Ascultă Radio București FM Live

Acţiuni ale Poliţiei Române, în unităţile de învăţământ şi în zona acestora

Acţiuni ale Poliţiei Române, în unităţile de învăţământ şi în zona acestora
Foto: Poliția Capitalei/ facebook

Articol de arionmihaela, 31 mai 2025, 13:29

În perioada 23 – 29 mai 2025, Poliţia Română a continuat acţiunile pe linia siguranţei şcolare în unităţile de învăţământ preuniversitar.

Pentru organizarea şi coordonarea activităţilor desfăşurate de structurile cu atribuţii şi responsabilităţi în creşterea gradului de siguranţă şcolară, în anul şcolar 2024 – 2025, au fost derulate activităţile circumscrise consolidării climatului de siguranţă în mediul preuniversitar, în conformitate cu prevederile Planului naţional de combatere a violenţei şcolare.

În perioada 23 – 29 mai 2025, pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi a cadrelor didactice, poliţiştii au acţionat în dispozitivele de menţinere a ordinii şi siguranţei publice, prin includerea unităţilor de învăţământ preuniversitar în itinerariile de patrulare, în special pe timpul venirii şi plecării elevilor la/de la cursuri.

Au fost derulate 4.131 de activităţi de prevenire şi de informare, în cadrul a 2.848 de unităţi de învăţământ preuniversitar, la care au participat 129.327 de beneficiari.

Dintre acestea, la 1.373 de ore de curs au fost abordate tematici pentru prevenirea infracţiunilor comise cu violenţă, având ca scop creşterea gradului de conştientizare a efectelor negative ale fenomenelor de tip bullying şi de violenţă şcolară.

Totodată, pentru conştientizarea riscurilor, vulnerabilităţilor şi a consecinţelor în ceea ce priveşte consumul şi traficul ilicit de droguri/substanţe interzise, au fost derulate 588 de activităţi, precum şi peste 323 de activităţi pentru instruirea personalului de pază cu privire la modul de intervenţie în diferite situaţii.

De asemenea, au fost controlate 118 unităţi de învăţământ preuniversitar pentru verificarea modului de asigurare cu pază.

În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 13 sancţiuni contravenţionale, fiind adresate 11 informări şi solicitări autorităţilor şi instituţiilor publice cu atribuţii specifice privind siguranţa în unităţile de învăţământ.

Au fost realizate 242 de întâlniri ale Grupului de acţiune constituit la nivelul unităţilor de învăţământ preuniversitar pentru facilitarea comunicării în vederea adaptării măsurilor necesare pentru creşterea gradului de siguranţă în mediul şcolar, la care au participat poliţişti.

Au fost organizate şi desfăşurate 113 activităţi pentru verificarea amplasării corespunzătoare a mijloacelor de semnalizare, la nivelul trecerilor pentru pietoni, din zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar, precum şi a 139 de mijloace de transport şcolar.

De asemenea, a fost asigurată intervenţia la 41 de evenimente sesizate în incinta sau zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar, 19 dintre acestea fiind sesizate de cetăţeni prin S.N.U.A.U. – 112.

În cadrul Campaniei ‘Tăcerea e tot violenţă. Vocea ta e soluţia’, la data de 30.01.2025, Poliţia Română, prin Direcţia Siguranţa Şcolară în parteneriat cu Asociaţia Happy Minds, a lansat linia telefonică de suport psihologic SCHOOLHUB.

Linia de suport psihologic gratuită este dedicată atât elevilor, cât şi părinţilor şi profesorilor care se confruntă cu situaţii de violenţă fizică, bullying sau alte forme de violenţă în mediul şcolar.

În contextul în care violenţa şcolară reprezintă una dintre marile provocări cu care se confruntă comunităţile de elevi din unităţile de învăţământ preuniversitar şi pentru conştientizarea de către părinţi, cadre didactice, elevi, precum şi la nivel de societate, în ceea ce priveşte necesitatea asigurării siguranţei copiilor, concomitent cu creşterea gradului de siguranţă în mediul şcolar, în perioada 19 – 25 mai 2025, Direcţia Siguranţa Şcolară organizează, la nivel naţional, evenimentul ,,Săptămâna Şcoală în Siguranţă’ care a constat în derularea de activităţi de impact, care să conducă la sensibilizarea populaţiei şcolare cu privire la necesitatea adoptării unui comportament pozitiv pe tema prevenirii violenţei în mediul şcolar şi asigurarea unui mediu educaţional optim.

