Ascultă Radio București FM Live

S-a strigat „Campionii, campionii” la Cluj! Nici CFR nu poate împiedica traseul imbatabil al celor de la FCSB, care vede tot mai clar primul titlu după nouă ani de pauză

Articol de mariosoare, 14 aprilie 2024, 23:24

FCSB a trecut de marea rivală din ultimii ani la titlul din Superligă, CFR Cluj, la limită, 1-0, iar acum, câștigarea campionatului devine tot mai plauzibilă, deoarece „roș-albaștri” au obținut un avantaj de 13 puncte în fruntea ierarhiei.

Dinspre tribunele ocupat de suporterii formației bucureștene de pe stadionul din Cluj, s-a strigat „Campionii, campionii”, semn că titlul cu greu poate fi scăpat printre degete.

Trupa antrenată de Elias Charalambous s-a deplasat în Ardeal pentru a da piept cu CFR Cluj, într-un duel dintre primele două clasate ale întrecerii interne.

FCSB a terminat confruntarea cu o posesie mai slabă decât cea a adversarilor, dar și cu un număr de șuturi expediate spre poartă mai redus, dar cele trei puncte au fost bifate.

Partida de pe arena „Dr. Constantin Rădulescu” a debutat cu o oportunitate uriașă de a deschide scorul pentru cei de la FCSB. Risto Radunovic a preluat o pasă în flancul stâng de atac al grupării finanțate de Gigi Becali și a decis să îi paseze în spațiu liber lui Adrian Șut.

Mijlocașul la închidere al liderului din campionat a avansat nefiind incomodat de vreun adversar și a decis să lanseze o torpilă. Execuția „optarului” oaspeților se îndrepta spre vinclu, dar Răzvan Sava a atins cu degetele balonul care a lovit bara și astfel a fost evitat golul.

Doar câteva minute mai târziu, dintr-o lovitură liberă de la marginea careului, Florinel Coman nu a dezamăgit și a transformat precis această fază fixă. Extrema stânga a celor de la FCSB și-a calculat bine pașii, a tras puternic, iar balonul a mușcat din bara transversală înainte de a intra în poartă. 1-0 pentru oaspeți în înfruntarea cu echipa ardeleană.

După jumătate de oră scursă din această partidă, David Miculescu a fost aproape de a dubla avantajul clubului său. Acesta a primit o pasă de la Darius Olaru, s-a întins serios pentru a intra în posesia balonului, iar, mai apoi, tentativa sa de a cadra execuția a fost blocată de unul dintre adversari.

Replica gazdelor a venit șapte minute mai târziu, atunci când Ciprian Deac, specialistul momentelor statice ale jocului, a centrat periculos în careu. Portarul celor de la FCSB a ieșit rău pe centrare, dar Karlo Muhar nu a putut lovi corespunzător mingea, așa că faza s-a încheiat fără nimic concludent.

Partea secundă a adus următoarele ocazii din acest meci, deoarece pe finalul primei părți, cele două formații s-au tatonat reciproc, fără a mai amenința buturile adverse. În minutul 66 al întâlnirii, din partea dreaptă de atac a „roș-albaștrilor” a venit o centrare bună de la Octavian Popescu. Mingea l-a găsit în gura porții pe Siyabonga Ngezana, care din săritură, a reluat peste bara transversală.

Cea mai mare ocazie ratată de cei de la CFR Cluj a venit în minutul 73, atunci când Bel Avounou a rămas singur în careul advers, a evitat un adversar și i-a pasat cu poarta goală lui Daniel Bîrligea. Atacantul ardelenilor a șutat imprecis din câțiva metri, iar tabela stadionului nu a fost modificată. Același vârf al clujenilor a recuperat imediat balonul, iar din aglomerația de jucători prezenți în careul bucureștenilor, acesta a decis să tragă din întoarcere, dar mingea a trecut pe lângă poartă.

Cu un sfert de oră înainte de finalul jocului, aproximativ, Florinel Coman a driblat o serie de adversari și a scos balonul la marginea careului pentru căpitanul Darius Olaru. Șutul fostului fotbalist al celor de la Gaz Metan Mediaș a fost unul defectuos, iar mingea a trecut peste poartă.

