Ascultă Radio București FM Live

Florin Oprișor, antrenor și fost jucător de rugby la RC Grivița, despre nivelul din România al disciplinei sportive și despre promovarea tinerelor talente: „Cei care practică rugby au șansa de a deveni bărbați cu adevărat și se pot disciplina enorm”

Florin Oprișor, antrenor principal de rugby al celor de la RC Grivița, formație din Capitală, dar și fost practicant al acestei discipline, pe lângă evoluțiile sale din tricoul formației pe care o conduce de pe margine în prezent, cu meciuri în picioare pentru Locomotiva București, a fost prezent în studioul postului de radio a cărui frecvență este 98.3 FM, alături de Răzvan Ursuleanu și Mario Soare, „În Comunitate”, ediție sportivă. Actualul tehnician din țara noastră a evidențiat borna la care se situează ramura sportivă la nivel național pe care o reprezintă, dar a discutat și despre interesul său în a promova tinere talente, tocmai pentru a construi un viitor prosper în rugby, dar și pentru a populariza și crea o plajă largă de atracție față de această activitate sportivă.

Florin Oprișor, antrenor și fost jucător de rugby la RC Grivița, despre nivelul din România al disciplinei sportive și despre promovarea tinerelor talente: „Cei care practică rugby au șansa de a deveni bărbați cu adevărat și se pot disciplina enorm”
Foto: Sursă foto: Facebook - București FM

Articol de mariosoare, 18 mai 2025, 13:46 / actualizat: 18 mai 2025, 16:03

Florin Oprișor a fost „oaspetele” unei noi ediții cu tematică sportivă a emisiunii radiofonice de pe București FM, „În Comunitate”, acolo unde gazdele Răzvan Ursuleanu și Mario Soare au comentat subiecte legate de lumea rugby-ului din România, invitatul fiind antrenor și fost jucător al celor de la RC Grivița, unul dintre cluburile de tradiție din Capitală în ceea ce privește această ramură sportivă. Tehnicianul ocupă funcția de „principal” în cadrul echipei care este formată din practicanți ce dețin un loc de muncă diferit față de activitatea sportivă, dar care se reunesc pentru a produce performanță la nivelul diviziilor din România.

Florin Oprișor a evoluat, de-a lungul timpului, pentru Locomotiva București, dar și pentru RC Grivița, iar poziția sa a fost una de aripă de grămadă, despre care a vorbit și în timpul show-ului radiofonic, specificând care sunt responsabilitățile jucătorilor ce sunt prezenți în acea zonă a terenului, dar și felul în care maniera colectivă de a trata meciurile cântărește în această disciplină sportivă:

Nu înseamnă că poziția pe care eu am ocupat-o de-a lungul timpului diferă cu mult față de celelalte posturi din teren, pentru că orice zonă trebuie acoperită cu aceeași atenție și densitate de jucători, însă, pot mărturisi că este nevoie de mult curaj, indiferent unde te afli atunci când intri într-un meci de rugby. Jocul colectiv este la fel ca în alte sporturi, dar, într-adevăr, disciplina și rigurozitatea valorează enorm, pentru că mobilizarea, disciplina și starea de spirit pozitivă din interiorul vestiarului sunt elemente cruciale în acest sport”, a transmis Florin Oprișor în fața microfonului din „În Comunitate”.

Antrenorul principal al celor de la RC Grivița a punctat modalitatea prin intermediul căreia a transmis celor trei copii ai săi, toți fiind băieți, pasiunea pentru rugby și care au fost aspectele pe care le-a prezentat acestora, atunci când cei care „îi calcă pe urme” l-au chestionat referitor la frumusețea sportului de care este legat în continuare. Florin Oprișor a pus accentul pe o discuție naturală și pe câteva elemente ce sunt fundamentale nu doar în timpul prestării acestei activități, dar și în viața de zi cu zi a oricui:

Le-am dezvăluit copiilor mei faptul că, dacă îți dorești să îți faci prieteni pe viață sau să legi conexiuni durabile cu oameni de care te vei atașa și dacă îți propui să te disciplinezi, să cunoști ce înseamnă să fii cu adevărat bărbat, rugby-ul este pentru tine. Ei au înțeles acest lucru, au încercat, le-a plăcut și în prezent sunt atrași de acest sport pe care îl practică cu multă pasiune și determinare.

