Ascultă Radio București FM Live

Unica victorie a Rapidului din play-off, bifată contra echipei a doua a campioanei României: Dan Șucu a anunțat noul antrenor la finalul meciului

Articol de mariosoare, 20 mai 2024, 00:47

Rapid București a bifat prima și singura victorie din această ediție a play-off-ului din Superligă, pe teren propriu, în ultima rundă a campionatului, împotriva campioanei României, FCSB. „Giuleștenii” au trecut cu scorul de 2-0 de marea rivală în fața a 14.047 de spectatori. La sfârșitul jocului din Capitală, acționarul majoritar al rapidiștilor, Dan Șucu, a anunțat întreaga suflare „alb-vișinie” de venirea lui Neil Lennon, antrenorul irlandez.

Pe arena celor de la Rapid, trupa pregătită de Bogdan Lobonț avea să dispute meciul cu rivala din oraș care ar fi trebuit să se fi disputat cu trofeul pe masă, dacă ar fi să ne luăm după ceea ce credeau fanii formației din Giulești la începutul play-off-ului. Pe atunci, echipa „alb-vișinie” era la patru puncte de prima poziție, ocupată de FCSB, dar pe drum s-au pierdut fotbaliștii lui Cristiano Bergodi, fostul manager al clubului.

Astfel, singura miză a acestei partide a fost cea a orgoliilor, deoarece gruparea rapidistă nu avea cum să urce în clasament, în timp ce „roș-albaștrii” cuceriseră titlul în meciul disputat pe teren propriu, cu Farul Constanța. Duelul din București a început într-un mod inedit, deoarece Bogdan Lobonț a trimis în teren una dintre cele mai solide linii de start, pe când Elias Charalambous a decis să mizeze pe jucătorii care au prins mai puține minute în acest sezon, odihnindu-și „piesele grele”.

Prima ocazie a confruntării din Giulești, care s-a disputat fără fanii peluzei rapidiste, care nu au putut ocupa acel sector al stadionului, din cauza unei suspendări, a apărut din gheata lui Ermal Krasniqi. Fotbalistul kosovar a decis să șuteze de la distanță, iar Andrei Vlad, înlocuitorul lui Ștefan Târnovanu, a respins execuția fostului jucător al celor de la CFR Cluj. Totuși, intervenția acestuia a fost una slabă, pentru că i-a oferit mingea lui Funsho Bambgoye, care a finalizat din câțiva metri și a deschis scorul. 1-0 pentru rapidiști, care înainte de această partidă directă cu FCSB, erau neînvinși în ultimele cinci înfruntări cu „roș-albaștrii”.

Imediat după ce a marcat pentru echipa sa, jucătorul nigerian a fost nevoit să iasă de pe teren, din cauza unei accidentări musculare. Claudiu Petrila a fost cel care i-a luat locul lui Funsho Bambgoye, care a resimțit dureri la nivelul coapsei de la piciorul drept. În minutul 23, conexiunea din Kosovo, formată din Ermal Krasniqi și Albion Rrahmani a fost aproape să funcționeze. Primul a oferit o centrare ideală pentru atacantul central al rapidiștilor, iar golgheterul echipei a încercat să finalizeze spectaculos, din semi-foarfecă. Tentativa sa de a marca a trecut puțin peste bara transversală, dar a dat mari emoții echipei adverse.

Prima mare șansă de gol a oaspeților a apărut cu câteva minute înainte de finalul reprizei întâi. Pe atunci, Nana Antwi a centrat în mijlocul careului din flancul drept, iar de acolo David Miculescu a atacat balonul pe care l-a redirecționat cu capul spre poarta adversă. Tânărul goalkeeper al Rapidului, Bogdan Ungureanu, în vârstă de 17 ani, a avut un reflex incredibil și a respins în afara terenului mingea.

Cu trei minute înainte de încheierea primei reprize, un contraatac al rapidiștilor a condus la majorarea avantajului pe tabelă. Florent Hasani a primit liber la centrul terenului și a înțepat balonul spre Claudiu Petrila. Extrema stânga a formației conduse de pe margine de fostul portar român a driblat o serie de adversari, a pătruns în interior și a finalizat cu un șut pe jos, precis, la colțul lung. 2-0 pentru „alb-vișinii” contra campioanei din Superligă.

În minutele adiționale ale actului întâi, FCSB a fost la un pas să reducă din diferență. Dintr-un corner respins slab, Baba Alhassan a preluat balonul și a expediat un voleu. Mingea a fost scoasă de lângă stâlpul din stânga de Bogdan Ungureanu, iar clubul finanțat de Gigi Becali a beneficiat numai de încă un corner.

A doua repriză a adus un moment mai puțin întâlnit. Claudiu Petrila a făcut o alunecare la 30 de metri distanță față de propria poartă pentru a trimite din aer mingea spre propriul portar. Bogdan Ungureanu a decis să prindă în brațe acel balon, iar centralul jocului a penalizat acest gest, dictând lovitură liberă indirectă pentru campioană. Din acea fază, David Miculescu, primind mingea de la un coechipier, a șutat puternic, dar zidul format din aproape toată echipa rapidistă s-a opus golului.

