Ascultă Radio București FM Live

TIFF 2025: Tineri, legende și viitorul în filme

TIFF 2025: Tineri, legende și viitorul în filme

Articol de Marin Simona, 13 iunie 2025, 16:41

Ediția cu numărul 24 a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) aduce un amestec promițător de prospețime, emoție și provocare cinematografică, într-un program care are de toate: filme care pun întrebări despre viitor, invitați legendari, experimente vizuale și mult spirit tânăr.

Teen Spirit – secțiunea nou-nouță de la TIFF

TIFF lansează în 2025 secțiunea Teen Spirit, un spațiu dedicat tinerilor și felului în care cultura lor se reflectă în cinema. Inaugurarea are loc chiar la Gala de Deschidere, cu filmul Christy, un debut irlandez regizat de Brendan Canty – o poveste de maturizare despre acceptare și curaj, cu Danny Power în rolul principal. Ambii vor fi prezenți la proiecție.

Și pentru că tinerii nu doar inspiră, ci și decid, filmele din această secțiune vor concura pentru Youth Award, jurizat în întregime de adolescenți.

Emoții și aplauze: Florin Piersic, omagiat

În cadrul Galei de deschidere, Florin Piersic, unul dintre cei mai iubiți actori români, va primi un premiu special, în aplauzele colegilor de breaslă și ale publicului care l-a urmărit de-a lungul deceniilor.

Oscar la TIFF: Danis Tanović vine cu „My Late Summer

Câștigător de Oscar, Glob de Aur și premiu la Cannes, regizorul bosniac Danis Tanović vine la Cluj cu noul său film – My Late Summer, o comedie dramatică despre conflictele de familie iscate de o moștenire. Proiecția va fi urmată de o sesiune Q&A cu regizorul.

Zilele Filmului Românesc: curaj, viziune, diversitate

ZFR revine cu o selecție amplă: 8 lungmetraje (inclusiv 6 documentare) și 20 de scurtmetraje în competiție, plus titluri remarcabile în afara acesteia. Printre ele, se regăsesc filme precum Jaful secolului (r. Teodora Ana Mihai, scenariu de Cristian Mungiu) sau Triton (r. Ana Lungu), dar și proiecte semnate de regizori consacrați precum Radu Jude și Tudor Giurgiu.

Filmul Jaful secolului va avea proiecții speciale pe 20 și 21 iunie, în prezența echipei și a producătorului Tudor Reu. Actrița Emilia Dobrin, omagiată cu Premiul pentru Întreaga Activitate, și actorul Adrian Văncică, premiat recent la Gopo, vor fi prezenți la întâlniri cu publicul în cadrul InspiraTIFF.

Una dintre surprizele ediției de anul acesta este pondera semnificativă a documentarelor în competiția de lungmetraj – un semn clar că genul cunoaște un nou val de interes și rafinament artistic în România. De la observații sociale incisive, la povești personale transformate în film de autor, selecția documentarelor românești e nu doar actuală, ci și cinematografic seducătoare.

Printre titlurile în competiție se numără:

· Traffic (r. Teodora Ana Mihai) – cunoscut și ca „Jaful secolului”, filmul are un scenariu semnat de Cristian Mungiu și e deja inclus în competiția Festivalului de film de la Shanghai. Filmul propune o versiune ficționalizată a jafului comis de un grup de români la muzeul Kunsthal din Rotterdam, pentru a pune în discuție prin intermediul poveștii unor migranți „chestiunea acutizarii astăzi în Europa a conflictelor și a diferențelor de valori dintre clase sociale, dintre bogați și săraci, educați și oameni simpli, chestiunea dezvoltării istorice și sociale profund diferite dintre Orient și Occident” .

· Triton (r. Ana Lungu) – este un film de montaj bazat exclusiv pe materiale de arhivă, imagini rare de amator filmate între al Doilea Război Mondial şi Revoluţia din 1989.

