Ascultă Radio București FM Live

Campionatul European de Canotaj de la Plovdiv, Bulgaria, stă să înceapă, iar sportivii români sunt pregătiți să revină în centrul atenției. Dorin Alupei: „Este un amestec între oameni cu experiență și oameni tineri în cadrul lotului”

Campionatul European de Canotaj, categoria seniori, de la Plovdiv, din Bulgaria, se desfășoară în perioada 29 mai - 1 iunie, iar sportivii din țara noastră sunt pe punctul de a reveni în competiția ce deschide calendarul întrecerilor din acest an, încercând să recupereze ritm, după ce nu au mai activat în turnee de mare anvergură de la prestațiile de la Olimpiada de la Paris, din anul 2024. Printre cei peste 40 de oameni care vor reprezenta România la această competiție, Andrei Cornea se declară convins că adaptarea joacă un rol crucial în vederea culegerii unor rezultate consistente, Ancuța Bodnar accentuează importanța comunicării între sportivi, iar Dorin Alupei vorbește despre omogenitatea loturilor naționale de canotaj pe care le coordonează.

Campionatul European de Canotaj de la Plovdiv, Bulgaria, stă să înceapă, iar sportivii români sunt pregătiți să revină în centrul atenției. Dorin Alupei: „Este un amestec între oameni cu experiență și oameni tineri în cadrul lotului”
Foto: Sursă foto: București FM

Articol de mariosoare, 26 mai 2025, 15:26

Campionatul European de Canotaj, categoria seniori, se va desfășura în țara vecină României, la Plovdiv, în Bulgaria, iar loturile naționale ale statului nostru ce reprezintă această disciplină sportivă sunt pregătite să revină în acțiune și să încerce să recupereze ritmul necesar în perspectiva intrării unui nou ciclu olimpic, cel care vizează ediția din anul 2028, de la Los Angeles. Ultima apariție a can0torilor români într-o întrecere de seamă a fost cea din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, de anul trecut, atunci când cinci medalii au fost procurate de către sportivii care au reprezentat țara noastră.

Un total de 43 de sportivi români vor participa la această competiție ce deschide seria întrecerilor ce vor avea loc în anul 2025, fiind, totodată, primul turneu la care vor fi prezenți, după evoluțiile de la Jocurile Olimpice de la Paris, din anul 2024. 12 echipaje sunt pregătite să concureze reprezentând țara noastră, dintre care șase la masculin, iar alte șase la feminin, probele fiind de nivelul celor olimpice. Dorin Alupei este antrenorul loturilor de canotaj ale României, iar Ancuța Bodnar, respectiv, Ciprian Tudosă, sunt căpitanii celor două categorii.

Componența echipajului, la categoria feminin, este următoarea: dublu rame, echipajul de 8+1 , simplu, dublu, patru rame fără cârmaci și patru vâsle. Formula echipajului României la categoria masculin și probele în cadrul cărora se va concura sunt acestea: simplu – Mihai Chiruță – locul șapte la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, dublu rame – Florin Arteni și Florin Lehaci – locul patru la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, dublu – Andrei Cornea și Marian Enache, patru vâsle, patru rame și echipajul de 8+1. Dorin Alupei este antrenorul loturilor de canotaj ale României pentru această competiție și cel care va încerca să califice cât mai mulți sportivi la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, din anul 2028, în vreme ce Ancuța Bodnar și Ciprian Tudosă sunt cei doi căpitani ai celor două categorii concurente care reprezintă România la turneul final din Bulgaria.

Sandu Pop, reprezentant al Federației Române de Canotaj, a fost prezent la evenimentul organizat în cadrul Complexului Sportiv Național „Elisabeta Lipă”, din afara Bucureștiului, tocmai pentru a asista la conferința de presă organizată și pentru a încuraja loturile naționale ce sunt pe punctul de a efectua deplasarea la Campionatele Europene de la Plovdiv. Andrei Cornea, medaliat cu aur la Jocurile Olimpice de la Paris, din anul 2024, alături de coechipierul său din barcă, Marian Enache, la proba de dublu vâsle masculin, a precizat faptul că este curios să vadă cum se vor descurca, el, dar și colegii săi din loturile naționale, la această întrecere sportivă, fiind convins că adaptarea este esențială în această perioadă:

Exact cum au spus și restul colegilor mei, noi mai avem puține echipaje vechi care au concurat și la Olimpiade sau la Campionate Europene. Sunt foarte mulți tineri, foarte multe echipaje noi, iar, în primul rând, curiozitatea și dorința de a concura sunt importante în această perioadă, pentru că antrenamentele sunt cum sunt, dar pe noi competiția ne hrănește, pe lângă dorința de a lupta. Am avut parte de o pregătire diferită, deoarece am avut o pauză lungă cu care noi nu ne-am mai întâlnit până acum.

Adaptarea la efort a fost una diferită, pentru că, automat, după o pauză atât de lungă, revenirea la normal a fost grea, dar ne-am descurcat, folosindu-ne capul, am mizat pe o strategie lentă, dar eficientă, iar antrenorii au avut întotdeauna grijă de noi pentru a putea ajunge într-un punct în care toată lumea își dorește să ajungă”, a declarat canotorul român, în exclusivitate pentru București FM, în cadrul evenimentului.

