Ascultă Radio București FM Live

Rafila: Guvernul a adoptat lista vaccinurilor decontate

Rafila: Guvernul a adoptat lista vaccinurilor decontate

Articol de arionmihaela, 31 august 2023, 15:25

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, anunţă că Guvernul a adoptat o hotărâre privind lista vaccinurilor care vor fi decontate.

În cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria, ministrul a precizat că regimul de decontare va fi cuprins între 50 şi 100%. Astfel, din luna septembrie vor putea fi decontate vaccinurile gripale pentru categoriile la risc, iar de la 1 decembrie vor fi compensate şi alte tipuri de vaccinuri.

“Este o modificare a hotărârii de Guvern 720 din 2008 şi se introduce o nouă listă, sublista E se numeşte, cu denumiri comune internaţionale corespunzătoare vaccinurilor pentru decontare. Regimul de decontare va fi între 50 şi 100%. Iar această hotărâre va intra în vigoare imediat, pentru că de acum, din luna septembrie, vor putea fi decontate pentru categoriile la risc vaccinurile gripale, iar de la 1 decembrie, celelalte vaccinuri. Şi aş vrea să le enumăr: pneumococic, meningococic, HPV, DTP, acelular pentru adulţi, vaccinul hepatitic tip B, vaccinul Rubeola Rujeola Oreion, respectiv vaccinul varicelic, care vor fi compensate în proporţie variabilă, în funcţie de categoria care este recomandată de către Comitetul Naţional de Vaccinologie”, a precizat Rafila.

El a menţionat că unele dintre vaccinuri, precum cel antigripal, se vor putea administra direct în farmacie. Totodată, Rafila a declarat că această compensare se va realiza prin solicitarea unei prescripţii la medicul de familie.

“Compensarea acestor vaccinuri îndepărtează orice fel de discuţie şi de suspiciune legată de obligativitatea vaccinării, pentru că, în mod evident, obţinerea unui vaccin prin compensare se realizează prin solicitarea unei prescripţii la medicul de familie şi, ulterior, achiziţia vaccinului compensat integral sau parţial de către beneficiar în farmacie. Unele dintre vaccinuri se vor putea administra direct în farmacie – mă refer în special la vaccinul gripal – pentru a veni în întâmpinarea persoanelor care doresc să se protejeze împotriva gripei”, a spus Rafila.

Pe de altă parte, el a anunţat că Guvernul a modificat legea 152 din 2020 privind legea prevenţiei, pentru a putea fi elaborat un Plan naţional de promovare a sănătăţii şi prevenire îmbolnăvirilor pentru o perioadă de patru ani.

Totodată, a fost modificată legea 249/2020 privind prevenţia şi depistarea precoce a diabetului.

Foto: Bogdan Iatan
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 17:29

România, invitat de onoare la Târgul de Carte Frankfurt 2028: „Este o industrie”

„Târgul de carte în sine este o industrie” – cu aceastră frază a deschis András Demeter, ministrul culturii, discuția despre...

România, invitat de onoare la Târgul de Carte Frankfurt 2028: „Este o industrie”
Siguranța rutieră în București. Reguli, riscuri și responsabilități
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 16:30

Siguranța rutieră în București. Reguli, riscuri și responsabilități

Discutăm despre retragerea permisului din motive medicale, responsabilitățile Poliției Rutiere și ce se întâmplă când o persoană continuă...

Siguranța rutieră în București. Reguli, riscuri și responsabilități
DNA face percheziții în București și Ilfov într-un dosar de corupție la Serviciul de Permise și înmatriculări
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 15:38

DNA face percheziții în București și Ilfov într-un dosar de corupție la Serviciul de Permise și înmatriculări

Direcția Națională Anticorupție (DNA) informează că astăzi procurorii efectuează percheziții în 15 locații situate în București și...

DNA face percheziții în București și Ilfov într-un dosar de corupție la Serviciul de Permise și înmatriculări
Tinerii cu vârsta sub 25 de ani au acces gratuit la MARe
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 15:12

Tinerii cu vârsta sub 25 de ani au acces gratuit la MARe

„O zi pe săptămână pentru următoarea generație” este un program al Muzeului de Artă Recentă dedicat tinerilor cu vârsta sub 25 de ani....

Tinerii cu vârsta sub 25 de ani au acces gratuit la MARe
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 15:03

Muzeul Viu al Bucureștiului, un proiect cu 68 de locuri dedicate naturii și comunităților urbane

Muzeul Viu al Bucureștiului, un proiect fără sediu și fără bilet de intrare, reunește 68 de locuri din Capitală în care sunt dezvoltate...

Muzeul Viu al Bucureștiului, un proiect cu 68 de locuri dedicate naturii și comunităților urbane
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 14:55

Spectacole-lectură, cu intrare liberă, în FNT 2026

În perioada 16–25 octombrie, se desfășoară la București, Ediția 36 a Festivalului Național de Teatru. Programul include și în acest an...

Spectacole-lectură, cu intrare liberă, în FNT 2026
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 14:46

Ciprian Ciucu vrea înființarea rapidă a Organizației de Management al Destinației (OMD) București

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, dorește înființarea cât mai rapidă a Organizației de Management a Destinației (OMD) București,...

Ciprian Ciucu vrea înființarea rapidă a Organizației de Management al Destinației (OMD) București
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 12:55

Târgul lui Brumărel are loc între 16 și 18 octombrie, la Muzeul Țăranului Român

Târgul lui Brumărel, organizat de Asociația Urban Events, se desfășoară în perioada 16-18 octombrie 2026, în curtea interioară a Muzeului...

Târgul lui Brumărel are loc între 16 și 18 octombrie, la Muzeul Țăranului Român