Ascultă Radio București FM Live

Ateliere de știință pentru peste 400 de copii din medii defavorizate

Ateliere de știință pentru peste 400 de copii din medii defavorizate

Articol de bucurestifm, 8 iulie 2025, 16:04

Sphera Franchise Group, împreună cu KFC România și în parteneriat cu Bucharest Science Festival, organizează o serie de ateliere de știință dedicate unui număr de peste 400 de copii proveniți din medii vulnerabile. Inițiativa face parte din platforma „Meniul Zilei de Mâine”, programul prin care Grupul sprijină persoanele aflate în dificultate.

Proiectul este implementat în colaborare cu ONG-uri partenere precum SOS Satele Copiilor, Institutul de Fapte Bune, Mia’s Children, Asociația Ana și Copiii, Asociația Zi de Bine și Asociația Casa Bună. Acțiunea vine în completarea eforturilor derulate prin „Meniul Zilei de Mâine” pentru susținerea accesului la educație și nutriție al copiilor din comunități dezavantajate.

Ateliere de astronomie, fizică și microbiologie

Prin „Laboratorul de AHAAA!”, programul sub care sunt desfășurate aceste ateliere, Sphera Franchise Group susține o serie de experiențe educaționale menite să stimuleze imaginația celor mici și să îi ajute să viseze dincolo de limitele cotidianului. Copiii explorează Universul, învață despre planete, galaxii și energie solară, călătoresc imaginar prin spațiu și timp și află de la traineri dedicați cum funcționează lumea nevăzută a microbilor sau ce legi ale fizicii permit avioanelor să zboare.

Lecții aplicate de știință pentru elevi din Teleorman și Ilfov

Anul acesta, peste 400 de copii beneficiază de atelierele de știință. În satul Merenii de Jos, din județul Teleorman, elevii din clasele I–VIII au participat la lecții de aerodinamică, unde au învățat principiile de bază ale fizicii, iar în Chiajna, copiii au descoperit universul nevăzut al bacteriilor și virusurilor, în ateliere interactive de microbiologie. Activitățile continuă și în perioada următoare, cu noi ateliere planificate pentru copii din comunități vulnerabile din București și județul Giurgiu.

De la explorări microscopice la călătorii prin spațiu și timp, toate activitățile au fost concepute pentru a transforma știința într-un subiect accesibil și captivant, indiferent de vârstă sau mediu. Fie că au participat la sesiuni în grupuri mici sau la proiecții, elevii au fost încurajați să pună întrebări, să observe, să simtă și să înțeleagă fenomenele din jurul lor.

Sphera Franchise Group își continuă, astfel, angajamentul față de educație, punând în centrul acțiunilor sale dezvoltarea copiilor din medii vulnerabile. Platforma „Meniul Zilei de Mâine” creează astfel de contexte relevante, interactive și accesibile pentru învățare, acolo unde acestea sunt necesare.

VIDEO| Cum se nasc piesele The Motans: secretele procesului creativ
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 11:28

VIDEO| Cum se nasc piesele The Motans: secretele procesului creativ

The Motans a fost invitat în matinalul „Bună dimineața, București!”, unde a vorbit despre cea mai recentă colaborare cu Irina Rimes, piesa...

VIDEO| Cum se nasc piesele The Motans: secretele procesului creativ
Inflația a ajuns la 6,61% în septembrie. Chiriile și carburanții, cele mai mari scumpiri
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 10:44

Inflația a ajuns la 6,61% în septembrie. Chiriile și carburanții, cele mai mari scumpiri

Rata anuală a inflației a ajuns la 6,61% în septembrie 2026, după trei luni de deflație, potrivit datelor publicate de Institutul Național de...

Inflația a ajuns la 6,61% în septembrie. Chiriile și carburanții, cele mai mari scumpiri
Sensuri unice pe opt străzi din Sectorul 1, din 16 octombrie
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 09:47

Sensuri unice pe opt străzi din Sectorul 1, din 16 octombrie

Opt străzi din Sectorul 1 vor avea sens unic începând cu 16 octombrie, potrivit unui anunț al administrației locale. Măsura vizează...

Sensuri unice pe opt străzi din Sectorul 1, din 16 octombrie
Trafic restricționat în Pasajul Unirii după un accident în care au fost implicate două mașini
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 09:18

Trafic restricționat în Pasajul Unirii după un accident în care au fost implicate două mașini

Traficul este restricționat pe ambele benzi în Pasajul Unirii, pe sensul dinspre Strada Colței către Bulevardul Mărășești, după ce două...

Trafic restricționat în Pasajul Unirii după un accident în care au fost implicate două mașini
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 07:15

Geamurile – trucul cu ziarul e depășit, iată ce funcționează acum

Geamurile curate schimbă complet lumina dintr-o casă, dar sunt și printre cele mai frustrante suprafețe de curățat. ⚠️ Urmele, petele și...

Geamurile – trucul cu ziarul e depășit, iată ce funcționează acum
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 06:43

Temperaturi scăzute și ploaie, în Capitală

Vremea va fi rece pentru această dată și închisă. Trecător va ploua slab (cantitate de apă de 2…5 l/mp), iar vântul va sufla în...

Temperaturi scăzute și ploaie, în Capitală
Actualitate luni, 12 octombrie 2026, 21:01

Senat: Conducerea trotinetelor electrice pe drumurile publice, doar după absolvirea unui curs de legislație rutieră

Un proiect de lege care prevede introducerea condiției absolvirii unui curs de legislație rutieră pentru conducerea trotinetelor electrice pe...

Senat: Conducerea trotinetelor electrice pe drumurile publice, doar după absolvirea unui curs de legislație rutieră
Actualitate luni, 12 octombrie 2026, 20:13

ANM: Marți, vreme rece

Marți,   Vremea va fi rece pentru această dată și închisă. Trecător va ploua slab (cantitate de apă de 2…5 l/mp). Vântul va sufla...

ANM: Marți, vreme rece