Ascultă Radio București FM Live

Tradiţii, ateliere creative pentru copii şi produse agroalimentare atestate la Târgul “Gustul Copilăriei” de la MADR

Tradiţii, ateliere creative pentru copii şi produse agroalimentare atestate la Târgul “Gustul Copilăriei” de la MADR
Foto: Sursa foto: https://www.madr.ro/

Articol de arionmihaela, 30 mai 2025, 09:11

Tradiţiile satului românesc, produse agroalimentare atestate şi multe ateliere creative pentru copii vor putea fi regăsite la Târgul “Gustul Copilăriei”, organizat în curtea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), în perioada 30 mai – 1 iunie 2025.

Timp de trei zile, între orele 09:00 – 19:00, curtea MADR se va transforma într-un spaţiu viu şi primitor, unde copiii şi familiile lor sunt invitaţi să descopere produse agroalimentare româneşti autentice şi să participe la activităţi educative şi recreative menite să celebreze copilăria, tradiţiile şi natura.

În cadrul târgului va fi amenajată o zonă specială – “Satul Micilor Gospodari”, unde cei mici vor avea ocazia de a participa la ateliere creative, respectiv confecţionare de opinci, obiecte din lemn, colorat fişe cu animale, fructe şi legume inspirate din satul românesc.

De asemenea, cei mici vor putea urca într-un tractor de dimensiuni mici adus de producătorul de maşini agricole IRUM şi colora desene cu tractoare, se vor putea implica şi în modelarea aluatului şi coacerea cozonacilor alături de echipa producătorului “Cozonac Domnesc” şi vor avea ocazia să interacţioneze cu meşteri populari care le vor arăta tainele meşteşugurilor româneşti.

Potrivit MADR, unul dintre cele mai aşteptate momente ale zilei de duminică, 1 iunie, este Atelierul Micilor Cofetari. Aici, copiii vor modela biscuiţi din aluat fraged cu unt, în forme variate şi pline de imaginaţie – inimioare, flori, puişori, peştişori sau îngeraşi. După ce îi vor pune la copt, cei mici vor putea face o plimbare prin târg, iar la întoarcere vor primi creaţiile lor coapte, gata de savurat – o adevărată recompensă dulce pentru răbdare şi îndemânare.

Tot în ziua de 1 iunie, producătorul Herţa Bio Apicole va organiza un atelier special în cadrul conceptului “Poftim din România”, unde copiii vor putea observa albine reale, inclusiv Regina Stupului într-un stup de sticlă, vor participa la degustări de produse apicole ecologice şi vor putea face fotografii cu machetele uriaşe (1,60 metri) ale albinuţelor Herţa. Copiii vor mai avea posibilitatea de a construi albinuţe din piese LEGO, de a realiza baloane cu spumă în formă de albinuţe şi de a se întâlni şi face poze cu îndrăgita Albinuţă Herţa.

În cadrul târgului vor fi prezentate produse atestate tradiţional din categoria lactate, carne, produse de patiserie, dulciuri de casă şi băuturi spirtoase, dar şi produse cu menţiunea “produs montan”. De asemenea, vizitatorii vor putea degusta şi achiziţiona produse cu protecţie europeană, precum Magiunul de prune Topoloveni – IGP şi Telemeaua de Sibiu – IGP, dar şi produse apicole ecologice.

“Atmosfera de sărbătoare va fi completată de prezenţa Mărioarei Man Gheorghe, care va susţine un moment artistic alături de grupul de copii Mlădiţe Ilfovene, oferind celor prezenţi clipe de emoţie şi tradiţie într-un cadru autentic şi cald”, susţin organizatorii evenimentului.

Totodată, copiii vor avea ocazia de a întâlni jandarmi de la Detaşamentul de Cavalerie al Jandarmeriei Române, inclusiv prima femeie jandarm călare, care vor fi prezenţi în ţinută de paradă.

Nu în ultimul rând, cei mici vor fi răsfăţaţi cu vată pe băţ şi numeroase alte surprize.

Potrivit MADR, intrarea la târg este liberă.

O nouă subunitate de pompieri s-a deschis în Jilava
Actualitate marți, 26 mai 2026, 20:05

O nouă subunitate de pompieri s-a deschis în Jilava

Reprezentanţii Consiliului Judeţean (CJ) Ilfov au scris, pe Facebook, că noua structură este specializată în intervenţii, în situaţii de...

O nouă subunitate de pompieri s-a deschis în Jilava
Parcul “Donald Trump” și Patinoarul “Doru Tureanu”, în Sectorul 4
Actualitate marți, 26 mai 2026, 18:46

Parcul “Donald Trump” și Patinoarul “Doru Tureanu”, în Sectorul 4

Astfel, extinderea cu încă 4 hectare a Parcului “Tudor Arghezi” va purta numele „Parcul Prieteniei Româno-Americane Donald Trump”,...

Parcul “Donald Trump” și Patinoarul “Doru Tureanu”, în Sectorul 4
Vremea devine călduroasă în București
Actualitate marți, 26 mai 2026, 18:31

Vremea devine călduroasă în București

La noapte, cerul va fi senin, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura minimă va fi de 16…18 grade. Mâine, vremea va fi predominant...

Vremea devine călduroasă în București
Poliţiştii Capitalei au salvat un bărbat care se rănise cu un cuţit şi ameninţa că se omoară
Actualitate marți, 26 mai 2026, 18:16

Poliţiştii Capitalei au salvat un bărbat care se rănise cu un cuţit şi ameninţa că se omoară

„În momentul intervenţiei, bărbatul era deja rănit, prezentând tăieturi la nivelul corpului şi manifestând un comportament extrem de...

Poliţiştii Capitalei au salvat un bărbat care se rănise cu un cuţit şi ameninţa că se omoară
Actualitate marți, 26 mai 2026, 18:09

INSP: Aproximativ 40% dintre cazurile de cancer pot fi prevenite printr-un stil de viaţă sănătos

Potrivit specialiştilor, factorii de risc care cresc semnificativ probabilitatea de a dezvolta cancer sunt ”bine cunoscuţi şi documentaţi”,...

INSP: Aproximativ 40% dintre cazurile de cancer pot fi prevenite printr-un stil de viaţă sănătos
Actualitate marți, 26 mai 2026, 17:40

Amenzi pentru autoutilitare care circulă fără autorizaţie în zone cu restricţii din Capitală

„În ultima lună am verificat aproape 400 de autoutilitare, pentru care am dat amenzi în valoare de peste 460.000 de lei. Camioane, basculante,...

Amenzi pentru autoutilitare care circulă fără autorizaţie în zone cu restricţii din Capitală
Actualitate marți, 26 mai 2026, 17:14

Legea transparenței ONG-urilor divide societatea civilă

Proiectul privind transparentizarea finanțării ONG-urilor a deschis o dezbatere amplă în spațiul public. Susținătorii vorbesc despre nevoia de...

Legea transparenței ONG-urilor divide societatea civilă
Actualitate marți, 26 mai 2026, 17:13

Preţuri mai mari cu 10-20% la munte în minivacanţa de Rusalii

„Pentru minivacanţa de Rusalii 2026, estimările din industria turismului arată că gradul de ocupare pe Valea Prahovei va varia între 70% şi...

Preţuri mai mari cu 10-20% la munte în minivacanţa de Rusalii