Cu aproximativ 20 de minute rămase până la finalul acestei confruntări, Baba Alhassan a fost aproape de a fi responsabilul numărul 1 dacă Rapid ar fi marcat. Fostul jucător al lui FC Hermannstadt a pasat spre propria poartă fără să se uite, iar Albion Rrahmani a stat la pândă. Cel care era în căutarea celui de-al 18-lea gol al sezonului, care l-ar fi adus pe aceeași treaptă cu Florinel Coman și Philip Otele, a avansat spre buturile apărate de Andrei Vlad, dar a șutat în bară.

Ultima oportunitate importantă a meciului le-a aparținut tot rapidiștilor. Cu un sfert de oră rămas până la expirarea timpului regulamentar, Borisav Burmaz a driblat în marginea careului și a pasat în stânga spre Claudiu Petrila. Cel trecut și pe la CFR Cluj, respectiv Sepsi Sfântu Gheorghe, a șutat slab, iar Andrei Vlad a parat încercarea acestuia.

Partida s-a terminat cu victoria rapidiștilor, care au acumulat primele trei puncte din această ediție de play-off. Ierarhia finală a arătat că rapidiștii au încheiat ultimii în primele șase, la două puncte distanță față de locul al cincilea, dar la 17 lungimi în spatele celor de la FCSB. -9 a fost golaverajul cu care trupa lui Bogdan Lobonț a ieșit din acest sezon. De partea cealaltă, campioana României a terminat stagiunea cu +1 la acest capitol.

La finalul meciului, acționarul majoritar al formației din Giulești a confirmat unele zvonuri care au circulat în presa din România, conform cărora Neil Lennon va fi adus pe banca Rapidului. Fostul tehnician al celor de la Celtic Glasgow, printre alte cluburi, va semna luni cu Rapid, urmând ca marți să susțină prima conferință de presă din calitate de antrenor al echipei din Capitală, potrivit spuselor lui Dan Șucu.

Etichete:
UMF „Carol Davila” din București lansează proiectul „Școala din spital”
Actualitate duminică, 4 octombrie 2026, 16:44

UMF „Carol Davila” din București lansează proiectul „Școala din spital”

Elevii internați pentru perioade mai lungi în spitalele din București vor putea să își continue studiile pe durata tratamentelor medicale....

UMF „Carol Davila” din București lansează proiectul „Școala din spital”
Bărbat accidentat în Munţii Făgăraş. Un elicopter SMURD, solicitat pentru a-l recupera
Actualitate duminică, 4 octombrie 2026, 13:10

Bărbat accidentat în Munţii Făgăraş. Un elicopter SMURD, solicitat pentru a-l recupera

UPDATE: Bărbatul care a căzut 40 de metri în Munţii Făgăraş este în stare stabilă, iar medicul şi asistentul din echipajul elicopterului...

Bărbat accidentat în Munţii Făgăraş. Un elicopter SMURD, solicitat pentru a-l recupera
Protestele susţinătorilor lui Călin Georgescu din faţa Arestului Central al Capitalei au adus zeci de amenzi şi dosare penale
Actualitate duminică, 4 octombrie 2026, 10:24

Protestele susţinătorilor lui Călin Georgescu din faţa Arestului Central al Capitalei au adus zeci de amenzi şi dosare penale

Jandarmeria Capitalei a anunţat, ieri, că manifestaţiile nu au fost organizate legal. În consecinţă, forţele de ordine au aplicat 50 de amenzi...

Protestele susţinătorilor lui Călin Georgescu din faţa Arestului Central al Capitalei au adus zeci de amenzi şi dosare penale
Peste 70 de ONG-uri și iubitori de animale din toată țara protestează, astăzi, în București
Actualitate duminică, 4 octombrie 2026, 08:20

Peste 70 de ONG-uri și iubitori de animale din toată țara protestează, astăzi, în București

Potrivit unui comunicat de presă al Federației Împreună pentru Animale, ziua aleasă nu este una întâmplătoare, pe 4 octombrie fiind marcată...

Peste 70 de ONG-uri și iubitori de animale din toată țara protestează, astăzi, în București
Actualitate duminică, 4 octombrie 2026, 08:01

Vreme caldă și frumoasă, în București

Cerul va fi senin și vântul va sufla slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 24 de grade. Și în țară, vremea va fi frumoasă...

Vreme caldă și frumoasă, în București
Actualitate sâmbătă, 3 octombrie 2026, 19:45

CSM București a pierdut dramatic în Liga Campionilor

CSM București a fost învinsă de Ferencvaros cu 24-23, în deplasare, în grupa A a Ligii campionilor la handbal feminin. Golul victoriei a fost...

CSM București a pierdut dramatic în Liga Campionilor
Actualitate sâmbătă, 3 octombrie 2026, 18:57

Vreme mai caldă decât ar fi normal

La noapte, în Capitală, cerul va fi mai mult senin, iar temperatura minimă se va situa în jurul valorii de 6 grade. Duminică, vremea va fi...

Vreme mai caldă decât ar fi normal
Actualitate sâmbătă, 3 octombrie 2026, 17:47

Circulația feroviară a fost întreruptă pe M300, între Crivina și Brazi

UPDATE: Un bărbat de 73 de ani din judeţul Prahova a murit după ce a fost lovit de un tren care circula pe ruta Bucureşti Nord – Bacău....

Circulația feroviară a fost întreruptă pe M300, între Crivina și Brazi