Cum să…îi învățăm pe copii să își asume responsabilitatea pentru acțiunile lor? VIDEO

Articol de Vicentiu Andrei, 7 aprilie 2025, 07:42

• Multe persoane spun „îmi asum”, dar se opresc la nivel declarativ. Adevărata asumare înseamnă reparare, învățare și schimbare de comportament.

• Copiii învață responsabilitatea doar dacă sunt lăsați să greșească și să suporte consecințele.

• Responsabilitatea se formează din copilărie, prin practică, nu prin teorie.

• Un adult responsabil este cel care anticipează impactul propriilor decizii asupra celorlalți și acționează în consecință.

Într-o lume în care asumarea responsabilității pare să devină din ce în ce mai rară, Flavia Voinea și Amada Bălțățeanu discută despre importanța acestei abilități fundamentale în dezvoltarea personală. Dialogul aduce în prim-plan nu doar nevoia de a recunoaște greșelile, ci și de a acționa concret pentru a corecta consecințele acestora. De asemenea, conversația oferă sugestii despre cum pot părinții să îi învețe pe copii să-și asume responsabilitatea încă de la o vârstă fragedă.

Flavia Voinea: Ne dorim să explicăm copiilor că în viață sunt multe lucruri care îi vor ajuta să se dezvolte sau să urmeze un traseu corect. Una dintre aceste abilități importante este asumarea responsabilității. Mă gândesc că nu e ușor nici să o înveți, nici să o practici. Am văzut mulți adulți care au problema asta și poate că începe din copilărie. Amadă Bălțățeanu, mulțumesc pentru prezență! În calitatea ta de trainer și profile, bănuiesc că întâlnești mulți oameni care nu pot să-și asume responsabilitatea acțiunilor, faptelor, vorbelor lor.

Amada Bălțățeanu: Cred că sunt foarte mulți oameni care folosesc expresia „asumarea responsabilității”. Și la un moment dat mă întrebam dacă oamenii chiar înțeleg ceea ce spun. Pentru că e atât de simplu… sau a devenit atât de simplu și oarecum un trend, dar nu de acum, ci de ani de zile, de când a devenit dezvoltarea personală mai prezentă în viața noastră sau, mai exact, discuțiile despre dezvoltarea personală…

Aud „îmi asum responsabilitatea” și zâmbesc de fiecare dată. Pentru că, instinctual, prima întrebare care îmi vine în minte este: „Cum? Cum îți asumi responsabilitatea?” Îmi asum ceea ce spun! Îmi asum ceea ce am făcut! Și te oprești acolo? Faptul că ajungi să spui „îmi asum responsabilitatea” înseamnă că s-a întâmplat ceva. Ești deja în proces de corecție.

Flavia Voinea: Ceva rău… s-a întâmplat ceva rău!

Amada Bălțățeanu: Da. Apropo de asumare și responsabilitate: poți anticipa anumite lucruri, iar acea zonă de prevenție ar trebui să fie mai des practicată, tocmai pentru a evita greșelile care necesită asumare. Dar dacă ajungi în situația în care ai spus sau ai făcut ceva – pentru că de obicei asumarea vine în urma acțiunilor – atunci vorbim de un alt nivel.

Eu nu-mi dau seama dacă oamenii, atunci când vorbesc despre asumare, au făcut deja o evaluare a pagubei. Asumarea responsabilității înseamnă să repari ceva ce a avut consecințe. Fie ele materiale sau, cel mai adesea, emoționale. Iar când îți asumi responsabilitatea, trebuie să te gândești: „Cum corectez? Cum îmbunătățesc? Cum fac lucrurile să funcționeze mai bine?” Nu e simplu. Nu e simplu deloc dacă ceea ce ai spus a avut impact asupra psihicului sau emoțiilor altora.

Flavia Voinea: Așadar, a-ți asuma responsabilitatea înseamnă să recunoști ce s-a întâmplat, să înțelegi ce trebuie schimbat pentru viitor – și nu doar în minte, ci și în fapte. Să te apuci de treabă.

Amada Bălțățeanu: Oamenii se opresc deseori la conștientizare. Spun: „Am greșit și îmi asum”, dar nu merg mai departe. Iar asta e doar începutul. Urmează procesul de corecție.

