Ascultă Radio București FM Live

Bine de citit: Străzi întunecate – volumul 1; Antologie de urban fantasy

Bine de citit: Străzi întunecate – volumul 1; Antologie de urban fantasy

Articol de razvanursuleanu, 8 aprilie 2025, 10:27

O precizare necesară de la bun început, și anume aceea că George R. R. Martin nu este autorul niciuneia dintre cele zece povestiri prezente în această antologie. Împreună cu Gardner Dozois, el e doar organizatorul spectacolului, în care regiile literare aparțin altor scriitori. Pentru mine este însă suficientă prezența sa în spatele cortinei, așa că voi aplauda chiar înainte de începerea reprezentației.

Așa cum am procedat și în cazul altor antologii, voi scrie câteva rânduri despre fiecare text în parte.

“Moarte de mâna Dahliei” de Charlaine Harris

Decorul, deși unul clasic pentru o povestire polițistă (o petrecere în timpul căreia cineva este ucis), este foarte bine creionat, dar cazul în sine și rezolvarea acestuia sunt puerile. Însă faptul că toate personajele sunt creaturi supranaturale face din “Moarte de mâna Dahliei” un text bun.

“Umbra sângerândă” de Joe R. Lansdale

Chiar dacă povestirea “Am plecat militar”, pe care am citit-o de curând într-o altă antologie, scârțăie din toate articulațiile, Lansdale rămâne pentru mine un scriitor de mare calibru, așa că aveam mari așteptări de la “Umbra sângerândă”. Și da, nicio surpriză, este cea mai bună lucrare din acest volum. Alături de “E aceeași veche poveste” de Carrie Vaughn, desigur. Și de “Doamna-i genul care țipă” de Conn Iggulden, tot desigur.

“Inimă flămândă” de Simon R. Green

Nu este foarte dificil să-ți dai seama că Martin și Dozois, atunci când joacă rolul de antologiști, pun mereu pe primul plan stilul, și abia după aceea ideile dezvoltate de autori. Simon R. Green amestecă în text o mulțime de ingrediente, toate foarte cunoscute, comune chiar, dar o face cu un stil aparte, ceea ce în mod evident îi salvează povestirea de la eșec.

“Stix și pietre” de Steven Saylor

Un colaj bine structurat, compus din momente istorice decorate cu elemente fantasy. Aș fi acordat însă mult mai mult credit acestei povestiri dacă autorul ar fi încercat să-și folosească imaginația, mai ales în final, atunci când protagonistul nu dorește să-i dezvăluie cititorului ce s-a întâmplat în cel mai interesant moment al narațiunii, întâlnirea sa cu preoteasa zeiței Ishtar.

“Durere și suferință” de S. M. Stirling

Santa Fe, orașul în care “zece mii de persoane pot să cumpere întregul stat și cincizeci de mii nu-și pot permite un prânz” este gazdă pentru această povestire polițistă fantasy. Iar cititorul va deduce repede că “Durere și suferință” le este dedicată celor cincizeci de mii, dintre care fac parte și polițiști onești, cărora le este aproape imposibil să se atingă de cei zece mii…

“E aceeași veche poveste” de Carrie Vaughn

Cu câtă ușurință și naturalețe așterne Carrie Vaughn această poveste fantastică, polițistă și romantică deopotrivă… Cât despre Rick, personajul central… Pe el ar fi trebui să îl aleagă Anne Rice pentru acel interviu din romanul “Interviu cu un vampir”…

“Doamna-i genul care țipă” de Conn Iggulden

Nu am un ritm prea rapid la citit, asta ca să nu spun că sunt un cititor lent, iar această povestire m-a făcut tot timpul să-mi reamintesc acest lucru. Pur și simplu mă deplasam prea încet pe un drum unde curiozitatea mă trăgea prea repede înainte. Superbă povestire.

“Cel ce dezlănțuie iadul” de Laurie R. King

Începusem să mă îngrijorez oarecum că nu găsesc aici și un text SF “curat”, pentru că George R. R. Martin nu are cum să evite acest gen literar care îi curge prin vene. Și iată-l, “Cel ce dezlănțuie iadul”, care mai curând este un film SF de acțiune și suspans decât o povestire.

