Cum să… ne comportăm în fața unui eșec la examen? VIDEO

Articol de Vicentiu Andrei, 16 iunie 2025, 07:34

• Eșecul la un examen nu e capăt de drum. E doar o etapă pe un traseu mai lung.

• Stările negative sunt firești. Negarea, furia, dezamăgirea… toate fac parte din proces. Important e să nu rămânem în ele prea mult timp.

• Mintea se blochează în eșec. De aceea, e nevoie de timp și calm pentru a vedea opțiunile reale.

• Rolul părintelui: să fie aproape, nu să tragă concluzii.Mai întâi ascultăm, apoi căutăm împreună soluții.

• Drumul nu se închide niciodată. Există alternative. Planul A nu a mers? Trece la planul B. Sau C. Sau D. Important e să nu te oprești.

Suntem în perioadă de examene. Peste tot sunt în jurul nostru tineri care dau examenul de bacalaureat, se apropie capacitatea… Le dorim succes tuturor, dar știm din experiențe că nu toate rezultatele vor fi așa cum își doresc copiii sau, uneori mai abitir, părinții.

Și voiam, Amada, să te rog astăzi să ne ajuți să discutăm puțin despre cum să tratăm rezultatul atunci când el nu este chiar așa cum ne-am așteptat. Hai să nu spun că este un eșec, dar nu este chiar pe placul nostru.

Amada Bălțățeanu, mulțumim pentru prezență.

Sunt Flavia Voinea la un nou podcast Cum să…? Cum să facem față un rezultat mai puțin reușit?

Amada Bălțățeanu: Toți avem așteptări, nu?

Flavia Voinea: Da, și uneori mari.

Amada Bălțățeanu: Dacă vorbim despre etape importante din viața noastră, și etape cu miză!, am fost obișnuiți cu toții să avem un obiectiv. Și atunci vine un examen, fie că este de capacitate, fie că e bacalaureat, și ai un obiectiv: să ai o anumită medie, să poți să ajungi la un anumit liceu pe care ți-l dorești, sau să ai media de la bacalaureat care să te ajute într-un anumit fel pentru a intra la o facultate.

Și atunci, sunt niște obiective, sunt niște așteptări. De la asta plecam. Eu n-am mai întâlnit, în cel puțin ultima vreme, persoane care să zică ce-o fi, o fi.

Atunci, oamenii pleacă din poziția asta în care vor să ajungă într-un anumit punct. Din experiența cu tinerii, că, apropo, deja se fac 10 ani de când lucrăm cu tinerii, am tot stat de vorbă de-a lungul anilor cu părinții ai căror copii erau la momentul fie clasa 8-a, fie clasa 12-a. Și stresul crește.

Mai mult, recunosc, pentru părinți decât pentru copii!

Flavia Voinea: N-o să uit că, la primul nostru episod de podcast, asta te-am întrebat și așa mi-ai răspuns: cine este mai stresat, părintele sau copilul? Și mi-ai răspuns: categoric, părintele!

Amada Bălțățeanu: Nu s-a schimbat nimic de la primul nostru podcast!

Părinții spun dar nu știu ce e cu el sau nu știu ce e cu ea, pentru că nu-și dă seama cum zboară timpul, cât de scurt e timpul, de ce îl pierde făcând anumite lucruri și nu-l fructifică în ideea de a mai pune o meditație sau de a mai plusa cu ceva pentru a dobândi cunoștințe.

Și atunci, da, stresul există, miza e mare, așteptările sunt acolo prezente și clar, obiective avem fixate. Și apoi vine momentul în care ești efectiv în punctul în care ai dat examen, aștepți cu sufletul la gură rezultatele, cu toate că fiecare deja intuiește cam pe unde este.Cred că, în sinea lor, toți știu să o facă. Știu cam ce au făcut bine, știu ce au greșit și deja se poate vorbi despre un punctaj. Ok, nu atât de milimetric corect, dar zona o simt.

Și apoi vine momentul cel mai important poate din punct de vedere al unor obiective: rezultatele în sine. Și acolo poți să vezi dacă suntem în unde ne-am propus și apare starea aia de a te liniști efectiv, de a fi atât calmă, nu mai înțelegi ce mai faci cu timpul, că nu mai ai 100 de pregătiri și de meditații și nici părinții nu mai folosesc atâta timp să îi îndemne pentru a face ceva.

Și, bineînțeles, avem și situația în care rezultatele sunt diferite față de cele pe care, nu știu, le proiectam cu toți în minte.

