Ascultă Radio București FM Live

Moaştele Sfintei Împărătese Elena, în România; pentru câteva ore vor fi depuse la Catedrala Patriarhală

Moaştele Sfintei Împărătese Elena, în România; pentru câteva ore vor fi depuse la Catedrala Patriarhală

Articol de arionmihaela, 30 aprilie 2025, 07:42

Moaştele întregi ale Sfintei Împărătese Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare, vor fi aduse, începând de miercuri şi până pe 8 mai, în pelerinaj din Veneţia la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman, pentru câteva ore acestea urmând să fie aşezate spre închinare în Baldachinul Sfinţilor din proximitatea Catedralei Patriarhale.

“Este un an semnificativ pentru Biserica Ortodoxă Română – avem 140 de ani de la Autocefalie, 100 de ani de Patriarhat şi 1.700 de ani de la primul Sinod Ecumenic de la Niceea, din 325. Cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la Mănăstirea Pantocrator se va continua tradiţia pelerinajului în Duminica Mironosiţelor. Pentru că noi, aici, în Mănăstirea Pantocrator, avem o tradiţie a Pelerinajului la Duminica Mironosiţelor. De ce aceasta? Pentru că principala ocrotitoare a mănăstirii este Sfânta Mironosiţă, şi-ntocmai cu Apostolii, Maria Magdalena. (…) Anul acesta este un an special, deoarece vom avea bucuria de a avea, aici, trupul întreg al Sfintei Împărătese Elena, mama Sfântului Împărat Constantin”, declara, pentru AGERPRES, recent, vicarul administrativ al Episcopiei Alexandriei şi Teleormanului, Serafim Baciu.

Deşi Sfânta a fost iniţial înmormântată la Roma, sfintele ei moaşte au fost mutate la Constantinopol, iar în anul 1211 au fost duse la Veneţia de către cavalerii cruciaţi, abia în 2017, acestea fiind scoase pentru prima dată în pelerinaj, în Grecia, informează, marţi, Agenţia Basilica a Patriarhiei Române.

România devine, astfel, a doua ţară ortodoxă care găzduieşte moaştele Sfintei Împărătese Elena de la mutarea lor în Apus.

Evenimentul are loc în contextul pelerinajului anual organizat la Mănăstirea Pantocrator cu prilejul Duminicii Femeilor Mironosiţe.

Potrivit sursei citate, programul evenimentului liturgic desfăşurat, miercuri, la Catedrala Patriarhală este următorul:

* 14:00 – sosirea delegaţiei ce va aduce în România racla ce adăposteşte Cinstitul Trup al Sfintei Împărătese Elena;

*14:30 – 15:00 – deplasare către Catedrala Patriarhală din Bucureşti;

* 15:00 – sosirea delegaţiei şi a Sfintelor Moaşte la Catedrala Patriarhală;

* 15:10 -15:30 – săvârşirea unei slujbe specifice în Catedrala Patriarhală;

* 15:30 -18:00 – aşezarea Sfintelor moaşte, spre închinare, în Baldachinul Sfinţilor din proximitatea Catedralei Patriarhale;

* 18:00 – plecarea Sfintelor Moaşte de la Catedrala Patriarhală către Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgăneşti-Vlaşca;

La Mănăstirea Pantocrator, delegaţia Patriarhiei de Veneţia şi cinstitele moaşte ale Sfintei Împărătese Elena vor fi întâmpinate de către Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, Preasfinţitul Părinte Galaction.

Potrivit Biroului de Presă al Episcopiei Alexandriei şi Teleormanului, începând de miercuri şi până pe 8 mai, Mănăstirea Pantocrator va fi deschisă în permanenţă pentru pelerini.

Mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare, Sfânta Elena, ataşată mult de valorile religiei creştine, a trăit acum aproape două milenii, între anii 250 – 330 d.Hr. Prin râvna ei a fost descoperit locul Golgotei şi s-a găsit lemnul crucii pe care a fost răstignit Hristos.

Sfânta Împărăteasă Elena a ridicat lăcaşuri de închinare pentru creştini atât la Ierusalim, cât şi la alte locuri sfinte, mai întâi dorind însă a se zidi, la Ierusalim, Biserica Învierii, construită deasupra Sfântului Mormânt.

