Ascultă Radio București FM Live

MNAR va inaugura Galeria de Artă Decorativă Europeană de Ziua Culturii Naționale

MNAR va inaugura Galeria de Artă Decorativă Europeană de Ziua Culturii Naționale
Foto: Sursa foto: comunicat de presa

Articol de magdaboroiu, 10 ianuarie 2024, 14:44

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, 15 ianuarie 2024, Muzeul Național de Artă al României inaugurează Galeria de Artă Decorativă Europeană, o expoziție permanentă unică în peisajul cultural românesc, care oferă publicului acces la o colecție impresionantă de aproximativ 400 de piese de tapiserie și mobilier, artă decorativă din ceramică, sticlă și metal.

Având o suprafață de peste 400 mp, Galeria de Artă Decorativă Europeană, compusă din șase săli, ilustrează patru secole de istorie a gustului și a rafinamentului, a inovațiilor, manufacturilor și meșterilor europeni din Austria, Belgia, Cehia, Elveția, Franța, Germania, Italia, Olanda, Spania, Rusia secolelor XVI-XIX și întregește expunerea permanentă a muzeului, alături de Galeria de Artă Europeană și Galeria Națională.

În parcursul expozițional sunt incluse o minunată casetă de căsătorie realizată la Dresda în 1586, obiecte de ceramică provenind de la faimoasele manufacturi de faianță din Delft (Olanda), Manises (Spania),  Montelupo Fiorentino și Savona (Italia), Rouen, Moustiers și Sèvres (Franța), Meissen (Germania), mobilier provensal și tapiserii franceze, precum și piese deosebite din argint alături de celebrele pahare din cristal de Boemia.

Măiestria meșterilor ruși poate fi admirată în delicatele piese de argint cloisonné, în paharele de argint niello sau în  Bolul de punch realizat de faimosul atelier Fabergé. De asemenea, o prețioasă colecție de ceasuri ilustrează excelența meșterilor bijutieri și ceasornicari din cele mai importante ateliere de profil din Europa.

Prezența acestor obiecte în România atestă faptul că țara noastră s-a aflat mereu într-un circuit european al schimburilor de valori culturale.

Sursa foto: comunicat de presa

Europa nu a fost doar spațiul de manifestare a unor practici seculare în domeniul artistic, dar și un loc în care aportul creativ din alte continente a fuzionat în expresii definitorii ale excepționalității spiritului uman. Aceste influențe culturale variate au contribuit, în timp, la definirea  unei identități europene care se reflectă și în expunerea galeriei.

Deschiderea Galeriei de Artă Decorativă Europeană se datorează unui colectiv pasionat și implicat de la Muzeul Național de Artă al României, alcătuit din muzeografi, conservatori, restauratori și tehnicieni, dar și unei importante contribuții a unor sponsori și parteneri fără de care acest proiect de anvergură nu ar fi fost posibil.

Spațiile care găzduiesc această galerie au trecut printr-un amplu proces de reamenajare, fiind puternic afectate de cutremurul din 1986 și de incendiul din 1989. Deschiderea acestei galerii a necesitat realizarea unor vitrine pentru expunere care să fie în acord cu ultimele standarde din domeniu, asigurând atât securitatea pieselor cât și un mod de etalare la cele mai înalte standarde.

Galeria de Artă Decorativă Europeană beneficiază, în premieră, de o componentă digitală, aplicația MyMNAR, care va putea fi folosită în cadrul galeriei, în timpul vizitei la muzeu pentru a completa într-un mod interactiv parcursul expozițional.

Vor fi organizate ateliere și programe educative dedicate copiilor și adulților, care să medieze accesul la piesele de artă decorativă din expunere și în același timp să ajute la dezvoltarea creativității și a spiritului artistic.

