Ascultă Radio București FM Live

Primarul sectorului 4 promite să continue seria de investiții cu Aeroportul de Sud!

Primarul sectorului 4 promite să continue seria de investiții cu Aeroportul de Sud!
Foto: Foto: Daniel Baluta/ facebook

Articol de Mircea Apostolescu, 23 ianuarie 2024, 12:03

Noul aeroport din zona de Sud a Capitalei face pași înainte. Edilul Sectorului 4, Daniel Baluță, a avansat un calendar precis și optimist al derulării fazelor premergătoare ale acestei mari și extrem de importante investiții, ce va fi derulată de către Autoritatea Locală de la Piața Regina Maria și Consiliul Județean Giurgiu.

Astfel, în luna aprilie, urmează să fie finalizat studiul de oportunitate pentru construirea aeroportului.
Apoi, în august, se va finaliza și studiul de prefezabilitate, iar, în cursul anului viitor și studiul de fezabilitate.

“În luna aprilie, vom avea gata studiul de oportunitate pentru aeroportul ce dorim sa-l realizăm, în colaborare cu Consiliul Județean Giurgiu.
La momentul respectiv, vă voi prezenta, în integralitate, datele.
După realizarea studiului de oportunitate, undeva în luna august, vom avea gata studiul de prefezabilitate și în cursul anului 2025, studiul de fezabilitate, tocmai pentru a putea realiza cu extrem de multă seriozitate documentația necesară unei astfel de investiții”, a declarat Daniel Băluță.

În context, trebuie menționat faptul că un nou aeroport va fi construit în zona de sud a Capitalei, printr-un proiect care va fi derulat de Primăria Sectorului 4 şi Consiliul Judeţean Giurgiu.

Noul aeroport va fi unul internaţional mai mare decât cel din Braşov, pentru că deserveşte un număr mai mare de judeţe, cu o populaţie mai mare, potrivit primarului Daniel Băluță.
Aeroportul de Sud va dispune atât de terminale de pasageri, cât şi de cargo.

Noul aeroport, din zona de sud, este o necesitate, pentru
că numărul de pasageri de pe Aeroportul Otopeni este mai mare decât poate acesta să ducă, consideră primarul Sectorului 4.

Dar planurile primarului Daniel Băluță nu se rezumă doar la aeroportul care se va construi în sudul Bucureștiului. Autoritatea Locală de la Piața Regina Maria își propune un plan de investiții ambițios chiar pentru anul acesta.

Astfel, Primăria Sectorului 4 a demarat, deja, lucrările de la Pasajul peste Șoseaua Berceni, dintre Șoseaua Turnu Măgurele și Starda Ion Iriceanu, prin relocarea rețelelor de utilități.

Tot Autoritatea Locală de la Piața Regina Maria lucrează la studiul de fezabilitate pentru un al treilea pasaj, cel care va sub sau supra-traversa Șoseaua Olteniței.

În ultimul trimestru al acestui an, Primăria Sectorului 4 va lansa procedura de achiziție publică pentru Magistrala M4 de Metrou, tronsonul de la Gara de Nord până la Piața Progresul, conform primarului Daniel Băluță.

Tot în cursul acestui an, va fi lansată licitația pentru prelungirea Magistralei M2 de metrou cu trei stații, către Comuna Berceni, care va realiza, în premieră conectarea Bucureștiului cu Județul Ilfov, prin transportul subteran, a mai spus pentru București FM edilul Sectorului 4.

Investițiile Primăriei Sectorului 4 vor continua și la nivelul infrastructurii de sănătate. Astfel, în cel mai scurt timp, va fi dat ordinul de începere a lucrărilor pentru proiectarea și execuția, de la zero, a Maternității “Bucur”, în curtea Spitalului “Sfântul Ioan”. Lucrările ar urma să demareze în prima jumătate a acestui an.
La începutul verii acestui an, vor demara lucrările de construcție a celui de-al treilea modul, cel de chirurgie, al Ambulatorului de Stomatologie, pentru Universitatea de Medicină și Farmacie București, promite Daniel Baluță.

Investițiile în infrastructura educațională vor continua și ele. Astfel va continua programul de consolidare a unităților de învățământ, dar și cel de conformare la standardele de securitate la incendiu.
Astfel, în următoarele luni, vor fi redate copiilor și dascălilor un număr de șapte unități școlare. Iar, la începutul următorului an școlar, va fi dat în folosință Liceul “Mihai Eminescu”, a mai promis Daniel Baluță, pentru București FM.

Rețeaua de intervenție la incendii a Inspectoratului pentru Situații de Urgență se va extinde, prin construcția unei noi unități de pompieri – după cea din Aleea Perșani, în zona Tineretului. Investiția va demara până la finele acestui an.
Noua stație de pompieri, cu o suprafață de 500 de metri pătrați, va fi dotată cu o autospecială pentru stingerea incendiilor și o ambulanță.

