Ascultă Radio București FM Live

ANPC a deschis Comandamentul Litoral!

ANPC a deschis Comandamentul Litoral!
Foto: Marga Tudor

Articol de bucurestifm, 2 iulie 2024, 18:00

Trei centre de comandă, în staţiunile Neptun, Eforie şi Mamaia, au fost deschise în cadrul Comandamentului Litoral 2024, lansat azi de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.

Potrivit vicepreşedintelui cu atribuţii de preşedinte al ANPC, Sebastian Hotca, comisari din ţară sunt detaşaţi pe litoral în cadrul comandamentului, în serii, până la sfârşitul ultimei luni a verii.

„Avem cele trei centre de comandă în Neptun, Eforie şi Mamaia, în fiecare avem câte o serie de cinci comisari, suplinită de comisarii de la CJPC Constanţa. Aceste serii vor fi săptămânale şi se vor desfăşura până la finalul lunii august”, a declarat Hotca.

El a mai spus că acţiunile de control ale comisarilor pentru Protecţia Consumatorilor au început de pe 1 iulie, fiind coordonate de reprezentanţi ai ANPC şi Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa.

Directorul General al ANPC, Paul Anghel, a afirmat că primele verificări în cadrul Comandamentului Litoral 20024 au fost făcute în staţiunea Costineşti.

„Ieri, în prima zi, am coborât cumva de la zona hotelului Forum din Costineşti, către zona de plajă. Nu am întâlnit probleme deosebite. (…) Am atras atenţia asupra acestor jucării aflate pe sistemul de alertă rapid al Uniunii Europene, jucării care pot fi verificate foarte uşor la achiziţie de către operatorul economic, dacă verifică acest site RAPEX, Safety Gate mai nou, le-am transmis aceste informaţii, am atras atenţia că Gucci, Versace şi toate celelalte firme trebuie să se vândă sub o oarecare licenţă. Am întâlnit şi situaţii de produse contrafăcute, s-au sigilat acestea, s-a luat legătura cu organele competente, respectiv Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Constanţa. Nu sunt probleme deosebite din perspectiva alimentaţiei publice şi a zonei de divertisment. Sunt în momentul acesta foarte mulţi acopii aflaţi într-un campionat de baschet în zona Costineşti, totul este sub control, toate instituţiile statului sunt acolo şi noi sperăm să nu fie probleme deosebite şi ei să petreacă un timp minunat împreună cu părinţii şi antrenorii”, a spus Anghel.

La conferinţa de presă organizată azi de ANPC, la Centrul de Afaceri Mamaia Nord – Năvodari, cu ocazia lansării oficiale a Comandamentului Litoral 2024, au participat reprezentanţii ANPC, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan Radu Oprea şi reprezentanţii asociaţiilor şi patronatelor din turism.

Şedinţă CGMB – Primăria Capitalei ar putea suspenda sau restrânge o serie de stimulente financiare
Actualitate vineri, 28 august 2026, 06:35

Şedinţă CGMB – Primăria Capitalei ar putea suspenda sau restrânge o serie de stimulente financiare

* Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei/metrul cub, în vederea realizării unor bazine de retenţie, necesare...

Şedinţă CGMB – Primăria Capitalei ar putea suspenda sau restrânge o serie de stimulente financiare
Vineri, deasupra Capitalei vor fi mai multe avioane decât nori
Actualitate vineri, 28 august 2026, 04:14

Vineri, deasupra Capitalei vor fi mai multe avioane decât nori

Vineri, în Capitală, Vremea va deveni frumoasă, potrivit ANM. Valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale specifice acestei date....

Vineri, deasupra Capitalei vor fi mai multe avioane decât nori
Pasajul Englez: un altfel de București
Actualitate joi, 27 august 2026, 18:12

Pasajul Englez: un altfel de București

Pasajul Englez – vedeta acestui articol – nu e tocmai ușor de găsit, însă spiritul de orientare merită pus la încercare. Intrarea este...

Pasajul Englez: un altfel de București
Vremea va deveni frumoasă în Capitală
Actualitate joi, 27 august 2026, 17:44

Vremea va deveni frumoasă în Capitală

La noapte, cerul va avea înnorări și la începutul nopții vor mai fi averse (cantități de apă de 2…6 l/mp). Vântul va sufla slab și...

Vremea va deveni frumoasă în Capitală
Actualitate joi, 27 august 2026, 17:30

PMB vrea să reducă stimulentul financiar pentru copiii cu handicap

Dacă va fi adoptat, proiectul va modifica prevederile actuale, conform cărora stimulentul financiar în cuantum de 1.000 de lei se acordă lunar...

PMB vrea să reducă stimulentul financiar pentru copiii cu handicap
Actualitate joi, 27 august 2026, 17:04

Linia 41, blocată pe sensul Piaţa Presei. S-a pus în circulaţie linia navetă 641

Potrivit purtătorului de cuvânt al STB, Constantin Tobescu, un tramvai s-a defectat în staţia Piaţa Crângaşi, iar echipa tehnică lucrează...

Linia 41, blocată pe sensul Piaţa Presei. S-a pus în circulaţie linia navetă 641
Actualitate joi, 27 august 2026, 17:01

Angela Merkel vine la București pentru lansarea volumului de memorii „Libertate. Amintiri 1954–2021”

Cititorii din România o pot întâlni în cadrul a două evenimente publice: 1. Marți, 1 septembrie, 16.00 –17.30 la Librăria Humanitas de la...

Angela Merkel vine la București pentru lansarea volumului de memorii „Libertate. Amintiri 1954–2021”
Actualitate joi, 27 august 2026, 16:39

MAPN- România a primit prima plată în cadrul instrumentului SAFE

MAPN- România a primit prima plată în cadrul instrumentului SAFE, transmite Ministerul Apărării Naționale. MAPN salută efectuarea de către...

MAPN- România a primit prima plată în cadrul instrumentului SAFE