Ascultă Radio București FM Live

ANPC: Amenzi de 485.000 lei în unităţi de alimentaţie publică din incinta spitalelor şi la chioşcuri din apropierea acestora

Potrivit Ordinului 206 din 24 februarie semnat de şeful ANPC, în perioada 24 - 26 februarie, se vor realiza controale la operatorii economici cu activitate în domeniul cantinelor în spitalele publice şi private.

ANPC: Amenzi de 485.000 lei în unităţi de alimentaţie publică din incinta spitalelor şi la chioşcuri din apropierea acestora

Articol de arionmihaela, 24 februarie 2025, 20:46

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au dat amenzi de 485.000 de lei, până în acest moment, în mai multe unităţi de alimentaţie publică din incinta spitalelor şi la chioşcuri din apropierea acestora.

“În cadrul acţiunii naţionale de control, demarată sub coordonarea preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Cristian Victor Popescu Piedone, au fost efectuate controale la nivel naţional, inclusiv în toate judeţele şi sectoarele Municipiului Bucureşti, cu scopul de a verifica respectarea normelor legale în unităţile de alimentaţie publică şi cele din incinta unităţilor sanitare. În cadrul acestei acţiuni au fost verificate până la acest moment: 75 unităţi de alimentaţie publică din incinta unităţilor sanitare, dintre care 55 au înregistrat abateri; 111 chioşcuri/magazine din incinta sau apropierea unităţilor sanitare, dintre care 109 prezentau abateri”, se arată într-un comunicat al ANPC.

În urma acestor verificări, 17 kg de produse, în valoare totală de 520 lei, au fost oprite temporar de la comercializare, până la remedierea deficienţelor, iar 1.345 kg de produse, în valoare totală de 25.475 lei, au fost retrase definitiv.

De asemenea, au fost aplicate 55 de amenzi contravenţionale, în valoare totală de 485.000 lei, şi 27 avertismente şi au fost dispuse măsuri de remediere a deficienţelor în cazul unui număr semnificativ de unităţi, atât din incinta unităţilor sanitare, cât şi a chioşcurilor din apropierea acestora, precizează ANPC.

Principalele abateri constatate au fost nerespectarea condiţiilor prescrise pentru legume şi fructe, cu modificări organoleptice, nerespectarea procedurilor de lucru, utilizarea ustensilelor neconforme şi neigienizate corespunzător, precum tăvi ciobite şi tigăi deteriorate, lipsa gramajelor declarate pe produsele decongelate sau cu date expirate, lipsa autorizaţiilor UAT, documentaţiei DDL depăşite, precum şi a preţurilor afişate, nerespectarea reglementărilor legate de temperatură şi igienă în spaţiile frigorifice, lipsa informării consumatorilor cu privire la ingredientele alergenice, valorile nutriţionale şi alte informaţii esenţiale, produse depozitate pe paviment şi fără etichete corespunzătoare.

În cadrul acţiunii de control au existat şi situaţii în care accesul la unităţi nu a fost permis.

Astfel, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Târgu Mureş, managerul unităţii a refuzat accesul comisarilor ANPC în blocul alimentar al cantinei, invocând un ordin telefonic primit de la Ministerul Sănătăţii.

La Spitalul Judeţean ‘Sf. Ioan cel Nou’ din Suceava, nu a fost permis accesul, fiind invocată lipsa unui ordin ANPC, în realitate ordinul fiind emis de către Preşedintele instituţiei, subliniază sursa citată.

La Spitalul Judeţean Dâmboviţa, blocul alimentar nu a putut fi verificat deoarece managerul a solicitat prezenţa unei echipe de la Direcţia de Sănătate Publică (DSP), însă nu a fost primit un răspuns la solicitarea de colaborare trimisă către DSP Dâmboviţa.

“ANPC va continua să monitorizeze şi să aplice măsurile legale corespunzătoare pentru protejarea drepturilor consumatorilor şi pentru asigurarea unor condiţii optime de siguranţă şi igienă în unităţile sanitare şi de alimentaţie publică. Acesta este un raport parţial, raportarea finală va fi comunicată la finalizarea acţiunii de control şi la încheierea celor peste 120 de invitaţii lansate”, se mai arată în comunicat.

Potrivit Ordinului 206 din 24 februarie semnat de şeful ANPC, în perioada 24 – 26 februarie, se vor realiza controale la operatorii economici cu activitate în domeniul cantinelor în spitalele publice şi private.

În cursul zilei de luni, comisarii de la Protecţia Consumatorilor au anunţat că managerul Spitalului Municipal Adjud le-a interzis continuarea controlului în blocul alimentar al unităţii şi a solicitat la 112 intervenţia unui echipaj de poliţie, afirmând că verificările ANPC ar fi ilegale şi că nu au fost prezentate documentele necesare.