“Hoții umbrei” de Glen Cook

Obișnuitul balast din fiecare antologie. Povestirea-publicată-din-obligație sau oricare variantă forțată de apariție literară…

“Niciun mister, niciun miracol” de Melinda M. Snodgrass

O a doua povestire balast? Mă rog, semi balast, pentru că mi se pare aproape imposibil să scrii mai prost decât a făcut-o Glen Cook în “Hoții umbrei”. Oricum, titlul mi se pare foarte potrivit. Niciun mister, niciun miracol, de fapt niciun nimica-nimicuța.

Primăria Capitalei amenajează 122 de stații de încărcare pentru autobuzele electrice!
Actualitate sâmbătă, 11 iulie 2026, 11:39

Primăria Capitalei amenajează 122 de stații de încărcare pentru autobuzele electrice!

Primăria Capitalei amenajează 122 de stații de încărcare pentru autobuzele electrice și reface platforma de garare. Lucrările de modernizare...

Primăria Capitalei amenajează 122 de stații de încărcare pentru autobuzele electrice!
Premieră la Străzi deschise, în acest weekend!
Actualitate sâmbătă, 11 iulie 2026, 10:00

Premieră la Străzi deschise, în acest weekend!

Weekend-ul vine cu o premieră la Strazi Deschise, anunță Primăria Capitalei. Studenţii Universității de Științe Agronomice și Medicină...

Premieră la Străzi deschise, în acest weekend!
Spania, în semifinalele Cupei Mondiale!
Actualitate sâmbătă, 11 iulie 2026, 08:30

Spania, în semifinalele Cupei Mondiale!

Spania, campioana europeană, s-a calificat, vineri seară, în semifinalele Cupei Mondiale. Ibericii au trecut în sferturi de Belgia, scor 2-1,...

Spania, în semifinalele Cupei Mondiale!
Wimbledon: Campionul en titre Jannik Sinner l-a învins pe Djokovici. În finală va juca împotriva lui Zverev
Actualitate vineri, 10 iulie 2026, 21:35

Wimbledon: Campionul en titre Jannik Sinner l-a învins pe Djokovici. În finală va juca împotriva lui Zverev

Vineri, Jannik Sinner l-a învins  pe multiplul campion Novak Djokovici, cu 6-4, 6-4, 6-4, calificându-se în finala de la Wimbledon. A fost o...

Wimbledon: Campionul en titre Jannik Sinner l-a învins pe Djokovici. În finală va juca împotriva lui Zverev
Actualitate vineri, 10 iulie 2026, 21:25

ANM: Sâmbătă, vreme călduroasă

Sâmbătă, vremea se va încălzi și va deveni călduroasă, anunță Administrația Națională de Meteorologie. Cerul va fi variabil, mai mult...

ANM: Sâmbătă, vreme călduroasă
Actualitate vineri, 10 iulie 2026, 19:55

STB: După 53 de ani de istorie pe șinele Bucureștiului, tramvaiele Tatra se pregătesc pentru ultimele călătorii

Societatea de Transport București marcheaza, printr-un eveniment special, retragerea din circulație a unui model de tramvai emblematic pentru...

STB: După 53 de ani de istorie pe șinele Bucureștiului, tramvaiele Tatra se pregătesc pentru ultimele călătorii
Actualitate vineri, 10 iulie 2026, 17:07

Brigada rutieră verifică legalitatea transportului de persoane in regim de taxi și a transportului alternativ

În perioada 8-9 iulie a.c., polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere au desfășurat activități de control în trafic în scopul creșterii...

Brigada rutieră verifică legalitatea transportului de persoane in regim de taxi și a transportului alternativ
Actualitate vineri, 10 iulie 2026, 16:51

A fost redeschis Parcul Mișcă Petre, din Sectorul 5!

A fost redeschis Parcul Mișcă Petre, din Sectorul 5, din zona Calea Rahovei. Acesta a fost reabilitat și redeschis pentru locuitorii Sectorului 5....

A fost redeschis Parcul Mișcă Petre, din Sectorul 5!