Bine de citit: Amuleta – Orașul din nori
Articol de razvanursuleanu, 8 februarie 2024, 11:15
Nici să nu ne treacă prin minte să ne apucăm de „Amuleta – Orașul din nori” fără să fi citit „Amuleta – Păstrătoarea pietrei” și „Amuleta – Blestemul pietrei”, primele două volume din seria scrisă de Kazu Kibuishi.
Să citești cartea a treia fără să știi nimic despre primele două este ca și cum ai lua din mers un tramvai din anii ’70, stai cu un picior pe scară și cu unul afară plutind așa, între două lumi, fără a pricepe ceva din ce ți se întâmplă.
Acum că am clarificat acest aspect, propun să ne concentrăm un pic asupra conținutului cărții.
Benzi desenate cu mare talent, poveste încântătoare și la fel de captivantă precum cele din primele două volume, iar dacă ar fi să caut neapărat o hibă voi insista din nou pe ideea că alegerea elfilor drept personaje negative, tiranice chiar, nu se potrivește deloc cu imaginea despre aceștia pe care o au micii cititori.
Sursa foto: Razvan Ursuleanu
Este, totuși, doar un amănunt nesemnificativ prin comparație cu toate celelalte reușite ce definesc de fapt „Amuleta – Orașul din nori”.
Am verificat, există și o continuare a istoriei imaginate de scriitorul american de origine japoneză, volumul al patrulea se intitulează „Amuleta – Ultimul consiliu”.
Sunt convins că va apărea cât de curând și în România (seria integrală a Amuletei este formată din nouă cărți, dar să nu ne grăbim, să le luăm pe rând, ca să nu apară riscul de a cădea din tramvai în timpul mersului).
Deși vorbim aici despre o carte pentru copii și adolescenți, trebuie să recunosc că acțiunea m-a prins și pe mine, editura ar face bine să accelereze publicarea continuării pentru că, printre alte enigme rămase neelucidate, se află și cea legată de soarta lui Cogsley și cea a lui Miskit, răpiți de către dragoni chiar de pe puntea navei aeriene „Molia”. Vai ce șoc, vai ce groază, este de neimaginat ca lucrurile să rămână așa și să nu ne mai întâlnim niciodată cu prietenii noștri.
