Ascultă Radio București FM Live

Avem o nouă statuie în București!

Avem o nouă statuie în București!
Foto: Foto: Mircea Apostolescu

Articol de Mircea Apostolescu, 18 octombrie 2023, 14:51

La intersecția Căii 13 Septembrie cu Șoseaua Panduri, începând de astăzi, străjuiește statuia dedicată Ecaterinei Teodoroiu.

Cu o înălțime de peste patru metri – din care 3,60 metri statuia de bronz și restul soclul din piatră naturală, statuia o reprezintă pe “Eroina de la Jiu” în picioare, în uniformă, cu pistol la centură, așa cum purtau ofițerii Armatei Române, în Primul Război Mondial.

Prima femeie ofițer combatant din Armata Română ține, în mâna dreaptă, într-o atitudine dinamică, de entuziasm, o coroană de laur, semnul victoriei iar în mana stângă poartă steagul regal, al Vechiului Regat, de dinainte de Marea Unire.

După cum a mărturisit sculptorul, reprezentarea Ecaterinei Teodoroiu este una așa cum ar fi apărut la Marea Unire, dacă nu ar fi căzut eroic, în fruntea plutonului său, în 1917, în luptele de la Mărășești.

Monumentul a fost realizat și amplasat la inițiativa Asociației Naționale a Cadrelor Militare Femei în Rezervă și în Retragere “Sublocotenent Ecaterina Teodoroiu”, de către Primăria Municipiului București.

Statuia a fost dezvelită, astăzi, în prezența primarului general al Capitalei Nicușor Dan, a reprezentanților președintelui Klaus Johannis, primului ministru Marcel Ciolacu și a reprezentanților Asociației “Ecaterina Teodoroiu”.

Foto: Bogdan Iatan
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 17:29

România, invitat de onoare la Târgul de Carte Frankfurt 2028: „Este o industrie”

„Târgul de carte în sine este o industrie” – cu aceastră frază a deschis András Demeter, ministrul culturii, discuția despre...

România, invitat de onoare la Târgul de Carte Frankfurt 2028: „Este o industrie”
Siguranța rutieră în București. Reguli, riscuri și responsabilități
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 16:30

Siguranța rutieră în București. Reguli, riscuri și responsabilități

Discutăm despre retragerea permisului din motive medicale, responsabilitățile Poliției Rutiere și ce se întâmplă când o persoană continuă...

Siguranța rutieră în București. Reguli, riscuri și responsabilități
DNA face percheziții în București și Ilfov într-un dosar de corupție la Serviciul de Permise și înmatriculări
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 15:38

DNA face percheziții în București și Ilfov într-un dosar de corupție la Serviciul de Permise și înmatriculări

Direcția Națională Anticorupție (DNA) informează că astăzi procurorii efectuează percheziții în 15 locații situate în București și...

DNA face percheziții în București și Ilfov într-un dosar de corupție la Serviciul de Permise și înmatriculări
Tinerii cu vârsta sub 25 de ani au acces gratuit la MARe
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 15:12

Tinerii cu vârsta sub 25 de ani au acces gratuit la MARe

„O zi pe săptămână pentru următoarea generație” este un program al Muzeului de Artă Recentă dedicat tinerilor cu vârsta sub 25 de ani....

Tinerii cu vârsta sub 25 de ani au acces gratuit la MARe
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 15:03

Muzeul Viu al Bucureștiului, un proiect cu 68 de locuri dedicate naturii și comunităților urbane

Muzeul Viu al Bucureștiului, un proiect fără sediu și fără bilet de intrare, reunește 68 de locuri din Capitală în care sunt dezvoltate...

Muzeul Viu al Bucureștiului, un proiect cu 68 de locuri dedicate naturii și comunităților urbane
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 14:55

Spectacole-lectură, cu intrare liberă, în FNT 2026

În perioada 16–25 octombrie, se desfășoară la București, Ediția 36 a Festivalului Național de Teatru. Programul include și în acest an...

Spectacole-lectură, cu intrare liberă, în FNT 2026
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 14:46

Ciprian Ciucu vrea înființarea rapidă a Organizației de Management al Destinației (OMD) București

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, dorește înființarea cât mai rapidă a Organizației de Management a Destinației (OMD) București,...

Ciprian Ciucu vrea înființarea rapidă a Organizației de Management al Destinației (OMD) București
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 12:55

Târgul lui Brumărel are loc între 16 și 18 octombrie, la Muzeul Țăranului Român

Târgul lui Brumărel, organizat de Asociația Urban Events, se desfășoară în perioada 16-18 octombrie 2026, în curtea interioară a Muzeului...

Târgul lui Brumărel are loc între 16 și 18 octombrie, la Muzeul Țăranului Român