Ascultă Radio București FM Live

De la Roblox la TikTok – o analiză a modului în care elevii consumă informație, realizată de CJI

Potrivit studiului, cele mai utilizate platforme online și rețele sociale în rândul elevilor de liceu și de gimnaziu sunt Instagram, urmat de WhatsApp, TikTok și YouTube.

De la Roblox la TikTok – o analiză a modului în care elevii consumă informație, realizată de CJI
Foto: DNSC/facebook

Articol de arionmihaela, 31 ianuarie 2025, 09:02

O treime dintre elevii de liceu și aproape un sfert dintre elevii de gimnaziu petrec pe TikTok mai mult de 5 ore într-o zi obișnuită. Cele mai puțin utilizate surse de informare pentru elevi sunt presa scrisă, radioul și presa online.

Sunt două dintre concluziile studiului „Relația cu informația și obiceiurile de consum media ale copiilor și tinerilor din România”, lansat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI).

Studiul este o radiografie a peisajului informațional pe care copiii și tinerii din România cu vârste cuprinse între 9 și 19 ani îl navighează, dar și a modului în care aceștia interacționează cu informația.

Studiul prezintă obiceiurile de utilizare a internetului și a rețelelor sociale, în funcție de ciclurile de învățământ (primar, gimnazial, liceu) și diferențele dintre ele, tipurile de activități preferate de elevi și sursele în care copiii și tinerii au încredere.

Cercetarea a fost elaborată în perioada ianuarie – septembrie 2024. În total, la sondaj au participat 1.852 de elevi. Marja de eroare a eșantionului este de ±1% și studiul are un nivel de încredere de 95%.

Potrivit studiului, cele mai utilizate platforme online și rețele sociale în rândul elevilor de liceu și de gimnaziu sunt Instagram, urmat de WhatsApp, TikTok și YouTube.

Elevii de clasa a III-a și a IV-a folosesc cel mai mult YouTube, Whatsapp și Roblox. ChatGPT este instrumentul de inteligență artificială (IA) cel mai cunoscut și cel mai utilizat, atât în rândul elevilor de liceu, cât și al celor de gimnaziu.

Subiectele despre care elevii se consideră mult sau foarte mult informați sunt: trendurile și memele de pe rețelele sociale, sănătate, pop culture, influencerii și comunitățile online, educație și sport.

Subiectele despre care elevii de liceu și gimnaziu consideră că nu sunt deloc sau sunt foarte puțin informați sunt: politica din țară, alegerile din 2024 în România și politica din străinătate.

„Finalul anului 2024 a arătat încă o dată cât de important este ca cetățenii României să aibă competențe care să le permită să distingă între fapte și opinii, să înțeleagă mecanismele de funcționare ale rețelelor sociale, tehnicile de persuasiune, să fie conștienți de rolul persuasiv pe care îl joacă influencerii în comunicarea publică și să poată face minime verificări ale informațiilor care ajung la ei,” explică Cristina Lupu, directoarea executivă a CJI, în introducerea studiului.

Studiul arată și că 6 din 10 elevi de liceu cred că o informație este adevărată dacă le confirmă ceea ce știau deja.

„Biasul de confirmare este probabil una dintre cele mai întâlnite erori logice inclusiv la noi, adulții. Dacă ne dăm seama cum ne influențează biasurile, putem să recunoaștem mai ușor și mesajele care încearcă să ne inducă în eroare. Rezultatele acestui studiu sunt valoroase pentru noi la CJI când gândim programele de formare pentru profesori și elevi. Ne confirmă cât de important este să continuăm să discutăm cu elevii și profesorii care trec prin cursurile noastre despre subiecte precum biasurile, veridicitatea surselor și rolul jurnalismului”, explică Cristina Lupu.

Când vine vorba de verificarea informațiilor, opt din zece elevi de liceu și cinci din zece elevi de gimnaziu declară că acordă atenție sursei informațiilor. Totuși, pentru majoritatea, acest proces de verificare se limitează la consultarea mai multor surse, fără să pună sub semnul întrebării credibilitatea acestora.

Un alt aspect important la acest capitol, care reiese din studiu, este că profesorii ocupă unul dintre primele locuri atunci când vine vorba de persoanele la care copiii merg pentru a verifica informații.

„Educația media făcută în școală contribuie la construirea unui mediu informațional mai sănătos. Da, tinerii trebuie învățați despre pericolele internetului – dezinformare, bullying, revenge porn, adicție; dar trebuie să învețe și despre cum îl pot folosi în mod creativ”, spune Cristina Lupu.

