Ascultă Radio București FM Live

VIDEO: Ionuț Jugureanu – „Absența unei locuințe afectează dreptul la identitate”

Articol de Monica Liche, 20 noiembrie 2023, 17:51

După ce timp de un an de zile au fost documentate viața persoanelor care locuiesc în condiții precare și politicile publice locale care reglementează măsurile de protecție socială, Fundația Parada și ActiveWatch au lansat raportul „Locuirea precară și locuirea socială în București – multe strategii, puține locuințe”. Am vorbit #InComunitate despre concluziile acestui raport cu Ionuț Jugureanu, președintele Fundației Parada.

„Noi suntem o mică asociație de teren și împreună cu ActiveWatch am dorit să documentăm care este situația locuirii precare și locuirii sociale în București.  Am documentat un an de zile, am urmărit cazuri, familii, persoane, am făcut interviuri am făcut studii de natură calitativă. Am solicitat date autorităților locale și diverselor instituții responsabile de locuire, din București.  Am consultat, de asemenea, și documente internaționale care se referă la dreptul la locuire.”

 Nu ai domiciliu, nu exiști

Fundația Parada lucrează de o bună bucată de vreme cu copiii străzii, cu familiile și cu persoanele fără adăpost din București. Mulți dintre aceștia nici nu există în statisticile pentru evidența populației. De ce?

„Absența unei locuințe afectează dreptul la identitate, din nefericire. Conform regulilor și practicilor actuale  o persoană care nu are locuință legală, care nu are un act  de proprietate sau de închiriere, înregistrat, nu poate beneficia de cartea de identitate normală, cea de 10 ani, poate face eventual o solicitare pentru o carte de identitate provizorie, celebrul CIP.

(…)La ora actuală, lucrăm cu 2 comunități sărace care s-au constituit, de mulți ani de zile, pe raza Sectorului 2 și Sectorului 6. Lucrăm, de asemenea, cu un numărul destul de mare de persoane fără adăpost, răspândite în diversele cartiere ale orașului”, precizează Ionuț Jugureanu.

 Oamenii străzii, un subiect tabu

Mai simplu să ignori decât să rezolvi. Cam așa arată politicile publice locale și strategiile de combatere ale acestei probleme. „Fenomenul persoanelor fără adăpost, al locuirii precare și așa mai departe este și subestimat și invizibil.”, spune Ionuț Jugureanu, președintele Fundației Parada

„Preferăm să ignorăm, ca de obicei, fenomenul copiilor străzii a fost foarte ignorat în România dintotdeauna și la fel este cel al persoanelor fără adăpost, al familiilor fără adăpost, al familiilor care locuiesc în condiții precare, în case abandonate. Toate aceste forme de locuire precară sunt complet ignorate de autoritățile locale.”

Ce spun statisticile despre problema persoanelor fără adăpost?

 „Dacă n-ar fi, nu s-ar povesti”, așa spune povestea, așa și statisticile de pe la noi. Dacă nu există, nici problema nu sare în ochi.

„E o veche problemă a României,  aceea că nu documentează. Am început să avem statistici de când suntem în Uniunea Europeană și Comisia Europeană ne obligă. De fapt, România încearcă să țină ochii închiși la ce nu-i convine și nu e ceva nou.

Acum vorbim de persoane adulte fără adăpost sau de familii întregi. Nu prea ai cum să le iei și să le duci undeva fără dorința acestora, dar nici nu există acel loc unde să le duci. Autoritățile locale au dezvoltat câteva sectoare, au dezvoltat, spre exemplu, centre mama și copilul. Dacă vorbim de o familie compusă din tată, mamă și copil rămasă în stradă, tatăl nu are loc. Nu există în București, nici în România, un centru pentru o familie întreagă, din știința mea.” – Ionuț Jugureanu

De ce anume ar avea nevoie Capitala pentru a combate sărăcia și excluziunea socială? Probabil, de implicarea autorităților, de politici publice orientate către cei aflați în voia sorții, de strategii care să combată acest fenomen și de incluziune socială.

 

Platformă gratuită de educație economică, lansată în România
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 14:51

Platformă gratuită de educație economică, lansată în România

LecțiiDeEconomie.ro pune la dispoziția profesorilor și elevilor cursuri video, peste 150 de prezentări pentru clasă, aproape 100 de planuri de...

Platformă gratuită de educație economică, lansată în România
Circulația a fost închisă complet pe Transalpina!
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 14:22

Circulația a fost închisă complet pe Transalpina!

Măsura a fost anunțată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova. Înainte de instituirea restricției, un utilaj de deszăpezire a...

Circulația a fost închisă complet pe Transalpina!
Luni incepe organizarea Targului de Craciun din Capitala
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 11:46

Luni incepe organizarea Targului de Craciun din Capitala

Acesta va avea loc in piata Constitutiei pe o suprafata de 2o de mii de metri patrati. Vor fi 133 de căsuțe, un brad de 30 de metri confectionat...

Luni incepe organizarea Targului de Craciun din Capitala
Ploile continua
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 11:24

Ploile continua

Meteorologii au emis o informare de vreme rea- ploi in cea mai mare parte a tarii si ninsoare la munte. Avertizarea este valabila pana luni dimineata...

Ploile continua
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 10:27

Echipele bucurestene joaca in deplasare

CSM Constanta si Stiinta Politehnica Bucuresti se intalnesc astazi de la ora 17 in etapa a 4-a a Diviziei A1 la volei feminin. De la ora 18 la Blaj...

Echipele bucurestene joaca in deplasare
Actualitate sâmbătă, 31 octombrie 2026, 07:01

Vreme inchisa

Vremea se mentine inchisa si astazi in Capitala unde temporar va mai ploua slab. Vantul va sufla slab și moderat iar temperatura maxima se va opri...

Vreme inchisa
Actualitate vineri, 30 octombrie 2026, 21:12

Federația Română de Judo: România, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului european! AUR pentru Laura Bogdan

Sportiva română Laura Bogdan a cucerit medalia de aur la cat. 48 kg, vineri, la Campionatele Europene de judo Under-23 de la Napoli, din Italia....

Federația Română de Judo: România, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului european! AUR pentru Laura Bogdan
Actualitate vineri, 30 octombrie 2026, 19:07

Toamna se numără … prefecții și subprefecții

“Guvernul a aprobat o serie de hotărâri prin care au fost eliberaţi din funcţie şi numiţi mai mulţi prefecţi şi subprefecţi....

Toamna se numără … prefecții și subprefecții