Ascultă Radio București FM Live

A jucat un minut și a adus Cupa României: Corvinul Hunedoara răpune pe Oțelul Galați la Sibiu, după patru goluri și cinci penalty-uri ratate

Articol de mariosoare, 16 mai 2024, 00:08

Corvinul Hunedoara a câștigat în premieră Cupa României, după ce a trecut în ultimul act al competiției de Oțelul Galați. Partida din finala ediției de anul acesta a celei de-a doua întreceri interne ca importanță s-a jucat la Sibiu, pe stadionul „Municipal din Sibiu”. Trofeul s-a decis la loviturile de departajare, acolo unde, după cele patru goluri înscrise timp de 90 de minute, au fost ratate cinci lovituri de pedeapsă.

Pentru prima dată în istoria sa, formația hunedoreană a primit, în mod teoretic, undă verde spre preliminariile UEFA Europa League, dar este nevoită să aștepte aprobarea din partea organului european legată de licență. După mai bine de jumătate de secol, o echipă de liga secundă reușește să pună mâna pe titlul din Cupa României. Ultima grupare românească care reușea acest lucru a fost Rapid București, care a învins-o pe Universitatea Craiova, într-un meci disputat în 1975, scorul final fiind de 2-1 în favoarea „giuleștenilor”.

Cel mai recent, într-o finală de Cupa României a ajuns un club din eșalonul secund al fotbalului românesc în ediția 2017/2018, atunci când echipa orașului care a găzduit finala din acest an dădea piept cu Universitatea Craiova. FC Hermannstadt a fost depășită în cele 90 de minute de olteni cu scorul de 2-0, într-o înfruntare care s-a jucat pe stadionul „Arena Națională”, din Capitală.

În duelul care a avut loc la Sibiu în această stagiune, cele două trupe au aliniat cele mai bune linii posibile, încercând să cucerească marele trofeu. Duelul s-a desfășurat în fața a 12.363 de spectatori, iar acesta a debutat, referindu-ne la cele mai importante acțiuni, cu o lovitură liberă obținută în marginea careului de fotbaliștii antrenați de Dorinel Munteanu.

Sârbul Anes Rusevic a fost desemnat executantul acestei faze fixe dintr-un unghi ușor îndreptat spre stânga. Atacantul gălățenilor a trimis o torpilă spre colțul lung al porții apărate de Ștefan Lefter. Mingea s-a oprit în vinclul buturilor celor din Hunedoara, iar intervenția goalkeeper-ului celor de la Corvinul nu a fost posibilă. 1-0 pentru formația dunăreană după o „bijuterie” marca „Rusevic”.

12 minute mai târziu, gruparea din liga a doua a revenit pe tabelă și a izbutit să restabilească egalitatea. Faza din care jucătorii pregătiți de Florin Maxim au reușit să revină în meci a pornit de la o eroare comisă pe construcția moldovenilor. Daniel Pîrvulescu a intrat în posesia mingii și a pornit într-o cursă în flancul stâng de atac. Mijlocașul Corvinului s-a decis să centreze în gura porții, acolo de unde Eduard Pap nu a putut bloca acțiunea. Miguel da Silva a dat pe lângă balon, iar cu poarta goală, Marius Coman, cel care a marcat și cu FC Voluntari și CFR Cluj în rundele precedente, a înscris și acum fără probleme. 1-1 arăta tabela de pe arena din Sibiu.

Nimic important nu a mai fost bifat până la terminarea primei părți, iar Oțelul Galați a revenit în avantaj în repriza secundă. După o fază extrem de controversată, jucătorii conduși de pe margine de Dorinel Munteanu au primit un penalty. În minutul 55, Ștefan Bodișteanu a recepționat un balon în centrul careului, iar după un dribling nereușit, a căzut ușor după un contact cu un adversar. Arbitrul partidei, Marcel Bîrsan a dictat lovitură de la unsprezece metri, în ciuda protestelor celor considerați gazde la această cofruntare.

Anes Rusevic a bifat dubla din această fază statică, după ce a finalizat precis cu un șut, pe jos, în colțul stâng al portarului hunedorean. Chiar dacă Ștefan Lefter a ghicit colțul în care omul ofensiv al Oțelului a șutat, mingea a fost bine trimisă, iar moldovenii erau din nou cu un pas înaintea oponenților. Imediat după această fază, gălățenii puteau trece la două goluri în fața adversarei sale, dar o ratare uriașă, cu poarta goală, a fost consemnată. Ocaziile aveau să se răzbune.

Corvinul Hunedoara nu a renunțat să lupte pentru a scrie istorie, iar cu un sfert de oră înainte de fluierul de final al confruntării, a venit noua egalare. Surprinzător, Viorel Lică a urcat tocmai din blocul defensiv, acolo unde ocupă poziția de fundaș central și a rămas liber în flancul drept. Acesta a centrat în marginea careului, acolo de unde Antonio Manolache a venit decis și a lovit din prima balonul. Mingea a ricoșat cu noroc la fotbalistul celor din Hunedoara, care a marcat spectaculos, reușind să direcționeze balonul în plasa porții adverse. 2-2 în finala Cupei României.

Meciul a intrat în prelungiri, deoarece nimeni nu a mai putut înscrie golul decisiv, iar următoarea ocazie a apărut în minutul 110 și a fost trecută în contul Corvinului. Dintr-un corner, Antonio Manolache a recentrat la doi metri distanță de linia porții, dar unul dintre coechipierii săi a trecut uluitor pe lângă a înscrie. În cele din urmă, totul avea să se decidă după executarea loviturilor de departajare.

