Cărți deosebite cu titluri cumplite: “Chinuiește-i pe copii”
Articol de razvanursuleanu, 20 august 2025, 09:25
Profund neinspirat m-am dovedit a fi în momentul în care am început să citesc această carte scrisă de John Saul în timp ce mă aflam într-un compartiment ce aparținea fără vreun dubiu unui vagon al trenului cu plecare din București Nord și cu destinația Mangalia.
Pe unul din locurile din fața mea se afla o stimabilă doamnă, ceea ce în sine nu reprezenta o problemă demnă de a fi luată în considerație, doar că respectiva și distinsa doamnă era însoțită de un copil mic care, din fericire pentru desfășurarea ulterioară a evenimentelor, adormise aproape imediat după ce trenul a plecat din gară.
Nu apucasem să termin de citit prima pagină și am auzit-o pe doamnă spunînd, cu un ton extrem de grav, “Serios? Chiar așa? De față cu copilul?” Ridicând privirea, am înțeles chiar din prima secundă că intrasem într-o situație mai mult decât delicată în care, în conformitate cu multe filme thriller pe care le-am văzut de-a lungul vremii, grupuri numeroase de polițiști bine pregătiți și determinați apar de prin toate ungherele cu armele la vedere, răcnind la unison “STAI! NU MIȘCA! MÂINILE LA VEDERE!” precum și diverse alte dispoziții menite a-l stopa pe temutul infractor din comiterea diverselor tipuri de fărădelegi.
Înnebunit de spaimă, am închis cu un clămpănit cartea și am ascuns-o cât ai clipi (m-am ridicat de pe scaun, am pus cartea pe scaun și m-am așezat pe ea), după care am scotocit prin tașcă (umblu cu o tașcă mereu, chiar și prin tot felul de trenuri) și cu un gest ostentativ am scos la vedere “Charlie și fabrica de ciocolată” de Roald Dahl (pe care o țineam de ceva vreme și fără vreun motiv esențial în tașca despre care am tot precizat), sperând în taină că această acțiune disperată ar putea să mă salveze de la un final dramatic.
Din fericire pentru parcursul ulterior al vieții mele, doamna respectivă nu a mai rostit niciun cuvânt în direcția mea până când am ajuns la Eforie Nord, unde a coborât din tren în mare viteză și ținând strâns copilul de mână (care se trezise încă de la Constanța, mititelul de el). Iar eu am rămas în continuare cu ochii în “Charlie și fabrica de ciocolată” până la Mangalia, deși terminasem cartea încă de la stația Cernavodă Pod.
Ca urmare a acestor evenimente, am citit “Chinuiește-i pe copii” în tot felul de locuri în care vizibilitatea era redusă și cu ochii în patru (în sensul în care citeam câteva rânduri, ridicam privirea să văd dacă se află cineva în apropierea boscheților sau a stufărișului unde mă ascunsesem, citeam din nou câteva rânduri, mă uitam iar de jur-împrejur, și tot așa).
A durat ceva până am reușit să ajung la ultima pagină…
Și adevărul este că romanul e dur… John Saul în cea mai bună formă a sa (sau în cele mai negre zile ale vieții sale, dacă e să mă iau după înverșunarea cu care încearcă să-l inoculeze pe cititor cu teroare pură).
Bineînțeles că recomand romanul, dar doar pentru cei care au nervii foarte, foarte tari…
