Dinamo București remizează contra nou-promovatei Csikszereda, într-un meci în care s-au înscris patru goluri în prima repriză: instalația de nocturnă a „jucat feste” la Miercurea-Ciuc, iar Alexandru Musi a înscris la debut
Dinamo București și Csikszereda Miercurea-Ciuc au remizat, scor final 2-2, în meciul din Superligă care a pus punct rundei inaugurale din noul sezon competițional, „câinii roșii” dând dovadă de spirit de echipă și revenind pe tabela de marcaj de la două goluri deficit. Trupa nou-promovată în primul eșalon al fotbalului românesc a debutat „furtunos” și a punctat de două ori în decurs de câteva minute, dar formația din „Ștefan cel Mare” a egalat situația la general în actul întâi, în care Alexandru Musi a înscris la debutul într-un duel oficial pentru dinamoviști. În repriza a doua, din cauza unor defecțiuni la instalația de nocturnă, înfruntarea a fost oprită pentru o bună perioadă de timp.
Articol de mariosoare, 15 iulie 2025, 00:49
Dinamo București și Csikszereda Miercurea-Ciuc s-au înfruntat în ultimul meci din etapa inaugurală din Superligă, iar „câinii roșii” au avut de-a face cu o replică solidă afișată de nou-promovata în primul eșalon al fotbalului românesc. Formația pregătită de Robert Ilyes a ajuns în divizia întâi la capătul clasării pe locul al treilea în grupa de campionat, pentru ca, diferența față de FC Argeș să fie de trei puncte.
În cantonamentul de pregătire disputat în această vară, gruparea din Harghita a evoluat în compania celor de la Oțelul Galați, formație contra căreia a remizat, scor final 1-1, pentru ca, în duelul desfășurat împotriva celor de la Paks, din Ungaria, trupa peste care a dat CFR Cluj în primul tur preliminar din UEFA Europa League, să se obțină un succes la două goluri diferență.
În cel de-al treilea joc amical din această perioadă de pregătire, Csikszereda Miercurea-Ciuc a pierdut împotriva unei alte echipe din campionatul maghiar, MTK Budapesta, gruparea din capitala țării vecine României impunându-se cu scorul final de 3-1. De partea cealaltă, dinamoviștii au fost implicați în trei partide amicale de-a lungul acestui interval de timp în care a avut loc pauza competițională, iar formația din „Ștefan cel Mare” a înregistrat trei rezultate de egalitate.
În prima partidă, cea care a fost disputată contra celor de la Motor Lubin, „câinii” au înscris de trei ori, dar au primit tot atâtea goluri, iar cel de-al doilea duel, care s-a organizat împotriva celor de la Omonia, scorul final a fost de 2-2. În ultimul meci amical care a avut loc în perioada de pregătire, dinamoviștii nu au putut trece de Tunari, câte un gol fiind marcat de ambele tabere.
În ceea ce privește duelurile directe dintre Csikszereda Miercurea-Ciuc și Dinamo București, anterior acestei confruntări, situația era una extrem de echilibrată, deoarece, raportul celor cinci partide disputate a consemnat patru rezultate de egalitate înregistrate în toate competițiile. „Câinii” bifaseră o singură victorie în compania trupei din Harghita de-a lungul timpului, triumful fiind consemnat în anul 2024, atunci când gruparea din Capitală învingea cu scorul final de 2-0 în turul barajului de menținere/promovare în Superligă.
Trei fotbaliști care au semnat cu gruparea din „Ștefan cel Mare” în această fereastră de „mercato” au fost titularizați de Zeljko Kopic, aceștia fiind Alexandru Musi, Daniel Armstrong și Charalampos Kyriakou.
Confruntarea de la Miercurea-Ciuc a debutat cu 4.000 de suporteri în tribunele arenei locale, iar entuziasmul arătat de formația nou-promovată, ca urmare a apariției în premieră pe această „scenă” a fotbalului românesc a fost unul ridicat. Începutul de partidă a aparținut trupei gazdă, iar, în minutul al doilea al întâlnirii avea să survină deschiderea de scor în acest meci, atunci când șutul din interiorul careului expediat de atacantul slovac, Jozef Dolny a lovit stâlpul din dreapta porții apărate de Alexandru Roșca.
Totuși, mingea a sărit în piciorul lui Maxime Sivis, iar un autogol a fost consemnat pentru ca gazdele să treacă în față în această confruntare încă din startul său. Daniel Armstrong, din lovitură liberă, la câteva minute distanță de la deblocarea tabelei de marcaj, a pus probleme porții apărate de Eduard Pap, dar reflexul goalkeeper-ului român a fost unul de zile mari și a menținut avantajul gazdelor la general.
