Ascultă Radio București FM Live

Theo Rose, în De10xRomânia: „M-am considerat o prezență în momentul în care am început să mă folosesc de mai mult decât de voce” | VIDEO

Theo Rose a fost invitată lui Răzvan Petre în ediția de colecție De10xRomânia, pe 1 mai 2025. Timp de aproximativ o oră, Theo Rose ne-a povestit nu doar despre carieră, ci și despre viața dincolo de scenă. Cu umor, emoție și sinceritate rar întâlnite, Theo Rose a vorbit despre parcursul său artistic, maternitate, asumare și nevoia de apartenență.

Theo Rose, în De10xRomânia: „M-am considerat o prezență în momentul în care am început să mă folosesc de mai mult decât de voce” | VIDEO

Articol de Vicentiu Andrei, 3 mai 2025, 10:08

De la „doar o voce” la un fenomen în industria muzicală și de divertisment

Ascensiunea sa nu a fost marcată de un moment precis, ci de un cumul de factori. Întrebată când a simțit că nu este doar o voce, ci o prezență, Theo Rose a explicat: „Eu cred că ar fi o problemă ca un artist să nu se placă. Cred că nu ar fi justificată prezența lui pe scenă de fiecare dată când este solicitat. Așa că eu m-am considerat o prezență rapid, în momentul în care mi-am dat seama că în afară de voce există și carismă. Atunci am început să mă folosesc de mai mult decât de voce. Atunci mi-am dat seama că aș putea fi o prezență, după care tot ce am făcut a fost să muncesc în direcția asta”. Această autenticitate a cucerit rapid publicul, care a urmărit-o cu entuziasm, atât în cadrul concertelor pe care le-a susținut în toată țară, pe micul ecran, cât și în social media.

Televiziunea și lecțiile de autocontrol

Pentru Theo Rose, proiectele de televiziune și cariera muzicală s-au sincronizat în momente cheie, favorizând maturizarea artistului din prezent și a mărturisit care a fost cel mai greu lucru pe care l-a învățat lucrând pentru proiectele derulate pe micul ecran. „Cel mai greu mi-a fost să învăț autocontrolul. Trebuie să înveți niște limite, niște nuanțe, să știi ce e bine și ce nu e bine să zici, când să taci, când să vorbești. Sunt niște lucruri foarte importante”.

„Meseria mea este să împart rolurile de artist, de mamă și de soție”

A deveni mamă a fost una dintre cele mai transformatoare experiențe ale vieții sale, a mărturisit Theo Rose, în De10xRomânia. „Vine o perioadă când nu ști exact cine ești. E o perioadă de tranziție. Imediat după ce am născut, un an de zile, a fost o perioadă dureroasă. Trebuia să fiu la cântări, la emisiuni, să iau parte la proiectele în care eram inclusă și nu mă simțeam în largul meu pentru că mă întrebam de ce nu sunt acasă cu copilul. Iar când eram acasă cu copilul aveam momente când mă gândeam că nu muncesc suficient. (…)  Normal că am ales să tai din mediul profesional”.

Sprijinul soțului, regizorul Anghel Damian, a fost esențial în păstrarea echilibrului: „Când am devenit soție am descoperit că îmi place acest sentiment de apartenență. Atunci când este vorba despre persoana potrivită, de un om pe care să te poți rezema cu încredere și în liniște. Am descoperit că îmi place să mă las condusă, deși înainte nu dădeam semne că aș fi genul. De un astfel de om îmi place să mă las condusă, îmi place să am un astfel de partener pe care să mă pot baza și să-mi pun toată încrederea”.

 Despre sinceritate, presiune și apartenență

Theo Rose consideră că relația ei cu publicul s-a construit pe sinceritate. Nu a ascuns parcursul, nici greșelile: „Am spus ce gândesc, uneori când poate ar fi trebuit să tac. Le-am dat acces la parcursul meu. A fost un parcurs transparent. Acum am descoperit această discreție și am descoperit la ce este bună discreția, de fapt, și că există o măsură și în asta, dar nu-mi pare rău că parcursul a arătat așa și nici că oamenii l-au văzut așa. Ba dimpotrivă cred că a ajutat. Cred că oamenii au simțit că sunt sinceră. Dar ei au văzut parcursul meu și m-au însoțit pas cu pas. Iar acum, când văd că am găsit calea corectă, simt că sunt mândri de mine”.

 Social media vs. media tradițională

Dacă ar fi să aleagă între social media, radio și televiziune, Theo Rose a recunoscut că drumul ei a început pe social media. „Am petrecut foarte mult timp pe social media. Nu am știut dacă voi ajunge la radio sau la TV. Astea au venit după ce oamenii de radio și de televiziune m-au văzut în social media. Toată perioada aia din tinerețe a fost cea mai importantă pentru afirmarea mea, iar radioul și televiziunea au venit ca o completare. Consolidarea unei cariere, ca formare a unui artist. Este o validare importantă”.