În această disciplină sportivă, reușești să te maturizezi constant și să privești altfel lucrurile prin care treci în viață, nu doar în sport”, au fost cuvintele tehnicianului de la RC Grivița, formație care a încheiat în sezonul precedent pe locul al șaselea la nivelul Diviziei Naționale de Seniori, respectiv, pe poziția a 12-a în clasamentul general care prezintă prestațiile echipelor la nivelul întregii țări.

RC Grivița a fost nevoită, în stagiunea trecută, să treacă prin episoade complicate înaintea, în timpul ori la finalul unor partide de la nivel național, pentru că această echipă din București a fost supusă unor teste dificile, precum disputarea unui duel în inferioritate numerică, într-un moment în care punctele erau vitale, respectiv, desfășurarea unei încleștări cu o multitudine de jucători tineri, ca urmare a unei sancțiuni primite de la nivelul superior al conducerii destinate Diviziei Naționale de Seniori.

Florin Oprișor a fost întrebat care dintre aceste evenimente ce au condus la o îngreunare a gestionării vestiarului de către cel de pe banca tehnică, printre altele, a fost cel care i-a arătat că rolul său este unul cheie. De asemenea, tehnicianul trupei care adună practicanți de rugby ce prezintă alte preocupări de bază în viețile lor cotidiene, a povestit felul în care și-a motivat sportivii tineri, atunci când aceștia au fost utilizați în număr mare, din pricina indisponibilității jucătorilor din prima linie:

Cred că meciul de la Bârlad a fost unul de mare anduranță și unul care ne-a presat foarte mult din punct de vedere fizic și psihic, dar mult mai greu a fost să gestionăm momentele de după acea partidă, pentru că toți ochii erau ațintiți asupra noastră. În calitate de antrenor, toate duelurile sunt grele și de fiecare dată întâmpin provocări noi cu care trebuie să mă confrunt și pe care încerc să le dobor. Jucătorilor tineri le-am explicat miza acelor momente, am stat de vorbă cu fiecare dintre ei separat, aici este secretul, să îi cunoști bine, să îi întrebi diverse lucruri și să te interesezi de starea lor.

La un moment dat, 16 jucători din totalul de 23 erau tineri și de fiecare dată încercăm, la RC Grivița, să includem în meciuri sportivi cu mult potențial, tocmai pentru a le da încredere și pentru a îi obișnui cu realitatea din teren”, a mai spus Florin Oprișor, cel care a menționat, într-un interviu acordat anterior debutului noului sezon, faptul că își dorește mai multă maturitate din partea celor pe care îi pregătește.

Echipa națională de rugby a României a obținut „biletele” pentru Campionatul Mondial de Rugby din Australia, din anul 2027, la capătul unei victorii entuziasmante obținute împotriva Belgiei, la Mons, scor final, 31-14, iar sărbătoarea a pornit în „sânul” primei reprezentative a țării noastre, atunci când confruntarea disputată în compania Portugaliei s-a finalizat.

„Stejarii” urmează să evolueze pentru a 1o-a oară la un turneu final care cuprinde selecționate de pe întreg globul pământesc, iar singura absență a jucătorilor de rugby din România a fost cea din anul 2019, atunci când rațiunile au fost unele administrative, ci nu unele sportive. Florin Oprișor a prefațat felul în care ar putea arăta echipa națională de rugby din țara noastră în cadrul Campionatului Mondial de Rugby din Australia, menționând importanța forței grupului și necesitatea aplicării unei tactici precise:

Așteptările tuturor oamenilor de rugby din România sunt unele legate de posibilitatea ca naționala noastră să facă meciuri cât mai bune, așa cum s-a întâmplat și în precedentele campanii de Cupă Mondială, să reușim să luăm un loc cât mai onorabil pentru națiunea noastră. Trebuie să ținem cont că bugetele diferă, investițiile care se fac în rugby-ul românesc sunt mult mai puține decât sumele de bani care se aduc acestui sport în cadrul altor țări participante, iar acest aspect își va spune cuvântul, într-un fel sau altul.

Suntem în top 20 la nivel mondial, iar punctul forte al nostru cred că va fi grămada ordonată, aspect care întotdeauna a fost unul pozitiv în echipa noastră. Includ partea de margine, partea de joc în câmp, suntem puternici, iar, totodată, intervin naturalizările de care avem nevoie, pe lângă tinerii noștri care acced în echipa națională, cum ar fi Conache, de la Steaua București, Graure de la Dinamo București”, a conchis actualul antrenor al celor de la RC Grivița „În Comuniate”, ediție sportivă.