· Love Hurts (r. Alex Mavrodineanu) – un documentar intim despre fragilitatea şi forţa iubirii, care oferă acces la poveștile reale a două cupluri pe parcursul a doi ani de suferință, despărțiri și reconcilieri.

· Tata (r. Lina Vdovîi și Radu Ciorniciuc) – o explorare intimă a relației dintre o fiică pe cale să devină mamă, ce caută să se vindece de suferințele trecutului, și un părinte înstrăinat care-i cere ajutorul pentru a expune abuzurile la care a fost supus de-a lungul anilor de către angajatorul său din Italia

· Viitor luminos (r. Andra MacMasters) – un documentar româno-coreean care explorează vara anului 1989, când, în plin Război Rece, Coreea de Nord își deschide pentru prima și singura dată granițele pentru a găzdui Festivalul Mondial al Tineretului și Studenților. Peste 20.000 de tineri din 177 de țări s-au adunat la Phenian, într-un eveniment cu pronunțat caracter politic, care pleda pentru pace, dezarmare și drepturile tinerilor.

· Anul nou care n-a fost (r. Bogdan Mureșanu)- multipremiat în festivaluri și cu un succes notabil de public, filmul explorează atmosfera tensionată dinainte și în timpul Revoluției, precum și impactul acesteia asupra vieții oamenilor. Bogdan Mureșanu construiește film cu o forță discretă, care reușește să transforme un moment colectiv într-o dramă personală universală.

· Beyond the River (r. Endre David) – un film cu o sensibilitate aparte, Beyond the River e o dramă despre granițe – reale, emoționale și istorice. La marginea unui sat din Transilvania, o comunitate de romi trăiește izolată de restul lumii, despărțită de un râu care devine simbolul unei granițe invizibile. Filmul surprinde realitatea brutală a acestor oameni, marcată de lupta constantă pentru supraviețuire.

· Un mal rebel (r. Bogdan Pușlenghea)- Doru Chirodea fuge în America în anii ’80, unde se apucă de scris poezie în engleză, fără să cunoască limba. Reîntors în ţară, tipăreşte volume pe banii lui pentru un public tot mai restrâns. Iată o reflecţie senină la apusul unui stil de viaţă boem şi rebel.

Proiecții speciale și premiere în afara competiției

Pe lângă competiție, ZFR propune și o serie de proiecții speciale, premiere naționale și titluri deja premiate în alte festivaluri. Publicul TIFF va putea vedea în premieră:

  • Kontinental ’25 și Sleep #2, ambele semnate de Radu Jude – autorul care redefinește constant granițele limbajului cinematografic.
  • Pădurea de molizi (r. Tudor Giurgiu), un film care revizitează trauma colectivă printr-o poveste personală.
  • Caliu. Nicidecum altceva, ce să fac altceva? – un documentar muzical cu o forță emoțională aparte.
  • Little Syria – o coproducție internațională semnată de Reem Karssli și Mădălina Roșca.

20 de scurtmetraje – o radiografie concentrată a generației noi

Selecția de scurtmetraje din competiție e un adevărat barometru al viitorului cinemaului românesc. Filmele vin cu forme diverse – de la realism poetic la absurditate provocatoare – și abordează teme actuale, personale sau politice. Titlurile din competiția de anul acesta sunt:

  • Fursecuri și lapte (r. Andrei Tache-Codreanu)
  • Anchor (r. Vilmos Peter)
  • Dragostea e în aer (r. Claudiu Mitcu)
  • Marinică, băiatul meu (r. Mihnea Toma)
  • So Refreshing (r. Irina Alexiu)
  • Pana de vulpe (r. Vlad Popa)
  • Despre imposibilitatea unui omagiu (r. Xandra Popescu)
  • Alișveriș (r. Vasile Todinca)
  • Zi de sărbătoare (r. Octavian Șaramet)
  • Bunicul doarme (r. Matei Branea)
  • @TikTok_Cowboy (r. Ștefan Anastaseu)
  • Caracatița (r. George Dogaru)
  • Marea unire (r. Theodor Graur)
  • Tot ce rămâne (r. Andrei Redinciuc)
  • Jackpot (r. Vlad Popa, Vasile Todinca)
  • Ajutoare (r. Valentin Rareș Fogoroș)
  • Fracti (r. Lavinia Petrache)
  • Albocalmin (r. Florin Șerban)
  • Dansează, regină (r. Maria Mitulescu)
  • Fata care plânge (r. Octav Chelaru)