Flavia Voinea: Și dacă în prima situație, când lucrurile sunt bine așezate și rezultatul este cel la care ne-am așteptat sau pe care l-am dorit… totul e bine… ne luăm în brațe, ne felicităm…

Amada Bălțățeanu: Mergem într-o tabără, într-o vacanță sau, pur și simplu, faci ce vrei! Te trezești la orice oră, mergi la toate petrecerile și majoratele, dacă vorbim despre clase A12… Dacă suntem în partea cealaltă, ieși cu prietenii tăi, te duci la Beach Please…

Sunt tot felul de planuri și cele mai multe se și concretizează.

Flavia Voinea: Dar dacă suntem în situația a doua, în care lucrurile nu sunt așa cum ne așteptam să fie sau ne doream să fie, cum tratăm situația asta?

Că nu o să ne închidem în casă să plângem trei zile?

Amada Bălțățeanu: Nu ne închidem în casă neapărat, dar, exact cum am vorbit noi la un moment dat vis-a-vis de etapele prin care trecem atunci când ne confruntăm cu o schimbare, dar cu o schimbare percepută de noi negativ și suntem altundeva decât ne-am dorit să fim, atunci e firesc să apară toate etapele respective: de la faptul că, mai întâi, neg ce mi se întâmplă…

Negarea se vede prin contestație de obicei, că toate cumva au un reper în concret.

E partea de furie… până ajungi în punctul în care accepti și începi să te uiți ce opțiuni sunt din punctul în care suntem.

Noi am spus-o la un moment dat când am vorbit de curba schimbării: cu cât reușim să ardem niște etape mai repede, cu atât o să ne impulsionăm mintea să vadă opțiunile existente pentru situația în care ne aflăm.

Flavia Voinea: Aici vreau să ajung! Pentru că, orice s-ar întâmpla, există niște opțiuni.

Amada Bălțățeanu: Înainte de a vedeau știu ce opțiuni există, n-am cum să nu menționez că procentul care predomină este pentru rezultatele care nu corespund așteptărilor.

Deci, cumva, din toată experiența mea cu tinerii și mai ales feedback-ul pe care îl am de la părinți, sunt diferențe între ce credeam, unde ne evaluasem, unde am fost la simulări și rezultatul final.

Deci în mai multe cazuri copiii au alte rezultate decât cele pe care ei le-au intuit, le-au proiectat și le așteptau.

Flavia Voinea: Mai mici. De obicei mai mici.

Amada Bălțățeanu: De obicei mai mici, da. Rar se întâmplă să fim mult peste.

Apar poate emoțiile, apare starea de blocaj, apare disconfortul creat de toată situația în care te afli și toate astea nu te potențează la maxim, ci cumva scad. De asta, cumva, ceea ce imaginăm noi într-o situație ideală e un pic diferit față de cum ies lucrurile la final.

Nu înseamnă că nu poate fi și pe dos, dar vorbim totuși despre best practice, adică lucrurile care predomină în situațiile cu care noi ne confruntăm.

Flavia Voinea: Înseamnă că discuția noastră de astăzi se aplică celor mai mulți.

Amada Bălțățeanu: Celor mai mulți, exact. Pentru că până la urmă vine momentul de care am vorbit, vedem rezultatele și rezultatele sunt diferite.

N-aș vrea să ne speriem de faptul că treci prin niște stări. Eu zic din prima că e firesc și, dacă e firesc, hai să acceptăm ideea că trecem prin niște stări.

Unde ar fi îndemnul meu este să căutăm să trecem prin stările astea cât mai repede, pentru că a trece prin ele se întâmplă fiecăruia dintre noi, dar a nu sta mult în ele ține de fiecare dintre noi. Asta e un îndemn să conștientizăm și ce s-a întâmplat și unde am ajuns ca rezultat și faptul că e firesc să te simți într-un anumit fel, dar cu mecanismul ăsta: dacă te concentrezi pe ce opțiuni sunt, ce variante sunt, ele încep să se vadă.

Trebuie să-ți pui întrebarea ce putem face?

Hai să vedem într-adevăr care sunt formele prin care putem continua astfel încât să fim bine cu toții cu decizia luată.

Fără întrebarea asta, mintea noastră te ține foarte puternic în senzația de eșec, de nereușită. Senzație care e destul de greu de dus de fiecare dintre noi.

Cel care a fost protagonist în examen are sentimente de vinovăție pentru ce a făcut, pentru ce ar fi putut să facă diferit, pentru timpul poate pe care nu l-a alocat într-un anumit fel… Și părintele se gândește la multe, de la ce ar fi putut să facă el diferit până la cum ar fi putut să îl împingă mai mult.

Este și senzația asta vis-a-vis de imagine, căci te întreabă toți ce a făcut copilul tău la examen.

Flavia Voinea: Apar comparațiile!