Lecții de recunoștință și maturizare

În ceea ce-i privește pe oamenii care au susținut-o în cariera profesională, Theo Rose i-a menționat pe părinții și pe sora ei, pe învățătoarea din școala primară, pe cei care au ajutat-o să se pregătească pentru actorie, apoi pe cei care au ajutat-o să se pregătească la canto, indiferent că au fost profesori cu diplome sau nu.

„Din industria muzicală ar fi Boier Bibescu pentru că din studioul lui a plecat succesul și pentru că este omul care mi-a dat libertatea să mă dezvolt, să mă exprim. A avut încredere în ideile mele care au fost și de succes. Din zona impresariatului și a managementului este Monica Munteanu, iar din aria radioului și a televiziunii este Valeriu Lazarov. Nu mai este printre noi, dar la un moment a avut un fler. Crescând am înțeles ce fler avea acest om. Am participat la un moment dat la o preselecție pentru o emisiune care se desfășura la TVR, se numea Ploaia Steluțelor. Era o emisiune de talente pentru copii. Am fost la casting, cântam muzică populară. A asistat la probă, nu a fost încântat și mi-a cerut să cânt muzică ușoară. I-am cântat ce știam atunci și mi-a spus că ar trebui să cânt muzică ușoară. Așa că l-am urmat. Îmi dau seama că ăla a fost un moment important pentru mine”

Întrebată ce mesaj are pentru ascultători de 1 Mai, răspunsul ei a fost simplu și profund: „Merităm să ne simțim în siguranță, dar trebuie și să oferim siguranță unii altora. Ne lipsește empatia. Trebuie să fim mai atenți la copii, chiar dacă nu sunt ai noștri. Să fim mai buni.”

Muzeul Viu al Bucureștiului, un proiect cu 68 de locuri dedicate naturii și comunităților urbane
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 15:03

Muzeul Viu al Bucureștiului, un proiect cu 68 de locuri dedicate naturii și comunităților urbane

Muzeul Viu al Bucureștiului, un proiect fără sediu și fără bilet de intrare, reunește 68 de locuri din Capitală în care sunt dezvoltate...

Muzeul Viu al Bucureștiului, un proiect cu 68 de locuri dedicate naturii și comunităților urbane
Spectacole-lectură, cu intrare liberă, în FNT 2026
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 14:55

Spectacole-lectură, cu intrare liberă, în FNT 2026

În perioada 16–25 octombrie, se desfășoară la București, Ediția 36 a Festivalului Național de Teatru. Programul include și în acest an...

Spectacole-lectură, cu intrare liberă, în FNT 2026
Ciprian Ciucu vrea înființarea rapidă a Organizației de Management al Destinației (OMD) București
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 14:46

Ciprian Ciucu vrea înființarea rapidă a Organizației de Management al Destinației (OMD) București

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, dorește înființarea cât mai rapidă a Organizației de Management a Destinației (OMD) București,...

Ciprian Ciucu vrea înființarea rapidă a Organizației de Management al Destinației (OMD) București
Târgul lui Brumărel are loc între 16 și 18 octombrie, la Muzeul Țăranului Român
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 12:55

Târgul lui Brumărel are loc între 16 și 18 octombrie, la Muzeul Țăranului Român

Târgul lui Brumărel, organizat de Asociația Urban Events, se desfășoară în perioada 16-18 octombrie 2026, în curtea interioară a Muzeului...

Târgul lui Brumărel are loc între 16 și 18 octombrie, la Muzeul Țăranului Român
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 12:17

Polițiștii locali din Sectorul 1 vor purta camere video în timpul intervențiilor

Polițiștii locali din Sectorul 1 vor fi dotați, începând de astăzi, cu camere video de tip body-cam, care vor permite monitorizarea...

Polițiștii locali din Sectorul 1 vor purta camere video în timpul intervențiilor
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 11:28

VIDEO| Cum se nasc piesele The Motans: secretele procesului creativ

The Motans a fost invitat în matinalul „Bună dimineața, București!”, unde a vorbit despre cea mai recentă colaborare cu Irina Rimes, piesa...

VIDEO| Cum se nasc piesele The Motans: secretele procesului creativ
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 10:44

Inflația a ajuns la 6,61% în septembrie. Chiriile și carburanții, cele mai mari scumpiri

Rata anuală a inflației a ajuns la 6,61% în septembrie 2026, după trei luni de deflație, potrivit datelor publicate de Institutul Național de...

Inflația a ajuns la 6,61% în septembrie. Chiriile și carburanții, cele mai mari scumpiri
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 09:47

Sensuri unice pe opt străzi din Sectorul 1, din 16 octombrie

Opt străzi din Sectorul 1 vor avea sens unic începând cu 16 octombrie, potrivit unui anunț al administrației locale. Măsura vizează...

Sensuri unice pe opt străzi din Sectorul 1, din 16 octombrie