În data de 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, sediul central al MNAR (Calea Victoriei 49-53) va fi deschis între orele 10:00-18:00, publicul având ocazia să viziteze în mod gratuit Galeria de Artă Decorativă Europeană, Spațiile Istorice, Galeria de Artă Europeană și Galeria Națională.

Accesul în Galeria de Artă Decorativă Europeană se face prin intrarea A2, etajul 3, Calea Victoriei 49-53, de miercuri până duminică, în intervalul orar 10:00-18:00.

Duminică 14 ianuarie 2024, ora 18:00, va avea loc o previzionare pentru presă și alte categorii de public la care accesul se face doar pe bază de invitație.

Ziua Culturii Naționale la MNAR: Inaugurarea Galeriei de Artă Decorativă Europeană

Bătrânețe cu demnitate, direct în propria casă!
Actualitate miercuri, 19 august 2026, 17:06

Bătrânețe cu demnitate, direct în propria casă!

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sector 6 lansează proiectul „Inimă tânără, viață în...

Bătrânețe cu demnitate, direct în propria casă!
Vreme caldă, la sfârșit de săptămână. Maxima termică ajunge la 30... 31 de grade. FOTO: Arhiva
Actualitate miercuri, 19 august 2026, 16:57

Vremea devine caniculară în București

Vremea va deveni caniculară, cu disconfort termic în creștere și indice temperatură-umezeală (ITU) ce va depăși ușor pragul critic de 80 de...

Vremea devine caniculară în București
Un nou Boeing 737 MAX al TAROM va purta numele Ivan Patzaichin
Actualitate miercuri, 19 august 2026, 16:54

Un nou Boeing 737 MAX al TAROM va purta numele Ivan Patzaichin

✈️ Noul Boeing 737 MAX din flota TAROM va purta numele marelui nostru campion olimpic, una dintre cele mai respectate personalități ale...

Un nou Boeing 737 MAX al TAROM va purta numele Ivan Patzaichin
Primul Silent Reading Party într-un tren din România, pe ruta București–Constanța
Actualitate miercuri, 19 august 2026, 16:48

Primul Silent Reading Party într-un tren din România, pe ruta București–Constanța

Participanții vor avea parte de 60 de minute de lectură în liniște, timp în care telefoanele mobile vor fi lăsate deoparte. Trenul pleacă din...

Primul Silent Reading Party într-un tren din România, pe ruta București–Constanța
Actualitate miercuri, 19 august 2026, 16:34

Știi ce este anxietatea climatică?

Canicula sufocantă și fenomenele meteo extreme din ultima vreme nu ne afectează doar fizic, ci și emoțional. Te simți copleșit, furios sau...

Știi ce este anxietatea climatică?
Actualitate miercuri, 19 august 2026, 16:21

20.000 de bucureșteni, așteptați la o masă de 5,5 kilometri: Eveniment istoric pentru Guinness World Records și primul spital de psihiatrie pediatrică

Bucureștiul se pregătește pentru un eveniment de o amploare fără precedent. Pe 12 septembrie, Piața Constituției și Bulevardul Unirii vor...

20.000 de bucureșteni, așteptați la o masă de 5,5 kilometri: Eveniment istoric pentru Guinness World Records și primul spital de psihiatrie pediatrică
Actualitate miercuri, 19 august 2026, 16:05

ARISTOPATHS, de la o trupă născută între prieteni la o comunitate muzicală internațională

ARISTOPATHS a început, în urmă cu mai bine de zece ani, dintr-o pasiune simplă: plăcerea de a face muzică împreună. Astăzi, proiectul...

ARISTOPATHS, de la o trupă născută între prieteni la o comunitate muzicală internațională
Actualitate miercuri, 19 august 2026, 15:25

Accident cu un pieton decedat și alți doi răniți grav, în București

UPDATE 15:30 Persoana decedată avea 29 de ani, celelalte două victime transportate la spital in stare gravă fiind copilul și mama femeii...

Accident cu un pieton decedat și alți doi răniți grav, în București