Primul executant al acestei serii a fost Juri Cisotti, jucătorul moldovenilor, care a transformat fără mari emoții, penalty-ul. Acesta a decis să șuteze în partea dreaptă a portarului, iar Ștefan Lefter a plecat în stânga sa. Din partea hunedorenilor, Marius Coman a fost primul care a executat lovitura de la unsprezece metri. Golgheterul echipei a tras la semi-înălțime și a fost refuzat de Eduard Pop, care a acordat o mână de ajutor echipei sale.

Degeaba efortul goalkeeper-ului gălățenilor, după care Dorinel Munteanu a plecat pentru puțin timp spre vestiare, din cauza presiunii care îl copleșise. Pablo Gaitan s-a îndreptat spre punctul cu var, dar jucătorul gălățenilor a fost blocat de portarul Corvinului. Imediat după aceea, Antonio Manolache a executat foarte bine plasat, neacordându-i vreo șansă portarului celor de la Oțelul. Portughezul Joao Lameira nu a putut restabili egalitatea la penalty-uri, iar dunărenii aveau să mai rateze o dată.

Antonio Bradu a tras la semi-înălțime, dar în plasa laterală, ceea ce a făcut ca Eduard Pap să nu poată interveni prompt. De la gălățeni, Costin Ghiocel a executat lamentabil, deoarece șutul său a trecut mult pe lângă poartă, iar șansele moldovenilor păreau a fi evaporate. Totuși, Daniel Pîrvulescu a rata lovitura ce putea aduce cupa la Hunedoara, iar tensiunea a continuat. Miguel da Silva și-a ținut echipa în viață, după ce a transformat sigur următorul penalty, dar totul stătea în gheata experimentatului jucător Andrei Hergheligiu.

Fotbalistul în vârstă de 32 de ani a intrat pe teren în minutul 119, iar după ce a jucat un singur minut în această finală, și-a îndeplinit obiectivul pentru care fusese introdus pe gazon de tehnicianul său. Acesta a șutat într-un stil aparte și l-a blocat pe portarul advers, ce a rămas nemișcat pe mijlocul porții. Bucuria a fost declanșată în zonele stadionului ocupate de fanii Corvinului, dar și pe gazon, pentru că trofeul a ajuns la Hunedoara.

Până în ultimul act, Corvinul Hunedoara a trecut, pe rând, de Chindia Târgoviște, Sepsi Sfântu Gheorghe, Progresul Pecica, CFR Cluj, FC Voluntari și Oțelul Galați.

Etichete:
Inteligența artificială în școli: ce beneficii aduce AI pentru elevi și profesori în România
Actualitate joi, 2 aprilie 2026, 07:30

Inteligența artificială în școli: ce beneficii aduce AI pentru elevi și profesori în România

Tinerii recurg la instrumente tehnologice pentru teme sau proiecte școlare, pentru explicații la lecții pe care nu le înțeleg, pentru rezumate...

Inteligența artificială în școli: ce beneficii aduce AI pentru elevi și profesori în România
Vremea va fi mohorâtă și va ploua în București
Actualitate joi, 2 aprilie 2026, 06:24

Vremea va fi mohorâtă și va ploua în București

Vremea va fi închisă și vor fi ploi moderate cantitativ (în jurul a 10 l/mp). Vântul va avea intensificări și se vor atinge viteze de...

Vremea va fi mohorâtă și va ploua în București
Arafat: Infirm categoric existenţa unor angajări fictive la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 22:07

Arafat: Infirm categoric existenţa unor angajări fictive la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, respinge categoric informaţiile apărute în mass-media cu privire la implicarea...

Arafat: Infirm categoric existenţa unor angajări fictive la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă
Primăria Sectorului 6 va face anul acesta exproprierile privind Parcul de la Serele Militare
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 21:53

Primăria Sectorului 6 va face anul acesta exproprierile privind Parcul de la Serele Militare

Primăria Sectorului 6 va realiza în acest an exproprierile pentru aproximativ trei hectare necesare amenajării Parcului de la Serele Militare din...

Primăria Sectorului 6 va face anul acesta exproprierile privind Parcul de la Serele Militare
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 21:50

„Ceasu’ și cămașa miresii”, un nou spectacol creat de Gavril Pătru la TNB

Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București prezintă, începând din 3 aprilie spectacolul „Ceasu’ și cămașa miresii (Nunta)” de...

„Ceasu’ și cămașa miresii”, un nou spectacol creat de Gavril Pătru la TNB
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 21:42

Rogobete: Al treilea contract cu Pfizer a fost semnat fără o fundamentare clară a nevoii; cifrele – supraevaluate

Al treilea contract cu Pfizer a fost semnat fără o fundamentare clară a nevoii, iar cifrele au fost supraevaluate, a declarat ministrul...

Rogobete: Al treilea contract cu Pfizer a fost semnat fără o fundamentare clară a nevoii; cifrele – supraevaluate
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 18:55

Vremea se strică din nou

La noapte, în Capitală, vor fi posibile ploi slabe. Temperatura minimă se va situa în jurul valorii de 5 grade. Joi, vremea va fi închisă și...

Vremea se strică din nou
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 18:28

Gropi reparate în Ferentari

În urma sesizărilor primite din partea cetățenilor, Societatea Infrastructură 5, din subordinea Primăriei Sectorului 5, a intervenit prompt în...

Gropi reparate în Ferentari