Ultima șansă esențială de egalare pentru CFR a apărut în minutele de prelungire ale partidei, atunci când Ciprian Deac a centrat în forță, în șase metri. De acolo, însă, Vasile Mogoș a reluat fulgerător cu capul, iar intensitatea lovirii balonului a fost mult prea puternică pentru ca această fază să se finalizeze cu o reușită. S-a terminat 1-0 pentru cei de la FCSB, care sunt și mai aproape de un nou titlu în campionat, după o „secetă” de nouă sezoane în care l-au ratat.

13 puncte le separă pe cele două trupe în prezent în ierarhia din România, iar distanța față de a treia clasată, Universitatea Craiova, este tot de 13 lungimi. În etapa care urmează, fotbaliștii clubului din Capitală vor evolua pe teren propriu cu Rapid București, în timp ce clujenii se vor duela în deplasare cu Farul Constanța.

Etichete:
„Ceasu’ și cămașa miresii”, un nou spectacol creat de Gavril Pătru la TNB
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 21:50

„Ceasu’ și cămașa miresii”, un nou spectacol creat de Gavril Pătru la TNB

Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București prezintă, începând din 3 aprilie spectacolul „Ceasu’ și cămașa miresii (Nunta)” de...

„Ceasu’ și cămașa miresii”, un nou spectacol creat de Gavril Pătru la TNB
Rogobete: Al treilea contract cu Pfizer a fost semnat fără o fundamentare clară a nevoii; cifrele – supraevaluate
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 21:42

Rogobete: Al treilea contract cu Pfizer a fost semnat fără o fundamentare clară a nevoii; cifrele – supraevaluate

Al treilea contract cu Pfizer a fost semnat fără o fundamentare clară a nevoii, iar cifrele au fost supraevaluate, a declarat ministrul...

Rogobete: Al treilea contract cu Pfizer a fost semnat fără o fundamentare clară a nevoii; cifrele – supraevaluate
Vremea se strică din nou
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 18:55

Vremea se strică din nou

La noapte, în Capitală, vor fi posibile ploi slabe. Temperatura minimă se va situa în jurul valorii de 5 grade. Joi, vremea va fi închisă și...

Vremea se strică din nou
Gropi reparate în Ferentari
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 18:28

Gropi reparate în Ferentari

În urma sesizărilor primite din partea cetățenilor, Societatea Infrastructură 5, din subordinea Primăriei Sectorului 5, a intervenit prompt în...

Gropi reparate în Ferentari
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 17:37

Centura de siguranță în România: reguli, mituri și cât de mult îți poate salva viața

România se află în continuare pe primul loc în Uniunea Europeană la mortalitatea rutieră. Mulți oameni, copii și adulți, își pierd viața...

Centura de siguranță în România: reguli, mituri și cât de mult îți poate salva viața
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 17:06

România şi Polonia, condamnate în primă instanţă să plătească vaccinurile Pfizer comandate şi anulate

Un tribunal din Bruxelles a condamnat în primă instanţă, Polonia şi România să plătească un sold restant pentru vaccinurile anti-COVID...

România şi Polonia, condamnate în primă instanţă să plătească vaccinurile Pfizer comandate şi anulate
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 16:46

Hidroelectrica a început procesul de umplere controlată a acumulării Vidraru

Hidroelectrica a demarat procesul de umplere a acumulării Vidraru, în conformitate cu graficul de golire şi umplere aprobat în cadrul proiectului...

Hidroelectrica a început procesul de umplere controlată a acumulării Vidraru
Actualitate miercuri, 1 aprilie 2026, 16:45

Românii vor servicii publice online, dar digitalizarea statului rămâne lentă

Discutăm despre ce funcționează, ce nu și ce ar trebui schimbat pentru ca relația cu statul să devină simplă, rapidă și predictibilă, cu...

Românii vor servicii publice online, dar digitalizarea statului rămâne lentă