Ascultă Radio București FM Live

Municipiul Bucureşti a lansat oficial Planul de Acţiune pentru Oraş Verde

Municipiul Bucureşti a lansat oficial Planul de Acţiune pentru Oraş Verde
Foto: Alina Decu

Articol de alinadecu, 16 aprilie 2025, 18:14

Municipiul Bucureşti a lansat oficial Planul de Acţiune pentru Oraş Verde (PAOV), un demers strategic de transformare urbană.
Iniţiativa are ca scop principal îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale locuitorilor prin reducerea poluării, creşterea eficienţei energetice, extinderea spaţiilor verzi şi dezvoltarea unei infrastructuri urbane moderne, digitale şi incluzive.

‘Planul de Acţiune pentru un Oraş Verde (PAOV) nu este doar un proiect tehnic sau administrativ. Este un angajament pe termen lung pentru transformări sistemice de impact. Este dovada că putem transforma real Bucureştiul într-un oraş care respiră, care inspiră şi care funcţionează pentru toţi locuitorii săi. Nu este despre promisiuni, ci despre structură, priorităţi şi instrumente reale. Este un plan pentru un oraş care pune oamenii în centru, care valorifică resursele, care se dezvoltă cu grijă şi cu viziune. Ne dorim un oraş care să răspundă nevoilor generaţiei de azi şi să inspire generaţiile viitoare’ – Lucian Judele, Administrator Public al Municipiului Bucureşti.

Bucureştiul a aderat la reţeaua Oraşelor Verzi BERD în anul 2022, alăturându-se unui grup de peste 60 de oraşe europene şi internaţionale, dar şi altor cinci oraşe din România care implementează astfel de planuri: Craiova, Iaşi, Mediaş, Timişoara şi Alba-Iulia.

Estimarea totală a investiţiilor necesare depăşeşte 6,5 miliarde de euro, din care peste 90% se preconizează a fi atrase din fonduri europene şi internaţionale, iar restul va fi acoperit din bugetul municipal şi alte surse complementare. Printre instrumentele financiare vizate se numără granturile, obligaţiunile verzi, creditele cu componentă de sustenabilitate şi parteneriatele public-private.

Planul propune 32 de acţiuni prioritare, cu impact major în sectoarele critice ale oraşului.
Pentru a răspunde provocărilor de mediu şi sociale identificate în analiza tehnică, PAOV propune o serie de intervenţii strategice în fiecare dintre cele opt domenii prioritare:

1. Transport urban – o mobilitate mai curată şi mai eficientă

Unul dintre obiectivele centrale ale planului este transformarea flotei de transport public într-o flotă cu emisii net-zero. Acţiunea presupune achiziţionarea de autobuze electrice şi hibride, modernizarea tramvaielor şi troleibuzelor existente şi digitalizarea rutelor şi staţiilor.

De asemenea, este prevăzută implementarea unei Zone cu Emisii Reduse (LEZ), care va limita accesul vehiculelor poluante în centrul oraşului şi va contribui la îmbunătăţirea calităţii aerului.

2. Energie – decarbonizarea sistemului de termoficare

Cel mai amplu proiect prevăzut în PAOV este decarbonizarea sistemului de termoficare din Bucureşti, care astăzi alimentează peste jumătate din gospodării, dar este bazat în mare parte pe combustibili fosili.

Planul propune tranziţia către surse regenerabile (biomasă, pompe de căldură, cogenerare de înaltă eficienţă), precum şi modernizarea infrastructurii de distribuţie.

O componentă importantă a acestui efort va fi desemnarea unui Manager Energetic Municipal care va coordona strategia energetică a oraşului şi va integra măsuri de eficienţă în toate sectoarele municipale.

3. Clădiri – eficienţă, siguranţă şi confort pentru locuitori

În domeniul construcţiilor, o acţiune prioritară vizează reabilitarea termică şi modernizarea sistemelor HVAC (încălzire, ventilaţie şi aer condiţionat) pentru clădirile rezidenţiale şi publice. Prin creşterea eficienţei energetice, se urmăreşte nu doar reducerea consumului şi a costurilor pentru locatari, ci şi combaterea sărăciei energetice, în special în rândul populaţiei vulnerabile. De asemenea, se are în vedere consolidarea clădirilor cu risc seismic şi adaptarea acestora la noile condiţii climatice (izolaţii, protecţie împotriva supraîncălzirii, sisteme inteligente de monitorizare).

4. Deşeuri – un sistem modern, circular şi integrat

Bucureştiul va investi într-un centru de tratare mecano-biologică a deşeurilor menajere, precum şi în infrastructura pentru colectarea selectivă şi reciclarea deşeurilor din construcţii şi demolări. Totodată, se va introduce un sistem de tip ‘plăteşti pentru cât arunci’ în toate cele şase sectoare, care va stimula reducerea cantităţilor de deşeuri generate şi va încuraja populaţia să participe activ la colectarea separată. Aceste măsuri vor contribui la alinierea oraşului la obiectivele europene şi naţionale privind economia circulară.