Alături de acestea, vin scurtmetrajele în afara competiției:

  • Strigoi (r. Márton Nagy)
  • Magicianul (r. Bogdan Mureșanu)
  • Vali (r. Claudiu Mitcu)
  • Nebunul (r. Igor Cobileanski)

Întâlniri, Q&A-uri și dezbateri – ZFR e și un spațiu de dialog

Proiecțiile din Zilele Filmului Românesc sunt urmate, ca de obicei, de întâlniri cu echipele filmelor – actori, regizori, producători, monteuri sau scenografi. Ediția 2025 se remarcă prin prezența unor nume importante, ca:

  • Bogdan Mureșanu, regizorul filmului Anul nou care n-a fost și invitat la dezbaterea „Promovarea și distribuția filmului românesc – afacere sau obligație?”
  • Adrian Văncică, invitat InspiraTIFF și recent câștigător al Premiului Gopo pentru Cel mai bun actor.
  • Emilia Dobrin, omagiată pentru întreaga activitate, într-o întâlnire cu publicul TIFF pe 21 iunie.

Premii și recunoaștere

Filmele din competiția ZFR vor concura pentru trei trofee esențiale:

  • Cel mai bun lungmetraj
  • Cel mai bun debut
  • Cel mai bun scurtmetraj

Viitorul e (uneori) înfricoșător: Tomorrow is Fear

Tomorrow is Fear e secțiunea în care cinema-ul confruntă temerile legate de viitor: de la AI necontrolat la ideologii care ne modifică realitatea. Filmele clasice precum Brazil (Terry Gilliam) sau Fahrenheit 451 (François Truffaut) se întâlnesc cu producții contemporane ce investighează tensiunile prezentului.

În plus, proiecțiile sunt accesibilizate – cu descriere audio, subtitluri descriptive și interpretare în limbajul semnelor – pentru ca experiența cinematografică să fie deschisă tuturor.

Omagii: Béla Tarr și Maria de Medeiros

TIFF.24 aduce în fața publicului două nume legendare:

Béla Tarr, maestrul cinemaului european, primește Premiul pentru Întreaga Activitate și va susține un masterclass pentru tinerii cineaști. Publicul va putea vedea toate filmele sale de ficțiune – de la Damnare la Calul din Torino.

Maria de Medeiros, actrița portugheză cunoscută din Pulp Fiction, vine la Cluj pentru a primi Trofeul pentru Contribuția specială la cinematografia mondială.

Programul primului weekend TIFF: Focus Estonia, impostori, adolescenți și spațiu cosmic

În secțiunea Focus Estonia, publicul va descoperi filme surprinzătoare precum The Black Hole, o comedie SF absurdă cu extratereștri și umor est-european.

În Marco, adevărul inventat, regizorii Aitor Arregi și Jon Garaño reconstruiesc incredibila biografie a lui Enric Marco, impostorul care s-a dat drept supraviețuitor al Holocaustului. Adolescenții americani din serialul documentar Social Studies (Lauren Greenfield) ne oferă acces la viețile lor filtrate de TikTok, iar în U Are the Universe, un astronaut ucrainean rătăcit în spațiu caută o voce umană într-un cosmos post-apocaliptic.

TIFF e un teritoriu de explorat

Fie că ești adolescent, fan al filmului românesc, pasionat de SF, nostalgic după cinema-ul est-european sau pur și simplu curios, TIFF.24 are ceva care să-ți aprindă imaginația. Proiecții, Q&A-uri, masterclass-uri, expoziții, concerte și întâlniri care pot schimba modul în care vezi lumea.

