Ascultă Radio București FM Live

”Nicio pastilă magică”, primul spectacol din România care are în distribuție actori cu dizabilități motorii, are premiera pe 2 iulie

”Nicio pastilă magică”, primul spectacol din România care are în distribuție actori cu dizabilități motorii, are premiera pe 2 iulie

Articol de andreiabarsanbfm, 2 iulie 2025, 10:04

Premiera spectacolului Nicio pastilă magică, regizat de Laurențiu Rusescu, va avea loc pe 2  iulie, la Sala Media a Teatrului Național „I.L. Caragiale” București. Avanpremiera s-a desfășurat în prezența dramaturgului irlandez Christian O’Reilly, aflat în Capitală special pentru acest eveniment. Alte 4 reprezentații ale spectacolului sunt programate pentru 3, 8, 9 și 10 iulie.

Inspirat dintr-o poveste reală, Nicio pastilă magică / No Magic Pill aduce pe scenă istoria emoționantă a unor oameni cu dizabilități motorii, care luptă cu curaj pentru a-și păstra demnitatea și independența. Deși abordează teme profunde, piesa surprinde prin dinamism, traversând rapid stări contrastante: de la tristețe sfâșietoare, la un umor cald și autentic.

Montată pentru prima dată în afara Irlandei, producția este o inițiativă teatrală unică: primul spectacol din România interpretat de actori cu dizabilități motorii. Proiectul a fost întâmpinat cu un entuziasm real, atât de comunitatea persoanelor cu dizabilități, cât și de lumea teatrului, fiind un pas important spre incluziune și diversitate. Castingul s-a desfășurat pe durata a mai multe săptămâni și a fost finalizat la finalul lunii mai.

„Procesul de casting a fost pe măsura acestui proiect atipic – complex, profund și plin de responsabilitate. A fost dificil nu doar din cauza caracterului inedit al spectacolului, ci și pentru că fiecare alegere a trebuit să fie corectă, atât artistic, cât și uman.

Pentru actorii amatori, criteriile au mers dincolo de abilități tehnice. Am căutat în primul rând dorința sinceră de a urca pe scenă, disponibilitatea de a ieși din zona de confort, curajul de a fi în centrul atenției și o predispoziție autentică spre exprimarea emoțiilor. Cunosc poveștile tuturor celor care au venit la audiții și sunt profund impresionat de decizia lor de a se implica într-un proiect care presupune un efort fizic și emoțional considerabil, comparabil cu munca unui actor profesionist.”, a declarat regizorul Laurențiu Rusescu.

Cei 5 actori amatori care vor contribui la diversitatea și inovația din artele teatrale, inspirând și încurajând persoanele cu dizabilități să urmeze o carieră în artele spectacolului, au vârste cuprinse între 15 și 27 de ani, provin din medii și domenii variate și surprind prin propriile povești de viață. Alex Tache, distribuit în rolul principal, lucrează în domeniul IT și este o prezență frecventă în cadrul a numeroase activități civice, în timp ce Ariana Mihaela Dumitru este elevă a Liceului Teoretic „Constantin Brâncoveanu” și a participat constant în proiecte de teatru și muzică. Paul Lucian Teodorescu este absolvent al Facultății de Istorie și foarte interesat de culisele meseriei de actor, în timp ce Arian Cristian Notrețu este un înotător și triathlonist paralimpic, multi-premiat, student al Universității Naționale de Educație Fizică și Sport București și antrenor de înot la OV Sports Otopeni, pe care accidentarea la rugby din copilărie nu l-a oprit din a-și urma visul.  Alexandru Calițoiu, deși dependent de scaunul rulant încă din copilărie, ca urmare a unui accident rutier, rămâne un optimist incurabil, gata de a transmite spectatorilor că orice provocare poate fi depășită.

Distribuția este completată de actorii Mihaela Velicu (care poate fi văzută pe scena Teatrului de Stat Constanța în spectacolele Seaside Stories – regia Radu Afrim, Trilogia Belgrădeană – regia Erwin Șimșensohn și A douăsprezecea noapte – regia Andrei Șerban) și Florin Aioane (o prezență constantă pe scenele de teatru independent, nominalizat de UNITER pentru debut cu rolul Euphemos din spectacolul Medea’s Boys), cu participarea specială a Biancăi Babașa și Emil Hoștină.

„În cazul actorilor profesioniști, procesul a fost mai simplu, dar nu mai puțin riguros. Am căutat versatilitate, empatie și, mai presus de toate, capacitatea de a lucra cu generozitate și bucurie într-un context delicat. Mihaela și Florin nu doar că au îndeplinit aceste criterii, dar le-au și depășit cu mult. Talentul și energia lor aduc echilibru și lumină spectacolului, oferind exact acel contrapunct emoțional de care are nevoie.”, a completat Laurențiu Rusescu.

