Ascultă Radio București FM Live

Testări gratuite în mediul rural – caravana “Nu am făcut destul” ajută la depistarea bolilor oncologice

Testări gratuite în mediul rural – caravana “Nu am făcut destul” ajută la depistarea bolilor oncologice

Articol de arionmihaela, 26 septembrie 2024, 12:38

Peste 1.000 de persoane din mediul rural vor beneficia, în weekend-urile din perioada 28 septembrie – 24 noiembrie 2024, de testări medicale gratuite în cadrul caravanei “Nu am făcut destul”, organizată de Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC).

“Nu am făcut destul” este o caravană de testări şi analize medicale gratuite în mediul rural, ajunsă la a XI-a ediţie.

“Investigaţiile au ca scop depistarea bolilor oncologice şi includ: analize de sânge şi urină, ecografii mamare, consult urologic cu ecografie, test de sângerări oculte, măsurarea tensiunii, glicemiei, greutăţii, înălţimii şi calculul indicelui de masă corporală. Aceste testări vor fi realizate de către medici specialişti, asistente medicale, studenţi la facultăţi de medicină şi elevi la şcoli postliceale sanitare”, anunţă Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC).

Caravana ajunge anul acesta în judeţele Teleorman (comunele Balaci şi Gratia), Tulcea (Ciucurova şi Topolog), Constanţa (Chirnogeni), Bacău (Bereşti-Tazlău şi Blageşti) şi Buzău (Vintilă Vodă). Calendarul ediţiei din 2024 este următorul: 28 septembrie, 5 şi 6 octombrie – Ciucurova, jud. Tulcea; 5, 12, 13 octombrie – Chirnogeni, jud. Constanţa; 12, 19, 20 octombrie – Bereşti-Tazlău, jud. Bacău; 19, 26, 27 octombrie – Gratia, jud. Teleorman; 26 octombrie, 2 şi 3 noiembrie – Blageşti, jud. Bacău; 2, 9, 10 noiembrie – Topolog, jud. Tulcea; 9, 16, 17 noiembrie – Vintilă Vodă, jud. Buzău; 16, 23, 24 noiembrie – Balaci, jud. Teleorman.

Organizatorii anunţă că vor fi câte două vizite în fiecare sat. În timpul primei vizite se vor recolta probele de sânge şi urină, iar în a doua vizită, weekendul următor, după venirea rezultatelor de la analize, se vor alătura şi medicii pentru investigaţii mai amănunţite. Costul total al analizelor de care beneficiază o persoană în caravană poate ajunge până la 1.600 lei. Pe lângă testările medicale gratuite, caravana aduce şi o importantă componentă educaţională pacienţilor din mediul rural. Aceştia vor fi în dialog constant cu medicii şi voluntarii despre importanţa prevenţiei şi investigaţiilor medicale, vor avea acces la pliante şi broşuri informative şi vor putea urmări video-uri educative în sălile de aşteptare. De asemenea, pacienţii cu suspiciuni de cancer vor fi redirecţionaţi pentru investigaţii suplimentare gratuite şi sprijiniţi pe tot parcursul acestui proces.

Pe parcursul celor zece ediţii precedente, caravana a testat peste 11.500 de persoane din localităţi rurale din 34 de judeţe, cu implicarea a peste 600 de medici, asistente şi studenţi voluntari. Doar în ultimii 6 ani, caravana a facilitat diagnosticarea a cel puţin 33 de cazuri de cancer (mamar, de prostată şi de piele), precizează Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC).

Radio România este partener media.

Detalii despre campanie pot fi găsite şi pe: www.invingemcancerul.ro.

Turneul Campioanelor- fara numarul 1 mondial
Actualitate duminică, 8 noiembrie 2026, 09:00

Turneul Campioanelor- fara numarul 1 mondial

Elena Rybakina s-a retras chiar inainte de startul competitiei. Jucatoarea kazaha și-a motivat decizia prin faptul că nu este pregătită fizic...

Turneul Campioanelor- fara numarul 1 mondial
Prudenta si responsabilitate- sfatul Salvamont
Actualitate duminică, 8 noiembrie 2026, 08:31

Prudenta si responsabilitate- sfatul Salvamont

Doua persoane au fost salvate in ultimele 24 de ore de pe munte. Un turist a fost găsit decedat. Acesta si-a pierdut viata dupa ce a alunecat pe o...

Prudenta si responsabilitate- sfatul Salvamont
Prognoza meteo
Actualitate duminică, 8 noiembrie 2026, 06:57

Prognoza meteo

Vreme placuta astazi in capitala cu cer mai mult senin, vant slab pana la moderat si o maxima de 11- 12 grade. Si in tara se anunta cer mai mult...

Prognoza meteo
Vreme rece la noapte, în Capitală
Actualitate sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 19:51

Vreme rece la noapte, în Capitală

În această noapte, cerul va avea înnorări temporare, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de -4…0 grade....

Vreme rece la noapte, în Capitală
Actualitate sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 17:57

Atac armat la Cracovia

UPDATE: Atacul armat din Cracovia s-a soldat cu cel puțin șase morți și cincisprezece răniți. Autorul atacului este un cetățean polonez care...

Atac armat la Cracovia
Actualitate sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 16:46

Ajutor de încălzire pentru persoanele cu venituri mici

Românii cu venituri mici au timp până pe 20 noiembrie să depună cererile pentru ajutorul de încălzire. De acest sprijin beneficiază...

Ajutor de încălzire pentru persoanele cu venituri mici
Actualitate sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 15:24

Taximetriștii din București, verificați de Poliția Locală

Polițiștii verifică, în acest weekend, dacă șoferii respectă tarifele și dețin documentele necesare pentru desfășurarea activității....

Taximetriștii din București, verificați de Poliția Locală
Actualitate sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 10:51

România, învinsă de Tonga, în World Rugby Nations Cup!

Naționala României a fost învinsă, vineri seară, pe Stadionul Arcul de Triumf din București, de selecționata din Tonga, într-un meci din...

România, învinsă de Tonga, în World Rugby Nations Cup!