Ascultă Radio București FM Live

Sfaturi și atenționări din partea salvamontiştilor pentru turiștii care merg la munte în acest weekend

Sfaturi și atenționări din partea salvamontiştilor pentru turiștii care merg la munte în acest weekend
Foto: Alina Ene

Articol de Marga Tudor, 28 februarie 2025, 17:07

Salvamontiştii recomandă schiorilor care aleg să-şi petreacă acest sfârşit de săptămână pe pârtiile din staţiunile montane să schieze aşa încât să nu pună în pericol vieţile altor shiori, să adapteze viteza şi stilul de a schia conform pregătirii tehnice, condiţiei fizice, stării zăpezii, gradului de dificultate a pârtiei, condiţiilor atmosferice şi aglomeraţiei de pe pârtie.

Aceste sfaturi vin în contextul în care, în urmă cu câteva zile, un tânăr de 23 de ani, care schia pe o pârtie din Borşa, Maramureş, a murit din cazua loviturilor grave la cap, după ce s-a ciocnit violent de un alt schior.

Pentru că sezonul turistic de iarnă este in plină desfăşurare, Salvamont România este deja prezent în staţiunile turistice de practicare a sporturilor de iarnă, unde, zilnic aproximativ 500 de salvamontişti sunt „la datorie„ în peste 90 de baze si posturi Salvamont, informează Dispeceratul Naţional Salvamont.

Salvamontiştii recomandă celor care se îndreaptă, în acest weekend, către zonele turistice cu pârtii pentru practicarea sporturilor de iarnă, să aleagă un echipament corespunzător, atât din punct de vedere tehnic şi al reglajului legăturilor de schi, cât şi greutăţii corporale şi nivelului de pregătire al fiecăruia.

”Alegeţi cu grijă traiectoria pe care urmează să coborâţi, în scopul protejării schiorilor aflaţi în aval. Depăşiţi schiorul aflat în aval fie pe partea dreaptă, fie pe partea stângă, cu condiţia ca această depăşire să fie suficient de largă pentru a evita o eventuală evoluţie neaşteptată a celui ce urmează să fie depăşit. Asiguraţi-vă că atât dumneavoastră, cât şi alţi schiori sunteţi în afara oricărui pericol, cu ocazia traversării unei pârtii sau a reluării parcursului, după o oprire temporară pe pârtie”, sunt câteva din recomandările salvamontiştilor.

Salvatorii montani îi mai sfătuiesc pe schiori să evite staţionarea pe pârtie, mai ales pe porţiunile înguste sau fără vizibilitate şi, în cazul în care cad, să elibereze pârtia în cel mai scurt timp, iar pe cei fără schiuri să urce sau să coboare doar pe marginea pârtiei.

De asemenea, turiştii sunt sfătuiţi să respecte indicatoarele de semnalizare şi balizele de marcare instalate pe pârtie şi pe traseele de schi, dar şi marcajele internaţionale pentru gradele de dificultate ale pârtiilor de schi: verde – foarte uşor, albastru – uşor, roşu – mediu, negru – dificil.

„În cazul unui accident pe pârtie, anunţaţi echipa locală Salvamont, direct, prin Dispeceratul Naţional Salvamont la numărul de telefon Salvamont (0725.826.668) sau prin Serviciul 112, precizând numele dumneavoastră, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor, când s-a produs accidentul şi locul unde se găsesc persoanele accidentate.
Încercaţi să protejaţi locul accidentului şi accidentatul, amplasând pe pârtie, la 5-6 metri în amonte, o barieră de schiuri înfipte în zăpadă, până la sosirea echipei Salvamont. Protejaţi termic accidentatul si încercaţi să îi asiguraţi suport psihologic.
În cazul unor căzături puternice încercaţi să nu mişcaţi persoana accidentată şi nu permiteţi să intervină decât persoane cu pregătire medicală, medici, asistenţi/paramedici sau salvamontişti. (…) Nu acceptaţi să fiţi transportaţi în afara pârtiei decât cu mijloace de transport specifice, tip targă de pârtie, şi doar după ce s-a făcut imobilizarea corespunzătoare a zonei afectate”, mai sfătuiesc salvatorii montani.

