Ascultă Radio București FM Live

Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii – la Catedrala Patriarhală

Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii – la Catedrala Patriarhală
Foto: foto: arhiva

Articol de arionmihaela, 25 aprilie 2025, 09:28

La Catedrala Patriarhală se vor desfăşura  la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, o serie de evenimentele liturgice, dedicate şi aniversării a 140 de ani de la dobândirea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române.

Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române, acestea se vor desfăşura astfel:

– între orele 09:00 – 11:30, Sfânta Liturghie va fi săvârşită la Altarul de Vară al Catedralei Patriarhale;

– începând cu ora 11:30, la Altarul de Vară, va fi săvârşită Slujba Sfinţirii Mici a apei (Agheasma Mică), iar apoi credincioşii prezenţi la slujbă vor fi binecuvântaţi prin stropire cu această Agheasmă.

Pentru credincioşii prezenţi vor fi amenajate şase vase din plastic, fiecare dintre acestea având o capacitate de 500 de litri.

În această zi, în toate bisericile se oficiază slujbe de sfinţire a apei – Agheasma Mică.

Acordarea stimulentului financiar pentru persoane adulte cu handicap, suspendată până în noiembrie 2030
Actualitate vineri, 28 august 2026, 14:28

Acordarea stimulentului financiar pentru persoane adulte cu handicap, suspendată până în noiembrie 2030

Acordarea stimulentului pentru integrarea socială a persoanelor adulte cu handicap va fi suspendată până la data de 1 noiembrie 2030, conform...

Acordarea stimulentului financiar pentru persoane adulte cu handicap, suspendată până în noiembrie 2030
CGMB: Stimulentul pentru copii cu dizabilităţi, acordat diferenţiat
Actualitate vineri, 28 august 2026, 14:22

CGMB: Stimulentul pentru copii cu dizabilităţi, acordat diferenţiat

CGMB: Stimulentul pentru copii cu dizabilităţi, acordat diferenţiat, în funcţie de gradul de handicap. Stimulentul financiar pentru copiii cu...

CGMB: Stimulentul pentru copii cu dizabilităţi, acordat diferenţiat
Acordarea voucherului pentru femei gravide, abrogată de CGMB
Actualitate vineri, 28 august 2026, 14:15

Acordarea voucherului pentru femei gravide, abrogată de CGMB

Consilierii generali ai Capitalei au aprobat cu 29 de voturi ‘pentru’ şi 4 împotrivă, o hotărâre prin care a fost abrogată...

Acordarea voucherului pentru femei gravide, abrogată de CGMB
Brâncuşi, între lumină, zbor şi tăcere, la Balkanik Festival #13
Actualitate vineri, 28 august 2026, 14:10

Brâncuşi, între lumină, zbor şi tăcere, la Balkanik Festival #13

Brâncuşi, între lumină, zbor şi tăcere, la Balkanik Festival #13 “Forme care tac / Forme care luminează” aduce în Parcul Tei...

Brâncuşi, între lumină, zbor şi tăcere, la Balkanik Festival #13
Actualitate vineri, 28 august 2026, 13:58

Stimulentul financiar pentru nou-născuţi, diminuat la 2.000 de lei

Stimulentul financiar pentru nou-născuţi va fi redus de la 2.500 la 2.000 de lei, conform unei hotărâri aprobate de Consiliului General al...

Stimulentul financiar pentru nou-născuţi, diminuat la 2.000 de lei
Actualitate vineri, 28 august 2026, 13:46

Calea Victoriei, între sport, promenadă şi istoria automobilului românesc, la “Străzi Deschise”

Calea Victoriei, între sport, promenadă şi istoria automobilului românesc, la “Străzi Deschise” În weekendul 29-30 august, Calea...

Calea Victoriei, între sport, promenadă şi istoria automobilului românesc, la “Străzi Deschise”
Actualitate vineri, 28 august 2026, 13:34

Incendiu la o hală din cadrul Autobazei STB Ferentari, pe strada Pasunilor, sectorul 5

Incendiu la o hală din cadrul Autobazei STB Ferentari, pe strada Pasunilor, sectorul 5. Pompierii ISUBIF intervin pentru stingerea unui incendiu...

Incendiu la o hală din cadrul Autobazei STB Ferentari, pe strada Pasunilor, sectorul 5
Actualitate vineri, 28 august 2026, 12:57

Tariful pentru apă, majorat cu 0,85 lei/metrul cub

Tariful pentru apă, majorat cu 0,85 lei/metrul cub în vederea investiţiilor în reţeaua de apă-canal; creştere de 28 lei/familie. Consiliul...

Tariful pentru apă, majorat cu 0,85 lei/metrul cub