Ține-ți ochii pe program. Și filmele aproape.

Etichete:
TPBI: liniile 100 şi 442 – reorganizate în zona Aeroportului “Henri Coandă”
Actualitate vineri, 5 decembrie 2025, 16:34

TPBI: liniile 100 şi 442 – reorganizate în zona Aeroportului “Henri Coandă”

Pentru a permite desfăşurarea lucrărilor de construire a staţiei de metrou de pe Magistrala 6, din incinta Aeroportului Internaţional...

TPBI: liniile 100 şi 442 – reorganizate în zona Aeroportului “Henri Coandă”
Ministrul Educaţiei şi Cercetării reglementează temele pentru acasă în învăţământul preuniversitar
Actualitate vineri, 5 decembrie 2025, 16:31

Ministrul Educaţiei şi Cercetării reglementează temele pentru acasă în învăţământul preuniversitar

Astăzi,  ministrul Educaţiei şi Cercetării,  Daniel David, a semnat Ordinul privind temele pentru acasă în învăţământul preuniversitar....

Ministrul Educaţiei şi Cercetării reglementează temele pentru acasă în învăţământul preuniversitar
Bolojan: Foarte posibil ca din această seară să înceapă alimentarea cu apă în localităţile afectate din Prahova
Actualitate vineri, 5 decembrie 2025, 16:29

Bolojan: Foarte posibil ca din această seară să înceapă alimentarea cu apă în localităţile afectate din Prahova

Premierul Ilie Bolojan a afirmat că este foarte posibil ca de vineri seară să înceapă alimentarea cu apă în localităţile afectate din...

Bolojan: Foarte posibil ca din această seară să înceapă alimentarea cu apă în localităţile afectate din Prahova
Noul Spital de Pneumoftiziologie, finanțat din PNNR, intră în linie dreaptă!
Actualitate vineri, 5 decembrie 2025, 16:01

Noul Spital de Pneumoftiziologie, finanțat din PNNR, intră în linie dreaptă!

Noul Centru de Diagnostic, Tratament și Cercetare a Tuberculozei, destinat bolnavilor de tuberculoză cu rezistență la tratamentul cu antibiotice....

Noul Spital de Pneumoftiziologie, finanțat din PNNR, intră în linie dreaptă!
Actualitate vineri, 5 decembrie 2025, 15:57

Autoritatea Electorală Permanentă- Încheierea campaniei electorale pentru alegerile locale parţiale din 7 decembrie 2025

Autoritatea Electorală Permanentă reaminteşte că, potrivit calendarului electoral, campania electorală pentru alegerile locale parţiale din 7...

Autoritatea Electorală Permanentă- Încheierea campaniei electorale pentru alegerile locale parţiale din 7 decembrie 2025
Actualitate vineri, 5 decembrie 2025, 15:46

Bucharest Opera Christmas Market se deschide de Moș Nicolae

Primăria Municipiului București, prin CREART, anunță deschiderea târgului de Crăciun „Bucharest Opera Christmas Market”, pe 6 decembrie,...

Bucharest Opera Christmas Market se deschide de Moș Nicolae
Actualitate vineri, 5 decembrie 2025, 15:35

DGPMB: 25 de percheziţii la administratorii unor societăţi comerciale bănuiţi de evaziune fiscală

Administratorii unor societăţi comerciale din domeniul tranzacţiilor imobiliare sunt audiaţi de poliţişti şi procurori pentru infracţiuni de...

DGPMB: 25 de percheziţii la administratorii unor societăţi comerciale bănuiţi de evaziune fiscală
Actualitate vineri, 5 decembrie 2025, 15:32

O cisternă încărcată cu motorină a luat foc pe autostrada A 1; trafic blocat pe sensul spre Piteşti

Două echipaje de pompieri intervin în aceste momente pe autostrada A1 Bucureşti-Piteşti, după ce o cisternă încărcată benzină a luat foc la...

O cisternă încărcată cu motorină a luat foc pe autostrada A 1; trafic blocat pe sensul spre Piteşti