“În urma controlului desfăşurat la Spitalul Municipal Adjud în data de 24.02.2025, comisarii din cadrul CJPC Vrancea au întâmpinat dificultăţi în finalizarea verificărilor demarate în blocul alimentar al unităţii. La începutul controlului, comisarii s-au legitimat şi au solicitat prezenţa managerului spitalului, care însă nu era disponibil. De asemenea, au solicitat registrul unic de control, dar acesta nu a fost prezentat. Controlul a fost efectuat în prezenţa conducătorului blocului alimentar şi a altor două persoane. După aproximativ 10-15 minute, managerul spitalului a apărut şi a interzis continuarea controlului, susţinând că ‘a primit ordin de sus potrivit căruia controlul este ilegal’ şi solicitând părăsirea unităţii. În urma unor discuţii, inclusiv telefonice cu comisarul şef adjunct, în care s-au prezentat temeiul legal al controlului şi ordinele de serviciu, managerul a continuat cu agresiuni verbale şi a contactat autorităţile prin apel la 112, solicitând intervenţia unui echipaj de poliţie, afirmând că controlul ar fi ilegal şi că nu au fost prezentate documentele necesare, lucru care nu era adevărat”, se arată într-un comunicat al ANPC.

Potrivit sursei citate, uşile unităţii medicale ar fi fost blocate, iar unui membru al echipei de control i s-ar fi făcut rău, acesta având antecedente cardiace.

Reprezentanţii Poliţiei Vrancea au informat că a fost deschis dosar penal pentru lipsire de libertate în mod ilegal.

Ministerul Sănătăţii a transmis tot luni, printr-un comunicat, că acţiunile de control nu se pot desfăşura în afara cadrului legal şi a atras atenţia că “Ministerul Sănătăţii este autoritatea abilitată de Legea 95/2006 prin Inspecţia Sanitară de Stat să efectueze controlul oficial în domeniul sănătăţii publice. Conform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 97/2001, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi ANPC pot efectua controale în domeniul alimentului numai dacă se emite un cadru legal comun, respectiv la nivel de ordin între instituţiile menţionate implicate în controlul alimentului”.

A transmis Mircea Apostolescu

Spectacole-lectură, cu intrare liberă, în FNT 2026
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 14:55

Spectacole-lectură, cu intrare liberă, în FNT 2026

În perioada 16–25 octombrie, se desfășoară la București, Ediția 36 a Festivalului Național de Teatru. Programul include și în acest an...

Spectacole-lectură, cu intrare liberă, în FNT 2026
Ciprian Ciucu vrea înființarea rapidă a Organizației de Management al Destinației (OMD) București
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 14:46

Ciprian Ciucu vrea înființarea rapidă a Organizației de Management al Destinației (OMD) București

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, dorește înființarea cât mai rapidă a Organizației de Management a Destinației (OMD) București,...

Ciprian Ciucu vrea înființarea rapidă a Organizației de Management al Destinației (OMD) București
Târgul lui Brumărel are loc între 16 și 18 octombrie, la Muzeul Țăranului Român
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 12:55

Târgul lui Brumărel are loc între 16 și 18 octombrie, la Muzeul Țăranului Român

Târgul lui Brumărel, organizat de Asociația Urban Events, se desfășoară în perioada 16-18 octombrie 2026, în curtea interioară a Muzeului...

Târgul lui Brumărel are loc între 16 și 18 octombrie, la Muzeul Țăranului Român
Polițiștii locali din Sectorul 1 vor purta camere video în timpul intervențiilor
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 12:17

Polițiștii locali din Sectorul 1 vor purta camere video în timpul intervențiilor

Polițiștii locali din Sectorul 1 vor fi dotați, începând de astăzi, cu camere video de tip body-cam, care vor permite monitorizarea...

Polițiștii locali din Sectorul 1 vor purta camere video în timpul intervențiilor
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 11:28

VIDEO| Cum se nasc piesele The Motans: secretele procesului creativ

The Motans a fost invitat în matinalul „Bună dimineața, București!”, unde a vorbit despre cea mai recentă colaborare cu Irina Rimes, piesa...

VIDEO| Cum se nasc piesele The Motans: secretele procesului creativ
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 10:44

Inflația a ajuns la 6,61% în septembrie. Chiriile și carburanții, cele mai mari scumpiri

Rata anuală a inflației a ajuns la 6,61% în septembrie 2026, după trei luni de deflație, potrivit datelor publicate de Institutul Național de...

Inflația a ajuns la 6,61% în septembrie. Chiriile și carburanții, cele mai mari scumpiri
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 09:47

Sensuri unice pe opt străzi din Sectorul 1, din 16 octombrie

Opt străzi din Sectorul 1 vor avea sens unic începând cu 16 octombrie, potrivit unui anunț al administrației locale. Măsura vizează...

Sensuri unice pe opt străzi din Sectorul 1, din 16 octombrie
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 09:18

Trafic restricționat în Pasajul Unirii după un accident în care au fost implicate două mașini

Traficul este restricționat pe ambele benzi în Pasajul Unirii, pe sensul dinspre Strada Colței către Bulevardul Mărășești, după ce două...

Trafic restricționat în Pasajul Unirii după un accident în care au fost implicate două mașini