Ascultă Radio București FM Live

Combaterea traficului de droguri – prioritate clară a MAI

Combaterea traficului de droguri – prioritate clară a MAI
Foto: Stelian Bujduveanu/facebook

Articol de arionmihaela, 18 aprilie 2025, 16:40

Combaterea traficului de droguri este o prioritate clară a Ministerului Afacerilor Interne, iar lupta este dusă cu fermitate şi rezultate concrete, a transmis ministrul Cătălin Predoiu.

“Deşi nu am vorbit public până acum despre această tragedie, sunt profund afectat de drama tânărului de 20 de ani care şi-a pierdut viaţa în urma unei supradoze. Este un eveniment care ne răscoleşte şi ne aminteşte cât de gravă şi prezentă este ameninţarea consumului de droguri, mai ales în rândul tinerilor”, a afirmat Predoiu.

El a adăugat că, încă de la preluarea mandatului, a transmis că este conştient de riscul reprezentat de consumul şi traficul de droguri, în special în rândul tinerilor.

“Problematica drogurilor reprezintă o prioritate, nu numai în Romania, ci în întreaga lume. Aşa cum ştim, drogurile sunt peste tot, atât în viaţa reală, cât şi în mediul online, pot afecta pe oricine, oricând”, a completat ministrul.

Potrivit acestuia, în ultimii doi ani, s-au suplimentat cu peste 300 de funcţii structurile antidrog, s-au dezvoltat laboratoare specializate, a crescut numărul echipelor canine, iar forţele operative au fost dotate cu scannere mobile pentru detectarea drogurilor.

“Am intensificat acţiunile operative: 279 de grupuri infracţionale au fost destructurate, cantităţi impresionante de droguri de mare risc au fost scoase din circuit – vorbim de peste 2.300 de kilograme de substanţe periculoase, milioane de comprimate, tone de precursori, de substanţe dopante şi alte produse disimulate, toate având potenţialul de a distruge vieţi. Am consolidat cooperarea internaţională, pentru că fenomenul are o dimensiune globală şi doar prin parteneriate putem fi eficienţi”, a spus Cătălin Predoiu.

El a amintit că a fost lansat Planul Naţional pentru Siguranţă Şcolară – un mecanism care implică, alături de MAI, Ministerul Educaţiei, Ministerul Sănătăţii şi alte structuri.

“Zilnic, patrule de poliţie şi jandarmerie acţionează în zonele unităţilor de învăţământ preuniversitar pentru a descuraja orice fapte care pun în pericol societatea. (…) În anul 2024 au fost au organizate şi desfăşurate, în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ: 33.388 (+55,85% faţă de anul 2023) de acţiuni specifice, din care 3.331 pentru prevenirea şi combaterea consumului de substanţe interzise”, a explicat Predoiu.

Fenomenul traficului şi consumului de droguri reprezintă provocări globale a căror soluţionare pe termen lung nu poate fi exclusiv poliţienească, a completat ministrul de Interne.

“Aceste acţiuni confirmă direcţia corectă. Dar ştim cu toţii că problema nu dispare de la o zi la alta. Traficul şi consumul de droguri sunt provocări globale, iar răspunsul pe termen lung nu poate fi exclusiv poliţienesc. Este nevoie de un parteneriat real între familie, şcoală, medici, psihologi şi societate”, a declarat Cătălin Predoiu.

MAI va continua să îşi facă datoria, a subliniat ministrul, care a transmis, totodată, că succesul colectiv depinde de implicarea tuturor.

“În faţa unei asemenea tragedii, consider că este esenţial să dăm dovadă de decenţă, empatie şi responsabilitate. În astfel de momente, nu e vorba de confruntări politice, ci de conştientizarea gravităţii unui fenomen care afectează profund societatea şi de nevoia unui efort susţinut, concret, din partea tuturor”, a mai afirmat Predoiu.

Etichete:
Stație nouă, pentru liniile 74, 102, 125, 312, N106
Actualitate joi, 2 iulie 2026, 18:54

Stație nouă, pentru liniile 74, 102, 125, 312, N106

Vehiculele liniilor 74, 102, 125, 312 şi N106 vor opri, începând cu 3 iulie, şi în noua staţie ‘Bd. Alexandru Obregia’, amplasată...

Stație nouă, pentru liniile 74, 102, 125, 312, N106
Vineri: Nori, deasupra Capitalei
Actualitate joi, 2 iulie 2026, 17:44

Vineri: Nori, deasupra Capitalei

La noapte, În Capitală, vremea va fi în general instabilă. Vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse torențiale (5…15 l/mp),...

Vineri: Nori, deasupra Capitalei
Capitala României, inclusă in EUROCITIES – Rețeaua Orașelor Europene
Actualitate joi, 2 iulie 2026, 17:27

Capitala României, inclusă in EUROCITIES – Rețeaua Orașelor Europene

Capitala României intră în clubul orașelor europene de elită, după ce a fost votată aderarea la EUROCITIES – Rețeaua Orașelor Europene....

Capitala României, inclusă in EUROCITIES – Rețeaua Orașelor Europene
Rahova, redescoperită prin literatură. Tur inspirat de cartea lui Gilbert Costache pe Harta Literară
Actualitate joi, 2 iulie 2026, 16:23

Rahova, redescoperită prin literatură. Tur inspirat de cartea lui Gilbert Costache pe Harta Literară

Rahova, între amintiri personale și istorie urbană Platforma Harta Literară propune un nou tur dedicat cartierului Rahova, construit în jurul...

Rahova, redescoperită prin literatură. Tur inspirat de cartea lui Gilbert Costache pe Harta Literară
Actualitate joi, 2 iulie 2026, 15:26

Conferința „DECIZIA”: cum ne schimbă Inteligența Artificială felul în care gândim și decidem

Arenele BNR au găzduit conferința „DECIZIA | Executive Forum”, un eveniment dedicat modului în care Inteligența Artificială influențează...

Conferința „DECIZIA”: cum ne schimbă Inteligența Artificială felul în care gândim și decidem
Actualitate joi, 2 iulie 2026, 15:13

Guvernul contestă în Belgia blocarea conturilor ROMATSA

Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat că ROMATSA, împreună cu avocații Guvernului României, va depune săptămâna viitoare o contestație...

Guvernul contestă în Belgia blocarea conturilor ROMATSA
Actualitate joi, 2 iulie 2026, 14:51

IGSU: Prima misiune a pompierilor români în Franţa

IGSU: Prima misiune a pompierilor români în Franţa! Modulul naţional specializat în stingerea incendiilor de pădure a desfăşurat în noaptea...

IGSU: Prima misiune a pompierilor români în Franţa
Actualitate joi, 2 iulie 2026, 14:46

Noile măsuri promovate de CNAS riscă să provoace dezechilibre majore în sistemul medical

Noile măsuri promovate de CNAS riscă să provoace dezechilibre majore în sistemul medical. Noile măsuri promovate de Casa Naţională de...

Noile măsuri promovate de CNAS riscă să provoace dezechilibre majore în sistemul medical