Studiul este disponibil pe site-ul CJI. O discuție despre rezultatele studiului, dar și o analiză a motivelor din spate este disponibilă pe canalul de YouTube al CJI.

Din 2017, CJI implementează Programul de educație media, un demers strategic prin care își propune să dezvolte competențele de educație media ale copiilor și tinerilor din România.

În cadrul programului, CJI susține cursuri de educație media pentru profesori și elevi și dezvoltă atât materiale resursă pentru a fi folosite la clasă, cât și materiale destinate publicului larg. Peste 800 profesori au trecut prin cursurile de educație media, aceștia lucrând la clasă cu aproximativ 150.000 de elevi.

Acest studiu a fost elaborat de Centrul pentru Jurnalism Independent cu sprijinul financiar al Fondation Botnar prin proiectul „Educație media digitală pentru tinerii din România”. Studiul a beneficiat și de o co-finanțare de la Uniunea Europeană prin proiectul BROD (Bulgarian-Romanian Observatory of Digital Media).

 

Parcul Liniei se extinde: noua zonă dintre Lujerului şi Moineşti se deschide mâine
Actualitate vineri, 28 august 2026, 15:19

Parcul Liniei se extinde: noua zonă dintre Lujerului şi Moineşti se deschide mâine

Parcul Liniei se extinde: noua zonă dintre Lujerului şi Moineşti se deschide mâine, 29 august 2026. Primăria Sectorului 6 deschide pentru...

Parcul Liniei se extinde: noua zonă dintre Lujerului şi Moineşti se deschide mâine
Ministerul Afacerilor Externe- Atenţionare de călătorie: Regatul Spaniei
Actualitate vineri, 28 august 2026, 15:12

Ministerul Afacerilor Externe- Atenţionare de călătorie: Regatul Spaniei

Atenţionare de călătorie: Regatul Spaniei – Risc ridicat de incendii în Comunitatea Autonomă Valenciană. Ministerul Afacerilor Externe...

Ministerul Afacerilor Externe- Atenţionare de călătorie: Regatul Spaniei
Ministerul Sănătăţii: Noi plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin PNRR
Actualitate vineri, 28 august 2026, 15:10

Ministerul Sănătăţii: Noi plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin PNRR

Ministerul Sănătăţii: Noi plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin PNRR efectuate în ultima săptămână. Ministerul...

Ministerul Sănătăţii: Noi plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin PNRR
Acordarea stimulentului financiar pentru persoane adulte cu handicap, suspendată până în noiembrie 2030
Actualitate vineri, 28 august 2026, 14:28

Acordarea stimulentului financiar pentru persoane adulte cu handicap, suspendată până în noiembrie 2030

Acordarea stimulentului pentru integrarea socială a persoanelor adulte cu handicap va fi suspendată până la data de 1 noiembrie 2030, conform...

Acordarea stimulentului financiar pentru persoane adulte cu handicap, suspendată până în noiembrie 2030
Actualitate vineri, 28 august 2026, 14:22

CGMB: Stimulentul pentru copii cu dizabilităţi, acordat diferenţiat

CGMB: Stimulentul pentru copii cu dizabilităţi, acordat diferenţiat, în funcţie de gradul de handicap. Stimulentul financiar pentru copiii cu...

CGMB: Stimulentul pentru copii cu dizabilităţi, acordat diferenţiat
Actualitate vineri, 28 august 2026, 14:15

Acordarea voucherului pentru femei gravide, abrogată de CGMB

Consilierii generali ai Capitalei au aprobat cu 29 de voturi ‘pentru’ şi 4 împotrivă, o hotărâre prin care a fost abrogată...

Acordarea voucherului pentru femei gravide, abrogată de CGMB
Actualitate vineri, 28 august 2026, 14:10

Brâncuşi, între lumină, zbor şi tăcere, la Balkanik Festival #13

Brâncuşi, între lumină, zbor şi tăcere, la Balkanik Festival #13 “Forme care tac / Forme care luminează” aduce în Parcul Tei...

Brâncuşi, între lumină, zbor şi tăcere, la Balkanik Festival #13
Actualitate vineri, 28 august 2026, 13:58

Stimulentul financiar pentru nou-născuţi, diminuat la 2.000 de lei

Stimulentul financiar pentru nou-născuţi va fi redus de la 2.500 la 2.000 de lei, conform unei hotărâri aprobate de Consiliului General al...

Stimulentul financiar pentru nou-născuţi, diminuat la 2.000 de lei