Ascultă Radio București FM Live

Protest pentru siguranța femeilor, de la 19:30, în Piața Victoriei

Protest pentru siguranța femeilor, de la 19:30, în Piața Victoriei
Foto: protest femicid

Articol de alinadecu, 18 iunie 2025, 19:22 / actualizat: 18 iunie 2025, 20:50

Centrul FILIA, alături de alte 6 ONG-uri, organizează azi, în Piața Victoriei, o manifestație pentru protejarea femeilor.

Acțiunea are loc după ce în data de 16 iunie, o femeie însărcinată a fost omorâtă de un bărbat, în Lipănești, tragedie trasă la indigo cu cea de acum mai bine de două săptămâni, ce a avut loc în Cosmopolis. Este al 26-lea caz de femicid de la începutul anului.

Sub sloganul „Niciuna înfrântă. Niciuna uitată. Niciuna mai puțin”, inițiatorii evenimentului invită oamenii să se alăture demersului lor de a proteja femeile din România prin participarea la manifestația de azi, din fața Guvernului, de la ora 19:30.

Este al doilea protest organizat în ultima lună de Centrul FILIA, acesta venind după un alt caz de femicid, ce s-a produs în Lipănești, județul Prahova. Luni, 16 iunie, un bărbat a omorât o femeie însărcinată în două luni, după ce a lovit-o în mod repetat cu toporul la nivelul capului.

Este al 26-lea caz de femicid de la începutul anului. Asta înseamnă că o femeie este omorâtă în fiecare săptămână. În fiecare an în România zeci de femei sunt omorâte doar pentru că sunt femei. Violența împotriva femeilor e insuficient sancționată, tolerată de cei care ar trebui să ne protejeze și transformată apoi în context de blamare a victimei.

În urmă cu două săptămâni 5.000 de persoane au ieșit în stradă să își strige furia și suferința după ce un bărbat a ucis cu brutalitate o femeie pe care o agresa încă de când era adolescentă.

Centrul FILIA cere autorităților statului să le protejeze pe toate femeile și fetele în fața violenței:

„Cerem ca legile să fie aplicate, indiferent de forma pe care o ia violența.
Cerem ca evaluarea riscului să devină obligatorie în toate cazurile de violență domestică, atât la nivelul parchetelor, cât și al instanțelor.
Cerem finanțarea reală și adecvată a serviciilor pentru victime și agresori.
Cerem formarea continuă și obligatorie a polițiștilor, procurorilor, judecătorilor, profesioniștilor din sănătate și a asistenților sociali în domeniul violenței de gen.
Cerem date centralizate și transparente despre femicide și toate formele de violență de gen.
Cerem asigurarea investigării și soluționării cauzelor privind violența de gen într-un termen rezonabil.
Cerem ca supraviețuitoarele violenței de gen să poată să formuleze plângere penală împotriva agresorilor fără limită de timp.
Cerem mecanisme reale de prevenție, prin educație și sensibilizare: noțiunile privind consimțământul, relațiile sănătoase și egalitatea de gen trebuie predate în școli.
Cerem consultarea și includerea sistematică a organizațiilor feministe și a experților independenți în toate politicile legate de violența de gen.”

Miercuri seara, pe pagina sa de Facebook, președintele tarii, Nicușor Dan a transmis următorul mesaj:

,,România se confruntă cu un nivel îngrijorător de violență împotriva femeilor. Doar în primele șase luni ale acestui an, 26 de femei și-au pierdut viața, cele mai multe în urma agresiunilor comise de foști sau actuali parteneri. Anul trecut, peste 130.000 de cazuri de violență domestică au fost raportate.
Durerea și revolta resimțite de societate sunt cât se poate de îndreptățite. Condamn cu fermitate orice formă de violență împotriva femeilor și reafirm că aceasta nu poate fi tolerată, ignorată sau tratată cu superficialitate.
În această seară, în Piața Victoriei, societatea civilă cere măsuri urgente și eficiente pentru stoparea violenței împotriva femeilor. Le transmit tuturor participanților la protest întreaga mea solidaritate. Este esențial ca vocea victimelor să fie ascultată, iar politicile publice să fie construite pornind de la realitățile dureroase cu care acestea se confruntă zi de zi.
Fac un apel ferm către autoritățile cu responsabilități în aplicarea legii – polițiști, procurori, judecători – să trateze fiecare caz de violență domestică cu maximă seriozitate. Prea multe semnale de alarmă au fost ignorate. Este imperativ ca victimele să fie crezute și protejate, iar comportamentele abuzive să fie oprite înainte de a se transforma în tragedii.
Voi colabora cu viitorul Guvern pentru a construi un pachet de măsuri concrete, care să asigure protecția reală a victimelor și prevenirea violenței de gen.”
Val de căldură persistent ce va alterna cu perioade de averse şi vijelii, în Bucureşti
Actualitate miercuri, 5 august 2026, 11:15