Luni, un tânăr de 23 de ani a murit în urma unui accident produs pe pârtia din Borşa, judeţul Maramureş, după ce acesta s-a ciocnit violent cu un alt schior.

Decesul tânărului s-a produs din cauza traumatismelor grave pe care acesta le-a suferit la cap, în condiţiile în care, imediat după impact, casca i-a zburat de pe cap.

Ambii schiori aveau vitează şi s-au ciocnit unul de celălalt în momentul în care au făcut cristianele. Salvamontiştii atrag atenţia asupra faptului că, pe pârtiile cu zăpadă îngheţată, trebuie schiat prudent şi trebuie adaptată viteza.

Primăria Capitalei amenajează 122 de stații de încărcare pentru autobuzele electrice!
Actualitate sâmbătă, 11 iulie 2026, 11:39

Primăria Capitalei amenajează 122 de stații de încărcare pentru autobuzele electrice!

Primăria Capitalei amenajează 122 de stații de încărcare pentru autobuzele electrice și reface platforma de garare. Lucrările de modernizare...

Primăria Capitalei amenajează 122 de stații de încărcare pentru autobuzele electrice!
Premieră la Străzi deschise, în acest weekend!
Actualitate sâmbătă, 11 iulie 2026, 10:00

Premieră la Străzi deschise, în acest weekend!

Weekend-ul vine cu o premieră la Strazi Deschise, anunță Primăria Capitalei. Studenţii Universității de Științe Agronomice și Medicină...

Premieră la Străzi deschise, în acest weekend!
Spania, în semifinalele Cupei Mondiale!
Actualitate sâmbătă, 11 iulie 2026, 08:30

Spania, în semifinalele Cupei Mondiale!

Spania, campioana europeană, s-a calificat, vineri seară, în semifinalele Cupei Mondiale. Ibericii au trecut în sferturi de Belgia, scor 2-1,...

Spania, în semifinalele Cupei Mondiale!
Wimbledon: Campionul en titre Jannik Sinner l-a învins pe Djokovici. În finală va juca împotriva lui Zverev
Actualitate vineri, 10 iulie 2026, 21:35

Wimbledon: Campionul en titre Jannik Sinner l-a învins pe Djokovici. În finală va juca împotriva lui Zverev

Vineri, Jannik Sinner l-a învins  pe multiplul campion Novak Djokovici, cu 6-4, 6-4, 6-4, calificându-se în finala de la Wimbledon. A fost o...

Wimbledon: Campionul en titre Jannik Sinner l-a învins pe Djokovici. În finală va juca împotriva lui Zverev
Actualitate vineri, 10 iulie 2026, 21:25

ANM: Sâmbătă, vreme călduroasă

Sâmbătă, vremea se va încălzi și va deveni călduroasă, anunță Administrația Națională de Meteorologie. Cerul va fi variabil, mai mult...

ANM: Sâmbătă, vreme călduroasă
Actualitate vineri, 10 iulie 2026, 19:55

STB: După 53 de ani de istorie pe șinele Bucureștiului, tramvaiele Tatra se pregătesc pentru ultimele călătorii

Societatea de Transport București marcheaza, printr-un eveniment special, retragerea din circulație a unui model de tramvai emblematic pentru...

STB: După 53 de ani de istorie pe șinele Bucureștiului, tramvaiele Tatra se pregătesc pentru ultimele călătorii
Actualitate vineri, 10 iulie 2026, 17:07

Brigada rutieră verifică legalitatea transportului de persoane in regim de taxi și a transportului alternativ

În perioada 8-9 iulie a.c., polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere au desfășurat activități de control în trafic în scopul creșterii...

Brigada rutieră verifică legalitatea transportului de persoane in regim de taxi și a transportului alternativ
Actualitate vineri, 10 iulie 2026, 16:51

A fost redeschis Parcul Mișcă Petre, din Sectorul 5!

A fost redeschis Parcul Mișcă Petre, din Sectorul 5, din zona Calea Rahovei. Acesta a fost reabilitat și redeschis pentru locuitorii Sectorului 5....

A fost redeschis Parcul Mișcă Petre, din Sectorul 5!