De Ziua Națională, să rememorăm istoria așa cum a fost!
Articol de Mircea Apostolescu, 29 noiembrie 2023, 14:46
Ne apropiem, din nou de 1 Decembrie și bineînțeles că trebuie să celebrăm cu bucurie și recunoștință înfăptuirea României Mari, prin Marea Unire de la Alba Iulia.
Desigur, trebuie să cinstim faptele de arme ale ostașilor români din Primul Război Mondial, dar și eforturile politico-diplomatice ale unei generații extraordinare de oameni politici – de la Regina Maria și Regele Ferdinand, până la primul ministru Brătianu și fruntașii unioniști din Basarabia, Bucovina și Transilvania.
Însă, exact pentru a cinsti Marea Unire, România Mare și pe cei ce le-au înfăptuit, cred că trebuie să rememorăm istoria așa cum a fost, cu bunele și relele ei, cu victoriile și înfrângerile, cu faptele de eroism ale ostașilor din Războiul Reîntregirii, dar și cu bicisniciile și lașitatățile unor ofițeri de rang înalt ai vremii.
Din păcate, după entuziasmul și avântul inițial, din 1916, cu “Treceți batalioane române Carpații”, cu campania bună din Transilvania, împotriva trupelor austro-ungare – când trupele române au eliberat teritoriul transilvan până către Brașov, soarta războiului a devenit potrivnică Armatei Române.
Pe Frontul de Vest, după ce în “Abatorul” de la Verdun pieriseră, din februarie până în decembrie 1916, 1 milion de francezi și germani, se ajunsese în impas.
Strategia lui von Falkenhayn potrivit căreia Germania ar fi urmat să obțină victoria pe Frontul de Vest, printr-o mare bătălie, în care Franța să își epuizeze resursele, se dovedea un eșec.
Așadar, după pierderea a circa 550 de mii de ostași francezi și 430 de mii de soldați germani, generalul Paul von Hindemburg hotăra, în decembrie 1916, după nouă luni de asediu a fortificațiile franceze, oprirea “mașinii de tocat” de la Verdun și mutarea efortului de război german pe Frontul 2, cel oriental, împotriva Rusiei și României.
Așa se face că, pe Frontul din Transilvania, în ajutorul Armatei Austro-ungare, au venit trupele germane, printre care și diviziile de munte, Alpemkorp, special echipate, inclusiv cu piese de artilerie de munte.
Armata Română a fost împinsă, în toamna lui 1916, înapoi, prin trecătorilor Carpaților, în Vechiul Regat.
Când omagiem eroismul și sacrificiul Ecaterinei Teodoroiu și al ostașilor români care au luptat pe Valea Jiului, trebuie să ne aducem aminte că ei apărau țara în fața ofensivei german – austro-ungare, ce înainta pe Valea Prahovei și Valea Jiului.
Succesul ofensivei inamice a fost cauzat atât de lungimea frontului, de 1200 de kilometri, ce trebuia apărat de o armată operațională de numai 450 de mii de ostași, dar și de amestecul politicului în conducerea Armatei Române, de impostura, incompetența și chiar lașitatea unei părți din eșalonul de comandă al acesteia.
Când sărbătorim Marea Unire, trebuie să ne plecăm cu pioșenie și recunoștință în fața faptelor de eroism din campania primăvara și vara lui 1917 ale ostașilor români, în fața glorioaselor bătălii de la Mărăști, Mărășești și Oituz.
Dar, nu trebuie să uităm că ostașii și ofițerii români apărau Moldova și Iașii, unde se refugiasera Guvernul împreună cu Regele Ferdinand și Regina Maria, pentru că Bucureștiul fusese ocupat de trupele germani -bulgare, conduse de von Mackensen.
Ocuparea Bucureștilor a fost cauzată și de eșecul francezilor de a deschide un nou front în Grecia, așa cum promiseseră, în 1916, la intrarea României în Primul Război Mondial, tocmai pentru ca Armata Română să nu fie prinsă între două fronturi – unul în Transilvania și al doilea în Dobrogea.
Desigur și revoluția rusească și pacea încheiată de Rusia cu Puterile Centrale, la Brest – Livosk a influențat negativ situația de pe Frontul Oriental.
Dar pentru înfrângerea de la Turtucaia, din 2-6 septembrie 1916, pentru cei 7000 de ostași români căzuți și cei peste 28 de mii luați prizonieri de germani-bulgari și, mai apoi, pentru ocuparea Bucureștilor de către August von Mackensen, o mare parte din vină aparține unor ofițeri români, precum generalul Mihail Aslan, comandantul Armatei a III-a, care avea misiunea de a apăra Dunărea și Dobrogea, care comanda trupele de la Capșa, unde lua prânzul, zilnic, dând asigurări că fortăreața Turtucaia, va fi Verdunul românesc.
Așadar, poate că, tocmai pentru că, bucurându-ne de înfăptuirea României Mari, nu prea mai amintim despre părțile mai puțin victorioase ale Razboiluil de Reîntregire trebuie să le aducem aminte și pe acestea, pentru că și la Turtucaia, bunăoară, au căzut ostași români și ei sunt eroi, dar și pentru a nu uita lecțiile pe care istoria ni le-a dat.
Iată cum îl descrie I. G. Duca, în ale sale “Amintiri politice” pe generalul de salon Mihail Aslan: “s-a dovedit de o incapacitate și de o lipsă de conștiință scandaloasă, juca cărți la Jockey Club, făcea pe grozavul și spunea imbecilități spre pildă, că “Turtucaia c’est notre Verdun, qui frotte s’y pique!” (…) De altfel, nici nu s-a dus pe front să vadă cum stau lucrurile, să verifice dacă măsurile luate se execută, dacă comandanții locali de arată la înălțimea misiunii lor, trăia într-o completă beatitudine.”