Val de căldură persistent ce va alterna cu perioade de averse şi vijelii, în Bucureşti

Val de căldură persistent ce va alterna cu perioade de averse şi vijelii, în cursul acestei săptămâni în Bucureşti. Vreme ca fi continua să...

Val de căldură persistent ce va alterna cu perioade de averse şi vijelii, în Bucureşti
PMB: Clădirea Teatrului Bulandra urmează să intre în consolidare, reabilitare şi modernizare
Actualitate miercuri, 5 august 2026, 09:33

PMB: Clădirea Teatrului Bulandra urmează să intre în consolidare, reabilitare şi modernizare

PMB: Clădirea Teatrului Bulandra urmează să intre în consolidare, reabilitare şi modernizare, licitaţia pentru proiectare şi execuţie a fost...

PMB: Clădirea Teatrului Bulandra urmează să intre în consolidare, reabilitare şi modernizare
MNAR: Galeria de Artă Românească Modernă – redeschisă de miercuri
Actualitate miercuri, 5 august 2026, 09:23

MNAR: Galeria de Artă Românească Modernă – redeschisă de miercuri

MNAR: Galeria de Artă Românească Modernă – redeschisă de miercuri; Sala Brâncuşi – în formulă completă, anunţă Muzeul...

MNAR: Galeria de Artă Românească Modernă – redeschisă de miercuri
Proiecte de afterschool, dezvoltare a pieţelor agroalimentare şi reabilitare termică, pentru sectorul 1
Actualitate miercuri, 5 august 2026, 09:16

Proiecte de afterschool, dezvoltare a pieţelor agroalimentare şi reabilitare termică, pentru sectorul 1

Proiecte de afterschool, dezvoltare a pieţelor agroalimentare şi reabilitare termică, pentru sectorul 1, toate aceste iniţiative se regăsesc pe...

Proiecte de afterschool, dezvoltare a pieţelor agroalimentare şi reabilitare termică, pentru sectorul 1
Actualitate marți, 4 august 2026, 22:32

Sector 6: Intensitatea iluminatului în parcuri şi locuri de joacă, diminuată la circa 50%

Sector 6: Intensitatea iluminatului în parcuri şi locuri de joacă va fi diminuată la circa 50% din capacitatea maximă Primăria Sectorului 6 va...

Sector 6: Intensitatea iluminatului în parcuri şi locuri de joacă, diminuată la circa 50%
Actualitate marți, 4 august 2026, 19:59

Valul de căldură se intensifică

Miercuri, în Capitală, vremea va fi caniculară, iar disconfortul termic se va menține accentuat. Potrivit ANM, temperatura maximă se va situa...

Valul de căldură se intensifică
Actualitate marți, 4 august 2026, 18:20

Peste 3.200 de solicitări la Serviciul de Ambulanță București-Ilfov, în două zile

Serviciul de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov a înregistrat 3.260 de solicitări începând de duminică, de la ora 8.00, până marţi, la ora...

Peste 3.200 de solicitări la Serviciul de Ambulanță București-Ilfov, în două zile
Actualitate marți, 4 august 2026, 16:34

Festivalul de Film și Istorii Râșnov începe în primul weekend cu Alina Manole, Radu Almășan și Romanian Youth Jazz Orchestra

Festivalul de Film și Istorii Râșnov (FFIR) debutează vineri, 7 august, și propune, timp de 17 zile, peste 100 de evenimente în Râșnov,...

Festivalul de Film și Istorii Râșnov începe în primul weekend cu Alina Manole, Radu Almășan și Romanian Youth Jazz Orchestra