Scenografia spectacolului este semnată de Andreea Koch, cunoscută pentru numeroasele sale colaborări cu regizori români precum Cristian Mihăilescu, Anda Tăbăcaru-Hogea, Radu Gabrea, Rareș Zaharia, Dana Rotaru, Mihai Manolescu, Alexandru Nagy, dar și străini – Peter Pawlic sau Paolo Bosisio. Andreea a mai lucrat împreună cu Laurențiu Rusescu la spectacolul Callas, pe scena Operei Naționale București.

Muzica spectacolului este creată de Călin Țopa, unul dintre cei mai talentați compozitori și designeri de muzică de teatru și de film din noua generație, un creator vizionar, situat permanent la intersecția dintre artă și tehnologie. Lucrările sale au fost prezentate în numeroase spații și contexte artistice internaționale și naționale, printre care: Personal Structures la Palazzo Mora din Veneția, Experimental Loop în Governors Island din New York, Royal Central din Londra, Quadrienala de la Praga 2023, Muzeul Național de Artă Contemporană și Teatrul Național din București, Galeria Nicodim, Art Safari și altele.

Spectacolul Nicio pastilă magică este o celebrare a rezilienței umane, un exemplu vibrant de forță și speranță și promite o experiență care îmbină emoția, curajul și umanitatea într-o formă scenică de neuitat.

Mai multe detalii despre proiect puteți afla din emisiunea #ÎnComunitate, de la Teodora Cașcarade, specialist comunicare, invitata Ioanei Brușten. https://www.bucurestifm.ro/2025/06/16/spectacolul-nicio-pastila-magica-arta-dizabilitate-adevar/

„Străzi Deschise” – Se fac înscrieri pentru tururile ghidate de pe Calea Victoriei
Actualitate miercuri, 23 septembrie 2026, 18:31

„Străzi Deschise” – Se fac înscrieri pentru tururile ghidate de pe Calea Victoriei

În acest final de săptămână, bucureștenii pot lua parte la tururi ghidat organizate prin centrul Capitalei, la cel de-al 22-lea weekend din...

„Străzi Deschise” – Se fac înscrieri pentru tururile ghidate de pe Calea Victoriei
Joi, vreme frumoasă, dar rece
Actualitate miercuri, 23 septembrie 2026, 18:09

Joi, vreme frumoasă, dar rece

Joi, Vremea va fi frumoasă, dar încă rece, mai ales dimineața. Cerul va fi variabil și vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă,...

Joi, vreme frumoasă, dar rece
Încă un pas pentru construcția Magistralei M7 de metrou!
Actualitate miercuri, 23 septembrie 2026, 17:38

Încă un pas pentru construcția Magistralei M7 de metrou!

A fost semnat contractul pentru Studiul de Fezabilitate al Magistralei M7 de metrou Bragadiru – Voluntari.  Primăria Sectorului 5 a semnat...

Încă un pas pentru construcția Magistralei M7 de metrou!
Complexul Acvatic din Parcul Pantelimon se deschide în luna octombrie
Actualitate miercuri, 23 septembrie 2026, 17:27

Complexul Acvatic din Parcul Pantelimon se deschide în luna octombrie

Lucrările la zona interioară a Complexului Acvatic din Parcul Pantelimon sunt aproape finalizate, iar deschiderea va avea loc în luna octombrie,...

Complexul Acvatic din Parcul Pantelimon se deschide în luna octombrie
Actualitate miercuri, 23 septembrie 2026, 17:14

Un nou bloc operator la Spitalul „Marie Sklodowska Curie”. O speranță pentru copiii aflați în stare critică

Proiectul a fost realizat printr-o investiție de aproximativ 1,25 milioane de euro. Blocul a fost dezvoltat în parteneriat cu Asociația „Inima...

Un nou bloc operator la Spitalul „Marie Sklodowska Curie”. O speranță pentru copiii aflați în stare critică
Actualitate miercuri, 23 septembrie 2026, 16:50

INCENDIILE LA LOCUINŢE: numărul victimelor, în creştere

INCENDIILE LA LOCUINŢE: numărul victimelor, în creştere în primele opt luni ale anului 2026, transmite IGSU. În primele opt luni ale anului...

INCENDIILE LA LOCUINŢE: numărul victimelor, în creştere
Actualitate miercuri, 23 septembrie 2026, 16:41

Seniorii din România. De ce au nevoie pentru a trăi mai bine

De ce au nevoie vârstnicii din România? Cât de pregătite sunt comunitățile noastre pentru o populație care îmbătrânește și ce putem face...

Seniorii din România. De ce au nevoie pentru a trăi mai bine
Actualitate miercuri, 23 septembrie 2026, 15:58

Crosul Arenelor: Peste 2.800 de participanţi

Crosul Arenelor: Peste 2.800 de participanţi înscrişi pentru traseul urban de 10 kilometri. Evenimentul va avea loc duminică, în Capitală,...

Crosul Arenelor: Peste 2.800 de participanţi