Pentru marea contribuţie la răspândirea şi înflorirea creştinismului, Constantin şi mama sa, Elena, au fost trecuţi de Biserica Ortodoxă în rândul sfinţilor şi sunt socotiţi ‘întocmai cu apostolii’.

Veneţia găzduieşte Moaştele Sfintei Împărătese Elena, mama Sfântului Împărat Constantin. Când a murit, Împărăteasa a fost îngropată la Roma, apoi corpul său a fost transferat la Constantinopol. În 1211 Moaştele Sfintei Elena au fost furate de veneţieni, în timpul uneia dintre cruciade. De atunci, Moaştele au rămas în Veneţia.

Sfânta Împărăteasă Elena este sărbătorită în Biserica Ortodoxă Română şi în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, la data de 21 mai, împreună cu Sfântul Împărat Constantin cel Mare. În Biserica Romano-Catolică este sărbătorită la 18 august.

Tariful pentru apă, majorat cu 0,85 lei/metrul cub
Actualitate vineri, 28 august 2026, 12:57

Tariful pentru apă, majorat cu 0,85 lei/metrul cub

Tariful pentru apă, majorat cu 0,85 lei/metrul cub în vederea investiţiilor în reţeaua de apă-canal; creştere de 28 lei/familie. Consiliul...

Tariful pentru apă, majorat cu 0,85 lei/metrul cub
In memoriam Ivan Patzaichin: 5 ani de la plecarea marelui campion
Actualitate vineri, 28 august 2026, 12:47

In memoriam Ivan Patzaichin: 5 ani de la plecarea marelui campion

In memoriam Ivan Patzaichin: 5 ani de la plecarea marelui campion Sâmbătă, 29 august 2026, la ora 09:00, Faleza din Tulcea devine locul de...

In memoriam Ivan Patzaichin: 5 ani de la plecarea marelui campion
Weekend eco pe Calea Victoriei: Festivalul Greentopia revine cu a doua ediție
Actualitate vineri, 28 august 2026, 12:21

Weekend eco pe Calea Victoriei: Festivalul Greentopia revine cu a doua ediție

Weekend eco pe Calea Victoriei: Festivalul Greentopia revine cu a doua ediție Bucureștiul îmbracă haine verzi în weekendul 12-13 septembrie!...

Weekend eco pe Calea Victoriei: Festivalul Greentopia revine cu a doua ediție
Arta și sănătatea mintală își dau întâlnire în București: Festivalul C.R.E.S.C.
Actualitate vineri, 28 august 2026, 12:11

Arta și sănătatea mintală își dau întâlnire în București: Festivalul C.R.E.S.C.

Arta și sănătatea mintală își dau întâlnire în București: Începe Festivalul C.R.E.S.C. Cum ar fi să trăiești, pentru câteva momente,...

Arta și sănătatea mintală își dau întâlnire în București: Festivalul C.R.E.S.C.
Actualitate vineri, 28 august 2026, 11:53

Ciucu- Persoanele adulte cu dizabilităţi ar urma să primească 250 de lei/lună

Ciucu- Persoanele adulte cu dizabilităţi ar urma să primească un stimulent financiar de 250 de lei pe lună până când Primăria Municipiului...

Ciucu- Persoanele adulte cu dizabilităţi ar urma să primească 250 de lei/lună
Actualitate vineri, 28 august 2026, 11:39

Vreme frumoasă în Bucureşti vineri şi sâmbătă; maxime termice de 29 de grade Celsius

Vremea va fi frumoasă în Bucureşti vineri şi sâmbătă, cu cer variabil şi temperaturi maxime de până la 29 de grade Celsius, potrivit...

Vreme frumoasă în Bucureşti vineri şi sâmbătă; maxime termice de 29 de grade Celsius
Actualitate vineri, 28 august 2026, 10:43

„Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition – BIAS 2026”

„Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition – BIAS 2026”, în perioada 28-29 august. În perioada 28-29 august a.c., se...

„Bucharest International Air Show & General Aviation Exhibition – BIAS 2026”
Actualitate vineri, 28 august 2026, 10:20

„L`Etape Bucharest by Tour de France”, în București

„L`Etape Bucharest by Tour de France”, în București, pe 30 august. În data de 30 august a.c., se va desfășura evenimentul sportiv...

„L`Etape Bucharest by Tour de France”, în București