5. Apă şi ape uzate – infrastructură durabilă şi protecţia resurselor

În sectorul apei, una dintre cele mai importante acţiuni este modernizarea reţelei de alimentare cu apă potabilă şi canalizare, pentru a asigura servicii de calitate în toate cartierele oraşului. În plus, se vor implementa soluţii bazate pe natură – precum sisteme urbane durabile de drenaj (SuDS) – pentru a reduce riscul de inundaţii în zonele vulnerabile şi pentru a gestiona apele pluviale într-un mod sustenabil. Investiţii sunt prevăzute şi în reutilizarea apelor tratate şi îmbunătăţirea tehnologiilor pentru tratarea apelor industriale.

6. Utilizarea terenului şi spaţiile verzi – oraşul respiră din nou

Pentru a combate deficitul cronic de spaţii verzi accesibile, PAOV prevede crearea unor parcuri noi în zonele dens populate şi regenerarea urbană a spaţiilor degradate. Un proiect major îl constituie Centura Verde a oraşului – o iniţiativă amplă de împădurire şi reconectare ecologică a zonelor periurbane. În paralel, va fi înfiinţat un Centru de Planificare Urbană care va coordona coerent investiţiile şi dezvoltările urbane, cu accent pe densificare inteligentă, accesibilitate şi calitate arhitecturală.

7. Calitatea aerului- pentru un Bucureşti respirabil

Un sistem integrat de monitorizare a calităţii aerului va fi implementat la nivelul întregului oraş, conectat la platforme digitale care vor permite informarea în timp real a cetăţenilor şi luarea de decizii bazate pe date.

8. Oraş inteligent – pentru un Bucureşti digital

Oraşul va investi într-o infrastructură digitală interoperabilă care să permită colectarea şi analiza de date din multiple domenii – transport, energie, mediu, servicii publice – pentru o guvernanţă mai eficientă, predictivă şi transparentă.

Musique & Solidarité – concert aniversar la Ateneul Român, în sprijinul copiilor din comunități izolate
Actualitate joi, 12 februarie 2026, 14:43

Musique & Solidarité – concert aniversar la Ateneul Român, în sprijinul copiilor din comunități izolate

Fundația SERA România marchează 30 de ani de activitate printr-un eveniment special: concertul extraordinar Musique & Solidarité, care va...

Musique & Solidarité – concert aniversar la Ateneul Român, în sprijinul copiilor din comunități izolate
Evaziune fiscală de 28 milioane lei în transport alternativ: DNA face percheziții în București
Actualitate joi, 12 februarie 2026, 13:28

Evaziune fiscală de 28 milioane lei în transport alternativ: DNA face percheziții în București

Direcția Națională Anticorupție informează că astăzi au loc percheziții în 4 locații situate pe raza municipiului București, într-o...

Evaziune fiscală de 28 milioane lei în transport alternativ: DNA face percheziții în București
INSP: 6 persoane au decedat săptămâna trecută din cauza gripei
Actualitate joi, 12 februarie 2026, 12:52

INSP: 6 persoane au decedat săptămâna trecută din cauza gripei

Un număr de şase persoane au murit săptămâna trecută în România din cauza gripei, a transmis Institutul Naţional de Sănătate Publică...

INSP: 6 persoane au decedat săptămâna trecută din cauza gripei
Poliția Capitalei verifică starea drumurilor publice: 7 sancțiuni aplicate pentru neîntreținerea părții carosabile
Actualitate joi, 12 februarie 2026, 12:49

Poliția Capitalei verifică starea drumurilor publice: 7 sancțiuni aplicate pentru neîntreținerea părții carosabile

Polițiștii Brigăzii Rutiere au desfășurat o acțiune de verificare ieri a stării drumurilor publice din Capitală, precum și a modului în...

Poliția Capitalei verifică starea drumurilor publice: 7 sancțiuni aplicate pentru neîntreținerea părții carosabile
Actualitate joi, 12 februarie 2026, 12:06

Corul Madrigal anunță Turneul de Paște “Săptămâna Patimilor” 2026 în cinci orașe din România

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” anunță turneul de Paște „Săptămâna Patimilor”, care va avea loc între 26...

Corul Madrigal anunță Turneul de Paște “Săptămâna Patimilor” 2026 în cinci orașe din România
Actualitate joi, 12 februarie 2026, 11:56

Studiu: Valentine’s Day și Dragobetele rămân simbolice pentru români. Doar 7% cheltuie mai mult

Românii tratează Valentine’s Day și Dragobetele mai degrabă ca momente simbolice decât ca perioade de consum intens. Doar 7% dintre români...

Studiu: Valentine’s Day și Dragobetele rămân simbolice pentru români. Doar 7% cheltuie mai mult
Actualitate joi, 12 februarie 2026, 11:37

Centru de Justiție Familială pentru victimele violenței domestice în Sectorul 1

Primăria Sectorului 1, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sector 1, împreună cu Fundația...

Centru de Justiție Familială pentru victimele violenței domestice în Sectorul 1
Actualitate joi, 12 februarie 2026, 11:23

VIDEO| YUKA și JUNO, despre „Hotel” la matinalul București FM: „Inima nu e recepție deschisă non-stop”

Dimineață cu emoție și sinceritate în studioul București FM. YUKA și JUNO au fost invitații lui Alex, Andrea și Cornel, unde au vorbit...

VIDEO| YUKA și JUNO, despre „Hotel” la matinalul București FM: „Inima nu e recepție deschisă non-stop”