Bine de citit: Suferințele tânărului Werther

Articol de razvanursuleanu, 17 mai 2024, 10:24

Un domn în vârstă de aproape șaptezeci de ani, prieten bun de familie, a plecat în Canada imediat după Revoluție și, o dată la câteva luni, îmi dădea telefon ca să ne mai povestim ce ni s-a mai întâmplat.

Eu, la începutul acestui an, nu fără un regret profund, am luat hotărârea de a nu-i mai răspunde la telefon, pentru că, din cine știe ce motive, prietenul nostru s-a transformat într-o persoană care seamănă atât de mult cu Werther a lui Goethe, încât pur și simplu nu mai am puterea de a rezista nici măcar câteva secunde în acel teoretic dialog de peste ocean.

Sursa foto: Razvan Ursuleanu

De ce teoretic? Pentru că nu mai există niciun dialog, ci doar un monolog care uneori ajungea să dureze ore în șir, în care nu mai reușeam decât foarte rar să strecor câte un “da” sau un “aha” timid…

Toate propozițiile pe care domnul din Canada le rostea la telefon începeau cu “eu”, toate persoanele pe care le aducea în discuție erau definite drept insensibile pentru că nu reacționaseră așa cum ar fi trebuit la cuvintele sau acțiunile sale, practic toate lucrurile care se întâmplaseră de la convorbirea anterioară păreau că ori i se datorează dacă sunt pozitive, ori sunt din cauza altora dacă sunt negative.

„Dar în mine e izvorul întregii nenorociri, așa cum altădată era izvorul tuturor fericirilor”, îi scrie Werther prietenului său Wilhelm în romanul lui Goethe, și nu cred că pe parcursul întregii narațiuni omite vreun detaliu al tuturor acestor nenorociri sau fericiri care i se întâmplă pe o interminabilă bandă rulantă.

Wilhelm…

Cel mai răbdător dintre toate personajele din toate cărțile pe care le-am citit vreodată, un om pe care, dacă ar exista în realitate, l-aș ruga să răspundă el la telefon în locul meu atunci când mai sună distinsul domn din Canada, pentru că doar Wilhelm ar putea duce în spate, la nesfârșit, tot acest bolovan sonor care pe mine aproape că m-a strivit.