Interviul complet realizat de către Răzvan Ursuleanu și Mario Soare împreună cu Florin Oprișor poate fi urmărit aici.

Etichete:
Dâmbovița 2035: șase viziuni pentru transformarea râului într-o infrastructură verde-albastră a Bucureștiului
Actualitate joi, 4 decembrie 2025, 15:55

Dâmbovița 2035: șase viziuni pentru transformarea râului într-o infrastructură verde-albastră a Bucureștiului

Dâmbovița intră într-o nouă etapă de dezvoltare. În cadrul conferinței internaționale „Dâmbovița 2035”, organizatorii au anunțat cele...

Dâmbovița 2035: șase viziuni pentru transformarea râului într-o infrastructură verde-albastră a Bucureștiului
Moș Nicolae aduce două super-evenimente la Sala Palatului: tenorul Jonas Kaufmann și producția Disney „Frozen – Regatul de Gheață”
Actualitate joi, 4 decembrie 2025, 15:49

Moș Nicolae aduce două super-evenimente la Sala Palatului: tenorul Jonas Kaufmann și producția Disney „Frozen – Regatul de Gheață”

Luna decembrie vine cu două spectacole de excepție la Sala Palatului, transformând Bucureștiul într-un veritabil centru cultural al...

Moș Nicolae aduce două super-evenimente la Sala Palatului: tenorul Jonas Kaufmann și producția Disney „Frozen – Regatul de Gheață”
Patru bărbați, reținuți în Capitală în trei dosare distincte de furt
Actualitate joi, 4 decembrie 2025, 15:43

Patru bărbați, reținuți în Capitală în trei dosare distincte de furt

Poliția Capitalei a informat astăzi reținerea în București a patru bărbați, în trei dosare separate, sub acuzație de furt după ce au...

Patru bărbați, reținuți în Capitală în trei dosare distincte de furt
INSP: 63.321 de cazuri de infecţii respiratorii, raportate în perioada 24 – 30 noiembrie
Actualitate joi, 4 decembrie 2025, 15:15

INSP: 63.321 de cazuri de infecţii respiratorii, raportate în perioada 24 – 30 noiembrie

Un număr de 63.321 de cazuri de infecţii respiratorii – gripă clinică, infecţii acute ale căilor respiratorii superioare şi pneumonii...

INSP: 63.321 de cazuri de infecţii respiratorii, raportate în perioada 24 – 30 noiembrie
Actualitate joi, 4 decembrie 2025, 14:49

Ada Solomon a devenit președinta board-ului Academiei Europene de Film

Ada Solomon, recunoscută pentru o carieră de peste 25 de ani în cinematografie, a fost aleasă președintă a consiliul de administrație al...

Ada Solomon a devenit președinta board-ului Academiei Europene de Film
Actualitate joi, 4 decembrie 2025, 14:38

Cadoul muzicii: Noua Generație Live| Superconcert București FM la Băneasa Christmas World – sâmbătă, 6 decembrie

București FM dă startul oficial al sărbătorilor de iarnă cu un superconcert în aer liber la Băneasa Christmas World, sâmbătă, 6 decembrie...

Cadoul muzicii: Noua Generație Live| Superconcert București FM la Băneasa Christmas World – sâmbătă, 6 decembrie
Actualitate joi, 4 decembrie 2025, 14:23

Weekend în București: evenimente și activități 5-7 decembrie

Descoperă cele mai interesante evenimente din București în acest weekend! De la târguri de carte și activități pentru copii, la expoziții de...

Weekend în București: evenimente și activități 5-7 decembrie
Actualitate joi, 4 decembrie 2025, 13:37

Crăciun de poveste la Teatrul Ion Creangă: MagicTIC aduce spectacole, ateliere și întâlniri cu Moș Crăciun

Bucureștiul se pregătește pentru o sărbătoare a imaginației și a creativității, odată cu noua ediție MagicTIC, organizată de Teatrul Ion...

Crăciun de poveste la Teatrul Ion Creangă: MagicTIC aduce spectacole, ateliere și întâlniri cu Moș Crăciun