Și Parcul “Tudor Arghezi”, deschis anul trecut, va fi extins cu încă 5 hectare, iar în imediata vecinătate a acestuia, vor fi construite o creșă, o grădiniță și o școală.
Asta pentru că necesarul de locuri în rețeaua educațională publică din Sectorul 4 este în continuă creștere.
Odată cu modificarea structurii populației, această zonă a Capitalei cunoaște o dinamică demografică deosebită. Astfel, numai anul trecut, s-au înregistrat peste 13 mii de nașteri, în Sectorul 4, explică Daniel Baluță.

Pentru continuarea investițiilor, în Sectorul 4, Daniel Băluță mizează, în continuare, pe atragerea de fonduri europene și guvernamentale.
Edilul spune că, dintr-o zonă subdezvoltă, defavorizată, timp de peste 30 de ani de zile, Sectorul 4 are șansa de a deveni un hub de dezvoltare economică și socială, care să ofere o calitate a vieții ridicată cetățenilor săi, tocmai prin accesarea fondurilor europene nerambursabile și guvernamentale.

Nu scăpăm de ploi în Capitală!
Actualitate luni, 30 martie 2026, 18:47

Nu scăpăm de ploi în Capitală!

În această noapte, în Capitală, cerul va avea înnorări și trecător va ploua slab. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie,...

Nu scăpăm de ploi în Capitală!
Curățenia de primăvară continuă în Sectorul 6! Săptămâna aceasta, se intervine în Militari!
Actualitate luni, 30 martie 2026, 18:39

Curățenia de primăvară continuă în Sectorul 6! Săptămâna aceasta, se intervine în Militari!

Curățenia de primăvară continuă în Sectorul 6. Potrivit Primăriei, săptămâna aceasta, se intervine în cartierul Militari. Echipele de la...

Curățenia de primăvară continuă în Sectorul 6! Săptămâna aceasta, se intervine în Militari!
Concert Orkid și PLANT + lansare dublu vinil Stray Lights: evenimentul major al scenei alternative din România
Actualitate luni, 30 martie 2026, 17:52

Concert Orkid și PLANT + lansare dublu vinil Stray Lights: evenimentul major al scenei alternative din România

Pe 31 martie, Expirat Halele Carol devine punctul de întâlnire al scenei alternative din România, odată cu concertul susținut de Orkid și...

Concert Orkid și PLANT + lansare dublu vinil Stray Lights: evenimentul major al scenei alternative din România
Apa Nova lucrează pentru remedierea avariei din Bulevardul Basarabia
Actualitate luni, 30 martie 2026, 17:22

Apa Nova lucrează pentru remedierea avariei din Bulevardul Basarabia

Compania Apa Nova a început, astăzi, intervenția pentru remedierea unor deficiențe survenite la rețeaua publică de canalizare din Bulevardul...

Apa Nova lucrează pentru remedierea avariei din Bulevardul Basarabia
Actualitate luni, 30 martie 2026, 17:09

Femicidul există. Acum este și recunoscut în lege

Discutăm despre adoptarea legii femicidului și ce putem face pentru a preveni astfel de tragedii cu Alina Gorghiu – deputat PNL și una dintre...

Femicidul există. Acum este și recunoscut în lege
Actualitate luni, 30 martie 2026, 16:30

Poli E-FEST 2026 aduce sute de pasionați de gaming la Politehnica București

Aproximativ 700 de pasionați de gaming sunt așteptați să participe, în perioada 2–4 aprilie, la Poli E-FEST 2026, eveniment organizat de...

Poli E-FEST 2026 aduce sute de pasionați de gaming la Politehnica București
Actualitate luni, 30 martie 2026, 16:13

Șefi din ANAF București, sub control judiciar într-un dosar de mită și trafic de influență de zeci de mii de euro

Procurorii Anticorupție au dispus măsura controlului judiciar pentru Octavian-Ciprian Topan, șef Serviciu Juridic 2 în cadrul Direcției Generale...

Șefi din ANAF București, sub control judiciar într-un dosar de mită și trafic de influență de zeci de mii de euro
Actualitate luni, 30 martie 2026, 15:03

Şapte spitale din Bucureşti vor beneficia de programele culturale şi serviciile educaţionale ale Corului “Madrigal”

Şapte spitale din Bucureşti vor beneficia de programele culturale şi serviciile educaţionale ale Corului Naţional de Cameră ‘Madrigal...

Şapte spitale din Bucureşti vor beneficia de programele culturale şi serviciile educaţionale ale Corului “Madrigal”