Activităţile s-au organizat şi desfăşurat zilnic, de către structurile pentru siguranţa şcolară, în colaborare cu instituţii / organizaţii nonguvernamentale care au atribuţii ori preocupări în domeniul creşterii gradului de siguranţă şcolară, fiind derulate 4.953 activităţi de informare şi prevenire.

Dintre acestea, 1.762 au fost pentru prevenirea violenţei în mediul şcolar, 1.353 pentru prevenirea faptelor de bullying şi cyberbullying, precum şi cele de criminalitate informatică, 1.132 pentru prevenirea consumului şi traficului de droguri în rândul elevilor şi 706 pentru prevenirea infracţiunilor la viaţa sexuală şi violarea vieţii private.

Evenimentul ‘Săptămâna Şcoală în Siguranţă’ a debutat, în municipiul Bucureşti, prin organizarea Conferinţei naţionale ,,Dincolo de Ecran Între Vizibilitate Virtuală şi Conexiune Reală’, în colaborare cu Asociaţia HAPPY MINDS şi Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică Ion Luca Caragiale, eveniment la care au luat parte specialişti din diverse domenii cu atribuţii pe linia siguranţei şcolare.

 

 

Spectacole-lectură, cu intrare liberă, în FNT 2026
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 14:55

Spectacole-lectură, cu intrare liberă, în FNT 2026

În perioada 16–25 octombrie, se desfășoară la București, Ediția 36 a Festivalului Național de Teatru. Programul include și în acest an...

Spectacole-lectură, cu intrare liberă, în FNT 2026
Ciprian Ciucu vrea înființarea rapidă a Organizației de Management al Destinației (OMD) București
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 14:46

Ciprian Ciucu vrea înființarea rapidă a Organizației de Management al Destinației (OMD) București

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, dorește înființarea cât mai rapidă a Organizației de Management a Destinației (OMD) București,...

Ciprian Ciucu vrea înființarea rapidă a Organizației de Management al Destinației (OMD) București
Târgul lui Brumărel are loc între 16 și 18 octombrie, la Muzeul Țăranului Român
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 12:55

Târgul lui Brumărel are loc între 16 și 18 octombrie, la Muzeul Țăranului Român

Târgul lui Brumărel, organizat de Asociația Urban Events, se desfășoară în perioada 16-18 octombrie 2026, în curtea interioară a Muzeului...

Târgul lui Brumărel are loc între 16 și 18 octombrie, la Muzeul Țăranului Român
Polițiștii locali din Sectorul 1 vor purta camere video în timpul intervențiilor
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 12:17

Polițiștii locali din Sectorul 1 vor purta camere video în timpul intervențiilor

Polițiștii locali din Sectorul 1 vor fi dotați, începând de astăzi, cu camere video de tip body-cam, care vor permite monitorizarea...

Polițiștii locali din Sectorul 1 vor purta camere video în timpul intervențiilor
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 11:28

VIDEO| Cum se nasc piesele The Motans: secretele procesului creativ

The Motans a fost invitat în matinalul „Bună dimineața, București!”, unde a vorbit despre cea mai recentă colaborare cu Irina Rimes, piesa...

VIDEO| Cum se nasc piesele The Motans: secretele procesului creativ
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 10:44

Inflația a ajuns la 6,61% în septembrie. Chiriile și carburanții, cele mai mari scumpiri

Rata anuală a inflației a ajuns la 6,61% în septembrie 2026, după trei luni de deflație, potrivit datelor publicate de Institutul Național de...

Inflația a ajuns la 6,61% în septembrie. Chiriile și carburanții, cele mai mari scumpiri
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 09:47

Sensuri unice pe opt străzi din Sectorul 1, din 16 octombrie

Opt străzi din Sectorul 1 vor avea sens unic începând cu 16 octombrie, potrivit unui anunț al administrației locale. Măsura vizează...

Sensuri unice pe opt străzi din Sectorul 1, din 16 octombrie
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 09:18

Trafic restricționat în Pasajul Unirii după un accident în care au fost implicate două mașini

Traficul este restricționat pe ambele benzi în Pasajul Unirii, pe sensul dinspre Strada Colței către Bulevardul Mărășești, după ce două...

Trafic restricționat în Pasajul Unirii după un accident în care au fost implicate două mașini