Amada Bălțățeanu: Invariabil! Noi spunem că nu sunt bune, dar ele apar, pentru că oamenii la momentul rezultatelor cam acolo își desfășoară subiectele în mod constant: Cum a fost, ce a făcut, am auzit că subiectele au fost într-un fel, x-ulica a intrat acolo… al tău ce a făcut?

Sunt foarte multe stări pe care le au atât copiii cât și părinții, dar oarecum să știți că ele sunt diferite, nu fac matching pe acelea stări.

Flavia Voinea: Asta poate să provoce și un pic cu dificultate de comunicare între copil și părinte, câtă vreme stările lor nu coincid.

Amada Bălțățeanu: Cu siguranță, provocarea asta apare, pentru că fiecare vede lucrurile așa cum s-au întâmplat în preocupări și îngrijorări ulterioare, conform experienței de viață, conform minții și a dezvoltării pe care fiecare o are.

Și copiii văd mai puțin sau proiectează mai puțin în cum ceea ce s-a întâmplat mă afectează în următorii trei ani, șapte ani sau mai departe, dar părinții încep să le vadă.

Ce ar însemna, nu știu, un liceu care e cotat mai slab? Ce înseamnă pentru evoluția copilului? Ce înseamnă pentru modul în care el va parcurge, poate, apoi facultatea sau un job? Filmul ăsta se derulează foarte rapid și se derulează pe mulți, mulți ani, pe când copilul nu le vede. El trăiește starea momentului care, într-adevăr, nu are cum să fie o stare bună, pozitivă, plăcută.

Și atunci ei când stau de vorbă acasă despre cum se întâmplă lucrurile și ce efecte au, nu vorbesc aceeași limbă.

Flavia Voinea: Asta vreau să spun! Și aici este cumva la părinte sarcina să aibă grijă de asta. Că e greu să-i ceri copilului să se gândească la stările părintelui.

Amada Bălțățeanu: E greu și nici n-ar reuși să-și imagineze. Cumva, ca părinte, e bine să conștientizezi că ești în situația în care și el e îngrijorat, și el e trist, și el poate simte o lipsă de satisfacție. Și cumva să te apropii să înțelegi ce-i în mintea lui, ce simte el. Pentru că pe ale tale le știi, ca adult.

Dacă scopul e doar să le etalez, poți să faci și asta. Dar dacă tu le etalez pe ale tale ca și frustrări, el cumva se va închide cu ale lui care n-au fost încă exprimate.

Și atunci ăsta ar fi un prim pas să vezi cumva cum se simte copilul de lângă tine și care sunt lucrurile care îl sperie, poate. Cred că poți să te sperie niște lucruri și din poziția de copil.

Și apoi, pur și simplu, să iasă ca prim pas la ivelă și temerile și fricile, pentru că e bine să ne mai eliberăm de ele, pe cât se poate.

Că apoi cu o minte puțin mai așezată, mai liniștită să vorbim despre what’s next.

Flavia Voinea: Despre soluții, da.

Amada Bălțățeanu: E greu să vii cu soluția, când aici încă nu e rezolvată problema. Adică tu trebuie să vezi care e problema, să o definești, apoi soluția trebuie să facă matching pe problemă.

Dacă problemele sunt mai multe și tu ai o soluție, soluția respectivă nu răspunde tuturor preocupărilor. De asta e bine să înțelegi un pic.

Flavia Voinea: Deci, ne asumăm stările care vin în urma unui eșec. Încercăm să trecem repede prin ele, într-un timp mai scurt. Să fim conștienți, ca părinte, că și copilul suferă și că e treaba noastră să fim atenți la stările lui. Să facem noi pasul ăsta și noi să avem mai multă empatie față de stările lui care există. Chiar dacă greșeala de la el a venit și suferința este acolo, clar.

Amada Bălțățeanu: Și noi suntem supărați, așa este, dar totuși să nu uităm că suntem adulți. Și poate că avem și reproșuri ca părinte față de n-ai făcut destul, n-ai muncit destul…O listă de reproșuri pe un fond de tristețe din partea copilului e o greșeală.

Amada Bălțățeanu: Adâncește și starea copilului și adâncește chiar și prăpastia dintre părinte și copil.

Și atunci e în grijă a noastră ca părinți să avem grijă… Ok, avem, clar, și noi tristețe, și apăsare, și poate chiar și dezamăgire.

Dar imaginează-ți că el, copilul, e mai în spate. Îi întinzi o mână, el îți prinde mâna, îl aduci lângă tine, apoi putem amândoi să mergem în față. Avem nevoie să mergem în față, și eu ca adult am nevoie, dar să nu-l las acolo în spate pe el.

În primul pas îl aduc, suntem așa, umăr la umăr, și de acolo hai să vedem într-adevăr ce variante sunt.

