Ascultă Radio București FM Live

Conștienți, dar nehotărâți: Românii recunosc obiceiurile nesănătoase, însă mulți nu renunță la ele

Conștienți, dar nehotărâți: Românii recunosc obiceiurile nesănătoase, însă mulți nu renunță la ele
Foto: Pixabay

Articol de bucurestifm, 15 mai 2025, 11:18

Un sondaj recent arată că, deși majoritatea românilor cunosc efectele negative ale unor obiceiuri precum consumul excesiv de zahăr, timpul petrecut excesiv pe telefon sau lipsa somnului suficient, o parte semnificativă dintre ei continuă să le practice.

Un număr de 2.930 de persoane au participat la un sondaj realizat de APPA – Asociația pentru Promovarea Asigurărilor, în cadrul campaniei naționale „Luna Asigurărilor de Sănătate”. Rezultatele evidențiază o conștientizare ridicată a riscurilor pentru sănătate, dar și dificultatea de a adopta schimbări sustenabile în stilul de viață.

Zahărul – „inamicul” recunoscut, dar nelipsit din dietă

Consumul excesiv de zahăr este perceput ca fiind cel mai nociv dintre obiceiurile analizate. 98% dintre respondenți sunt de acord că acesta afectează sănătatea, iar 73% consideră că impactul este major. Cu toate acestea, 1 din 3 români (32%) recunoaște că are un consum ridicat de zahăr sau dulciuri.

Îmbucurător este faptul că mulți încearcă să reducă acest obicei: 49% declară că au reușit să diminueze consumul de zahăr și să mențină acest comportament, în timp ce 35% au încercat fără succes pe termen lung, iar 10% își propun să reducă zahărul în următoarele trei luni.

Telefonul mobil – timpul petrecut online, mai mult decât o distracție

Deși 93% dintre respondenți sunt conștienți că utilizarea excesivă a telefonului mobil poate afecta sănătatea – 48% dintre aceștia apreciind că efectul este semnificativ – aproape jumătate (49%) petrec zilnic multe ore în fața ecranului, fie pe rețele sociale, fie în aplicații de divertisment.

45% dintre români afirmă că au reușit să reducă timpul petrecut pe telefon, în timp ce 36% au încercat, dar nu au reușit, iar 10% plănuiesc să facă o schimbare în viitorul apropiat.

„Amânarea somnului” – un obicei nociv, dar persistent

Tendința de a merge târziu la culcare, cunoscută și sub denumirea de „revenge bedtime procrastination”, este recunoscută drept o problemă de 91% dintre participanți, dintre care 56% consideră că impactul este sever.

Totuși, 49% dintre respondenți recunosc că obișnuiesc să amâne ora de culcare, pentru a câștiga timp personal. Doar 39% au încercat să combată acest obicei, fără succes durabil, iar 22% declară că nu intenționează să renunțe la el, în ciuda riscurilor cunoscute: scăderea capacității cognitive, stres, risc crescut de boli cardiovasculare și alte afecțiuni cronice.

Procrastinarea – mai puțin conștientizată ca problemă majoră

Dintre toate obiceiurile analizate, procrastinarea este percepută cel mai puțin ca fiind periculoasă: doar 64% dintre români consideră că afectează sănătatea, iar doar 22% apreciază că impactul este sever.

Cu toate acestea, jumătate dintre respondenți (50%) recunosc că amână frecvent sarcinile importante. În ceea ce privește intențiile de schimbare, 39% au reușit să reducă procrastinarea, dar 36% nu au avut succes, iar 15% nu au nicio intenție de schimbare.

Profilul respondenților: predominanță urbană, vârstă activă, venituri medii

Majoritatea celor chestionați au vârste între 26 și 65 de ani, cu un vârf în categoria 41–55 de ani (41%). În privința veniturilor, 34% au raportat un venit lunar între 1.500–3.500 lei, iar 35% între 3.500–7.000 lei. Participanții au fost în proporție de 55% femei și 45% bărbați, iar sondajul s-a desfășurat online, în perioada martie – aprilie.

Campania „Luna Asigurărilor de Sănătate” este susținută de UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România și UNSICAR – Uniunea Națională a Societăților de Intermediere și Consultanță în Asigurări din România, având ca scop promovarea unei mai bune înțelegeri a rolului pe care prevenția și protecția prin asigurări îl joacă în menținerea sănătății populației.

Autor: Cornel Munteanu

VIDEO| Cum se nasc piesele The Motans: secretele procesului creativ
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 11:28

VIDEO| Cum se nasc piesele The Motans: secretele procesului creativ

The Motans a fost invitat în matinalul „Bună dimineața, București!”, unde a vorbit despre cea mai recentă colaborare cu Irina Rimes, piesa...

VIDEO| Cum se nasc piesele The Motans: secretele procesului creativ
Inflația a ajuns la 6,61% în septembrie. Chiriile și carburanții, cele mai mari scumpiri
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 10:44

Inflația a ajuns la 6,61% în septembrie. Chiriile și carburanții, cele mai mari scumpiri

Rata anuală a inflației a ajuns la 6,61% în septembrie 2026, după trei luni de deflație, potrivit datelor publicate de Institutul Național de...

Inflația a ajuns la 6,61% în septembrie. Chiriile și carburanții, cele mai mari scumpiri
Sensuri unice pe opt străzi din Sectorul 1, din 16 octombrie
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 09:47

Sensuri unice pe opt străzi din Sectorul 1, din 16 octombrie

Opt străzi din Sectorul 1 vor avea sens unic începând cu 16 octombrie, potrivit unui anunț al administrației locale. Măsura vizează...

Sensuri unice pe opt străzi din Sectorul 1, din 16 octombrie
Trafic restricționat în Pasajul Unirii după un accident în care au fost implicate două mașini
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 09:18

Trafic restricționat în Pasajul Unirii după un accident în care au fost implicate două mașini

Traficul este restricționat pe ambele benzi în Pasajul Unirii, pe sensul dinspre Strada Colței către Bulevardul Mărășești, după ce două...

Trafic restricționat în Pasajul Unirii după un accident în care au fost implicate două mașini
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 07:15

Geamurile – trucul cu ziarul e depășit, iată ce funcționează acum

Geamurile curate schimbă complet lumina dintr-o casă, dar sunt și printre cele mai frustrante suprafețe de curățat. ⚠️ Urmele, petele și...

Geamurile – trucul cu ziarul e depășit, iată ce funcționează acum
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 06:43

Temperaturi scăzute și ploaie, în Capitală

Vremea va fi rece pentru această dată și închisă. Trecător va ploua slab (cantitate de apă de 2…5 l/mp), iar vântul va sufla în...

Temperaturi scăzute și ploaie, în Capitală
Actualitate luni, 12 octombrie 2026, 21:01

Senat: Conducerea trotinetelor electrice pe drumurile publice, doar după absolvirea unui curs de legislație rutieră

Un proiect de lege care prevede introducerea condiției absolvirii unui curs de legislație rutieră pentru conducerea trotinetelor electrice pe...

Senat: Conducerea trotinetelor electrice pe drumurile publice, doar după absolvirea unui curs de legislație rutieră
Actualitate luni, 12 octombrie 2026, 20:13

ANM: Marți, vreme rece

Marți,   Vremea va fi rece pentru această dată și închisă. Trecător va ploua slab (cantitate de apă de 2…5 l/mp). Vântul va sufla...

ANM: Marți, vreme rece