Bine de citit: Marele Gatsby

Articol de razvanursuleanu, 22 aprilie 2025, 09:32

Nu aș pune romanul “Marele Gatsby” pe raftul unde tronează “Don Quijote”, deși mulți critici literari pretind că există conexiuni certe între romanul lui Scott Fitzgerald și cel al lui Cervantes. Mai curând l-aș așeza lângă “Suferințele tânărului Werther”, numai că această vecinătate ar micșora simțitor valoarea romanului scris de Goethe, ba chiar cred că Werther împreună cu toate dramele sale sufletești nu și-ar mai găsi nici acolo sensul existenței și s-ar sinucide încă o dată, aruncându-se afară din bibliotecă. Johann Wolfgang von Goethe, marele poet și scriitor german, nu merită cu niciun chip o astfel de pățanie.

“Marele Gatsby” ar trebui să stea într-un loc unde nu se mai află nicio altă carte. De fapt, pentru că am sentimentul că sufrageria îmi permite o astfel de modificare, aș putea instala pe perete un raft separat, pe care să nu mai existe altceva în afară de “Marele Gatsby”, unul dintre puținele Mari Romane pe care am avut bucuria de a le citi.

Am văzut de-a lungul anilor toate filmele realizate după carte și cred că primul în ordine cronologică, “Marele Gatsby” al anului 1926, cu Warner Baxter în rolul principal, se apropie cel mai mult de esența cărții. Doar că oricât de bine ar fi fost realizat, un film mut e și surd deopotrivă, iar rezonanța cuvintelor scrise de Scott Fitzgerald este nu numai magnetică, ci și acustică.

Au venit apoi Alan Ladd, Robert Redford, Leonardo DiCaprio, dar toți acești actori erau vizibil contaminați de mișcările și culorile timpurilor lor, fiecare dintre ei îndepărtându-se de fapt din ce în ce mai mult de personajul creat de Fitzgerald.

Vor mai apărea filme ce se vor strădui să se apropie de valoarea cărții, cu certitudine se va mai întâmpla acest lucru, iar eu îl aștept în continuare pe acel regizor ce va reuși să transpună pe peliculă cuvintele prin care autorul descrie imaginea văzută de primii coloniști europeni, atunci când vasele lor încep să se apropie de Lumea Nouă.

“…preț de o clipă trecătoare, fascinantă, omul trebuie să-și fi ținut răsuflarea la apariția acestui continent, trezindu-se, fără voie, într-o stare de contemplație estetică pe care nici n-o înțelegea și nici nu și-o dorea, față-n față, pentru ultima oară în istorie, cu ceva pe măsura capacității lui de-a se minuna.”.

Aștept cu nerăbdare acel unic și fabulos moment cinematografic.