Asumarea responsabilității înseamnă că suntem responsabili de deciziile noastre și de efectele lor. Dacă vezi lucrurile simplist – „am făcut ceva pentru că așa am simțit” sau „pentru că așa am vrut” – fără să te gândești ce înseamnă asta pentru ceilalți, ce riscuri sau beneficii implică, te vei confrunta inevitabil cu situații neprevăzute. Și cineva îți va spune: „Nu e în regulă”. Și tu spui ”asta este”…

Nu! Trebuie să vezi care este pasul următor. Să analizezi efectul acțiunilor tale asupra celorlalți și să cauți soluții. Asta înseamnă asumare reală. Dar dacă o lăsăm la nivel de expresie, copiii învață doar forma, nu și fondul.

Copiii copiază cuvintele pe care le aud la oamenii din jur. Dacă spui „îți asumi responsabilitatea”, el va răspunde automat: „Îmi asum”.

Flavia Voinea: Dar asta nu e suficient. Cum putem să-l învățăm pe copil să-și asume responsabilitatea în mod real și complet?

Amada Bălțățeanu: Aici e pasul cel mai important – ca ei să înțeleagă că asumarea nu înseamnă doar recunoașterea greșelii, ci și acțiunea de a repara.

Întreabă-l: „Cum îți propui să faci asta? Ce ai putea să adaugi? Să îmbunătățești? Să înveți din interacțiunea cu ceilalți?”

Responsabilitatea se învață prin practică. Copiii nu devin responsabili pentru că, de multe ori, adulții îi hiperprotejează. Fac lucruri în locul lor. Când uită ghiozdanul, părintele îl aduce. Când cheltuie banii, părintele trimite alții. Și apoi ne mirăm că nu-și asumă nimic.

Asumarea înseamnă să te confrunți cu consecințele situației create chiar de tine. Ai uitat echipamentul? Nu joci. Te doare? Data viitoare vei fi atent.

Sau avem varianta doi… mama vine fuga, lasă ședința și vine cu echipamentul. Și el o pupă, și mama e fericită că l-a ajutat, și el intră pe teren. Dar n-a simțit nicio responsabilitate. Și poate mâine îl va uita din nou.

Flavia Voinea: Așadar… cum ne place nouă să găsim o idee la fiecare episod: un mod de a-l ajuta să înțeleagă cum poate să-și asume responsabilitatea este să-l lași să greșească. Nu face lucrurile în locul lui. Pentru că în felul acela poate să vadă ce presupune ce urmează și mai ales să învețe cum să iasă din…

Amada Bălțățeanu: Poate să învețe că nu e o expresie la modă! Ci este o formă pe care, atunci cât o transmiți, îi face pe oamenii din jur să se bazeze pe tine, că tu stăpânești situația respectivă! Asta te face credibil, asta te face de încredere, adică ele vin în avalanșă și dacă te oprești doar la expresiile frumoase care pot să extindă vocabularul nostru activ… OK, da, bun, se poate, dar atât. Nu vorbim despre asumarea reală de responsabilitate, cea la care noi sperăm pentru copiii noștri, ci și pentru adulți.

Flavia Voinea: Da, exact. Eu de acolo am plecat, de la faptul că văd în jurul meu, în special la adulți, o lipsă de asumare. Nu există nici cea verbală, nici cea activă – aceea în care faci efectiv ceva.

Și dacă ne deranjează lipsa asta, putem face ceva ca cei mici să nu ajungă la fel.

Amada Bălțățeanu: Și aș vrea să reținem că nu trebuie pedepsiți, dar e bine să simtă, din când în când, gustul neplăcut al unei situații pe care au generat-o. Așa se învață responsabilitatea.

Flavia Voinea: Spuneai cândva că dezvoltarea reală vine și din experiențe negative.

Amada Bălțățeanu: Oricât de trist ar părea… Cele mai puternice schimbări ale noastre se produc pe emoții negative. Asta nu înseamnă că le generăm, că le creăm… Dar nu înseamnă nici că protejăm pe cei din jur din ale trăi, pentru că au un beneficiu extrem de puternic în transformare. A noastră și a lor.

Flavia Voinea: Responsabilitatea nu este un cuvânt. Asumarea responsabilității nu este doar o expresie, ci este ceva ce ar trebui să înțelegem și asupra căreia să acționăm.

Mulțumesc frumos, Amada! Sunt Flavia Voinea, iar acesta a fost un nou episod al podcastului „Cum să?”.