii despre anchetă (Surse)

Coiful de aur de la Coțofenești a fost recuperat, potrivit unor surse citate joi de RTV Drenthe. Obiectul de patrimoniu, alături de trei...

Coiful de aur de la Coțofenești, recuperat în Olanda: autoritățile urmează să prezinte detalii despre anchetă (Surse)
Actualitate joi, 2 aprilie 2026, 11:45

Bucharest Design Festival, un nou eveniment dedicat industriilor creative

Prima ediție a Bucharest Design Festival va avea loc între 20 mai și 21 iunie 2026 și se va desfășura sub Înaltul Patronaj al Președintelui...

Bucharest Design Festival, un nou eveniment dedicat industriilor creative
Actualitate joi, 2 aprilie 2026, 11:13

Cum se împart banii bucureștenilor între sectoare și Primăria Capitalei

Pentru prima dată, bugetele Capitalei și ale celor șase sectoare vor fi aprobate de Consiliul General al Municipiului București (CGMB), a...

Cum se împart banii bucureștenilor între sectoare și Primăria Capitalei
Actualitate joi, 2 aprilie 2026, 10:41

Incident în timpul ședinței CGMB: un pompier din Primăria Capitalei a leșinat în contextul reorganizării instituției

Un incident a avut loc în timpul discuțiilor privind reorganizarea Primăriei Capitalei, după ce unul dintre angajații din cadrul...

Incident în timpul ședinței CGMB: un pompier din Primăria Capitalei a leșinat în contextul reorganizării instituției
Actualitate joi, 2 aprilie 2026, 10:26

Tariful de închiriere pentru stadionul Steaua va fi redus

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a anunțat că tariful de închiriere pentru Stadionul Steaua va fi redus, după ce a constatat că actualul...

Tariful de închiriere pentru stadionul Steaua va fi redus