Ancuța Bodnar, canotoarea din țara noastră care, împreună cu Simona Radiș, partenera sa din barcă, a obținut medalia de argint la Olimpiada de la Paris, din anul 2024, în cadrul probei de dublu vâsle feminin, a menționat pentru sursa precizată anterior, felul în care se simte înaintea debutului la prima competiție din anul în curs, dar și ce abordare își dorește să aibă pentru această ediție a Campionatelor Europene. În plus, sportiva din România a adus în discuție comunicarea ca fiind un aspect fundamental în relaționarea cu celelalte componente ale echipajelor din care face parte, la rândul său:

Mă simt foarte bine, sunt pregătită și nerăbdătoare să încep această competiție, va fi cu totul nou, pentru că echipele sunt schimbate, adversarii noștri sunt și ei în alte formule. După cum bine știți, după Jocurile Olimpice de la Paris, din anul 2024, am avut o pauză meritată de trei luni, după care am încercat să ne intrăm cât mai repede în formă, dar nu a fost deloc ușor.

Am ajuns într-un punct pozitiv, ne descurcăm bine și prindem viteze de calitate la antrenamente, așa că mă declar optimistă. Comunicarea este cheia în orice echipă sportivă, iar atât eu, cât și colegele mele, discutăm lucrurile bune, dar și lucrurile mai puțin bune, încercând să luăm cele mai bune decizii, iar această abordare sunt convinsă că o vom avea și la ediția din acest an a Campionatelor Europene”, a transmis sportiva din România.

Selecționerul și antrenorul tuturor loturilor de canotaj din țara noastră, de la categoria seniori, atât feminin, cât și masculin, Dorin Alupei, a descris situația actuală din vestiarul pe care îl coordonează, iar acesta a scos în evidență activitatea unor sportivi cu experiență care au cucerit titluri europene și mondiale de-a lungul timpului ce se îmbină cu prezența unor tineri aflați la început de drum care încearcă să dea totul pentru a urca pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. De asemenea, cel care l-a înlocuit la „cârma” loturilor naționale de canotaj din România pe Antonio Colamonici privește cu multă speranță înspre prima competiție din acest an:

Vă spun cu mâna pe inimă faptul că sportivii sunt motivați, avem sportivi cu experiență, campioni olimpici, campioni mondiali și multipli campioni europeni cărora li se alătură oameni tineri, sportivi noi și, cu siguranță că, rezultatele or să fie pe măsură. Pentru mine a fost continuitate, pentru că lucrez cu majoritatea dintre ei de când erau juniori, nu a fost nimic nou, ci o simplă schimbare de poziție”, au fost cuvintele antrenorului din interiorul Federației Române de Canotaj pentru București FM.

Etichete:
Bătrânețe cu demnitate, direct în propria casă!
Actualitate miercuri, 19 august 2026, 17:06

Bătrânețe cu demnitate, direct în propria casă!

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sector 6 lansează proiectul „Inimă tânără, viață în...

Bătrânețe cu demnitate, direct în propria casă!
Vreme caldă, la sfârșit de săptămână. Maxima termică ajunge la 30... 31 de grade. FOTO: Arhiva
Actualitate miercuri, 19 august 2026, 16:57

Vremea devine caniculară în București

Vremea va deveni caniculară, cu disconfort termic în creștere și indice temperatură-umezeală (ITU) ce va depăși ușor pragul critic de 80 de...

Vremea devine caniculară în București
Un nou Boeing 737 MAX al TAROM va purta numele Ivan Patzaichin
Actualitate miercuri, 19 august 2026, 16:54

Un nou Boeing 737 MAX al TAROM va purta numele Ivan Patzaichin

✈️ Noul Boeing 737 MAX din flota TAROM va purta numele marelui nostru campion olimpic, una dintre cele mai respectate personalități ale...

Un nou Boeing 737 MAX al TAROM va purta numele Ivan Patzaichin
Primul Silent Reading Party într-un tren din România, pe ruta București–Constanța
Actualitate miercuri, 19 august 2026, 16:48

Primul Silent Reading Party într-un tren din România, pe ruta București–Constanța

Participanții vor avea parte de 60 de minute de lectură în liniște, timp în care telefoanele mobile vor fi lăsate deoparte. Trenul pleacă din...

Primul Silent Reading Party într-un tren din România, pe ruta București–Constanța
Actualitate miercuri, 19 august 2026, 16:34

Știi ce este anxietatea climatică?

Canicula sufocantă și fenomenele meteo extreme din ultima vreme nu ne afectează doar fizic, ci și emoțional. Te simți copleșit, furios sau...

Știi ce este anxietatea climatică?
Actualitate miercuri, 19 august 2026, 16:21

20.000 de bucureșteni, așteptați la o masă de 5,5 kilometri: Eveniment istoric pentru Guinness World Records și primul spital de psihiatrie pediatrică

Bucureștiul se pregătește pentru un eveniment de o amploare fără precedent. Pe 12 septembrie, Piața Constituției și Bulevardul Unirii vor...

20.000 de bucureșteni, așteptați la o masă de 5,5 kilometri: Eveniment istoric pentru Guinness World Records și primul spital de psihiatrie pediatrică
Actualitate miercuri, 19 august 2026, 16:05

ARISTOPATHS, de la o trupă născută între prieteni la o comunitate muzicală internațională

ARISTOPATHS a început, în urmă cu mai bine de zece ani, dintr-o pasiune simplă: plăcerea de a face muzică împreună. Astăzi, proiectul...

ARISTOPATHS, de la o trupă născută între prieteni la o comunitate muzicală internațională
Actualitate miercuri, 19 august 2026, 15:25

Accident cu un pieton decedat și alți doi răniți grav, în București

UPDATE 15:30 Persoana decedată avea 29 de ani, celelalte două victime transportate la spital in stare gravă fiind copilul și mama femeii...

Accident cu un pieton decedat și alți doi răniți grav, în București