În minutul al 11-lea al meciului, un slalom care l-a avut drept protagonist pe Efraim Bodo a condus la depășirea tuturor fundașilor adverși, iar execuția mijlocașului central român al celor de la Csikszereda Miercurea-Ciuc a fost direcționată la colțul scurt, pe jos, fără ca Alexandru Roșca să poată interveni prompt.
Ciucanii s-au văzut conducând la două goluri diferență la capătul primului sfert de oră, moment în care „câinii” au redus din diferență, atunci când Alexandru Musi s-a aflat la finalizare și a marcat în premieră într-un duel oficial în tricoul dinamoviștilor. Iulius Mărginean, fără să fie atacat de vreun jucător oponent, a aruncat o centrare la colțul lung, mingea depășind întregul ax defensiv al gazdelor, iar fostul fotbalist al celor de la FCSB a plonjat și a trimis o lovitură de cap puternică la colțul scurt, „câinii” revenind în această partidă.
Cu circa opt minute înainte de încheierea actului întâi din această înfruntare, formația nou-promovată în Superligă s-a întors în atac, iar pasa verticală trimisă de Bence Vegh l-a găsit liber în zonă centrală pe Jozef Dolny, iar atacantul din Slovacia al celor de la Csikszereda Miercurea-Ciuc s-a răsucit pe lângă un adversa și a tras puternic.
Balonul a ocolit de puțin spațiul porții apărate de Alexandru Roșca, golul venind în poarta trupei gazdă cu două minute înainte de expirarea timpului regulamentar din repriza întâi. O fază spectaculoasă a fost inițiată de pasa în lateral trimisă de Rareș Pop, la capătul acesteia aflându-se Raul Opruț, iar fundașul lateral stânga a continuat cu Cătălin Cîrjan.
„Decarul” dinamoviștilor a driblat câțiva adversari și a scos mingea la marginea suprafeței de pedeapsă, pentru ca, după o fentă de excepție, Eddy Gnahore să șuteze corespunzător și să scuture plasa porții apărate de Eduard Pop, situația devenind una egală la general.
În repriza a doua, la șase minute scurse de la revenirea de la cabine, centrarea trimisă de Maxime Sivis a fost îndepărtată pentru moment de apărarea gazdelor, dar, pe respingere s-a aflat Charalampos Kyriakou al cărui șut a fost blocat de Eduard Pop, iar, din câțiva metri, Cătălin Cîrjan nu a putut să introducă balonul în plasa porții adverse.
Odată cu intrarea în ultima jumătate de oră din această înfruntare, instalația de nocturnă de pe stadionul local a suferit o defecțiune, iar jucătorii celor două echipe au fost trimiși la cabine, pentru ca, la întoarcerea pe gazon, Dinamo București să fie echipa mai periculoasă și formația care a căutat constant înscrierea celui de-al treilea gol din acest duel. Cătălin Cîrjan a șutat puternic de la granița suprafeței de pedeapsă, căutând vinclul buturilor ciucanilor, iar Eduard Pop a fost la post.
Mamaudou Karamoko, introdus pe parcursul meciului de Zeljko Kopic, a decis să tragă de la aproximativ 20 de metri, atunci când cronometrul mai arăta 20 de minute din această partidă, dar goalkeeper-ul român al gazdelor a blocat spectaculos tentativa jucătorului francez de a marca. Ulterior, Benjamin Babati a încercat să îl surprindă pe picior greșit pe Alexandru Roșca, cel care ieșise prea mult dintre buturi, dar portarul român al dinamoviștilor s-a repliat la timp și a prins balonul.
Hakim Abdallah a fost aproape de a puncta formidabil, mai apoi, atunci când fotbalistul din Madagascar a trimis din foarfecă înspre buturile apărate de Eduard Pop, iar înainte de intrarea în minutele de prelungire din acest duel, Adrian Caragea a fost la un pas de a marca, dar execuția puternică a acestuia a fost deviată în bara transversală de goalkeeper-ul român.
Ultima șansă din această confruntare care a fost ratată de dinamoviști a venit în minutul 93, atunci când Cătălin Cîrjan s-a hotărât să tragă dintr-un unghi complicat, iar șutul „decarului” oaspeților a fost respinsă în afara terenului de către goalkeeper-ul celor de la Csikszereda Miercurea-Ciuc. Cele două formații au obținut un punct de pe urma rundei inaugurale din Superligă, formația din Harghita va evolua contra celor de la Unirea Slobozia în deplasare, în vreme ce „alb-roșii” vor juca contra celor de la FC Botoșani pe teren propriu.