Și încep să te uiți: ce alte opțiuni sunt poate pentru școli? Ce opțiuni sunt pentru a face un transfer, la un moment dat? Sau, în funcție de cum se simte copilul, hai să vedem ce alte opțiuni sunt pentru inclusiv alte sisteme. Care pot să fie pentru tine o soluție, nu zic permanentă, pot să fie o soluție temporară. Cum ar fi să experimentăm un an și să vedem cum e? Dar încep să le vezi ca și variante, pentru că niciodată nu este drumul închis.

Flavia Voinea: Asta mi se pare foarte important, căci, după ce treci de suferința aia, după plâns… Ce facem mai departe? Ne scuturăm și ne gândim. Trebuie să avem soluții. Nu există să nu avem soluții.

Amada Bălțățeanu: Ideea este doar cum te raportezi la ceea ce s-a întâmplat, cum îți găsești puterea să mergi mai departe. Dar trebuie să ne gândim cu toții că fiecare are cel puțin un exemplu în viața lui, și dacă ești copil, și dacă ești adult, în care ceva n-a mers cum ți-ai fi dorit.

Și că, dacă te uiți acum în spate, știai cum ai trăit filmul, și dificultatea, și imposibilitatea de a ieși din situații… și cum te uiți acum la ceea ce s-a întâmplat, văzând că ai ieșit din situație?

Flavia Voinea: Acolo părea sfârșitul lumii și acum te miri că ai dat atâta importanță.

Amada Bălțățeanu: Da, așa e. Acum simți că e ca și cum e sfârșitul lumii. Dar au mai fost momente în viața ta, poate, în care ai simțit că este fix sfârșitul lumii, dar cumva viața ți-a arătat că nu e așa.

Drept urmare, e esențial să-ți ții mintea deschisă după ce treci de toate etapele astea, care pot să dureze câteva zile, câteva săptămâni, poate… Hai să vedem, hai să ne informăm, hai să citim, hai să mai vorbim cu cunoscuți, hai să vorbim cu oamenii de la școală, hai să vorbim cu prieteni pe care avem și care sunt conectați cu zonele educaționale.

Și începi să-ți deschizi, pur și simplu, mintea să afli, căci, într-o primă fază, contează să ai mai multe informații. După care te uiți la ele și le așezi până vezi ce e mai bine pentru tine. Până apare soluția.

Flavia Voinea: Și cred că trebuie să și reținem, când facem evaluarea întâmplărilor, examenelor, testelor… să vezi și unde s-a greșit. Pentru că, dacă ești sincer cu tine, poți să înțelegi asta. Mi se pare important o dată să înțelegi ce s-a întâmplat și a doua oară să nu se repete.

Amada Bălțățeanu: Eu aș zice doar că momentul ăsta de care zici tu e obligatoriu să existe. Dar timing-ul pentru el e foarte important, e esențial!

Căci dacă tu vrei să vezi ce s-a întâmplat atunci când s-a întâmplat, este cel mai nepotrivit moment. Pentru că lucrurile au o încărcătură emoțională prea mare.

Și ceea ce vrei tu să vezi ce s-a întâmplat este rațional. Dar acum bate sufletul, bate trăirea și când tu aduci creierul la trăire… e greu.

De asta trăirea trebuie un pic să se dilueze! Ca să ai capacitatea, ca prin timpul pe care l-alogi, să integrezi niște răspunsuri ca fiind niște noi puncte de reper pentru viața ta și felul tău de acționa.

Flavia Voinea: Exact, exact. Mi se pare că asta e partea cea mai bună dintr-un rezultat mai puțin fericit. Poate chiar un eșec, să nu ne ferim de cuvinte. Îmbunătățirea întâmplărilor, acțiunilor din viitor – asta mi se pare absolut esențial. Într-adevăr, e nevoie de puțină maturitate și e nevoie să fii stăpân pe tine. Și cu destul de multă încredere în tine să faci asta

Amada Bălțățeanu: Și acolo suntem noi părinții, nu? Ar fi greu să facă singuri tot procesul ăsta, dar de-asta suntem noi în viața lor, de-asta vorbim și noi despre asta, în ideea de a avea, nu știu, noi perspective despre cum putem să abordăm o situație de felul ăsta.

Cu răbdare, cu rațiune după ce trec stările emoționale și cu ideea de a realiza cu toții că nu se termină lumea atunci când așteptările nu sunt egale cu rezultatul. Mulțumim frumos! Succes tuturor celor care încă mai aveți examene.

Și ținem pumnii să nu aveți nevoie de toate sfaturile astea, dar, dacă aveți, aveți un episod de podcast la care puteți să vă uitați.

Mulțumim! Suntem Amada Bălțățeanu și Flavia Voinea.