Ascultă Radio București FM Live

IGSU: Alţi 56 de pompieri au plecat în Grecia

IGSU: Alţi 56 de pompieri au plecat în Grecia

Articol de arionmihaela, 29 august 2023, 21:16

Alţi 56 de pompieri români au plecat în Grecia, pentru a-i schimba pe colegii lor care au participat la misiuni alături de autorităţile elene în ultimele nouă zile.

“Astăzi, 29 august, un alt contingent format din 56 de pompieri a plecat în Grecia pentru schimbarea efectivelor care, în ultimele nouă zile, au sprijinit autorităţile elene prin misiuni de stingere a incendiilor de pădure şi vegetaţie din Nord-Estul Greciei, în zona oraşului Alexandroupolis. Modulul naţional specializat de stins incendii de pădure, care a plecat spre Grecia în data de 21 august şi care însumează tot 56 de pompieri, se va întoarce în ţară după ce va preda colegilor din cel de-al doilea schimb cele zece autospeciale de stingere dislocate pe teritoriul elen (8 autospeciale de stingere a incendiilor de pădure şi 2 autospeciale de stingere de capacitate mare 10.000 l), astfel încât să fie asigurată continuitatea acţiunilor în cazul producerii unor situaţii care necesită intervenţia echipajelor noastre”, arată sursa citată.

Comandantul modulului naţional specializat în stingerea incendiilor de pădure este colonel Alexandru Csilik.

Măsura de a schimba efectivele a fost dispusă prin Hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, având în vedere solicitarea autorităţilor din Republica Elenă transmisă în perioada 25 – 26 august prin Mecanismul European de Protecţie Civilă, referitoare la nevoia continuării sprijinirii operaţiunilor de stingere a incendiilor de pădure.

Conform IGSU, CNSU a fost convocat, marţi, de premierul Marcel Ciolacu, în sistem hibrid, pentru a aproba prelungirea misiunii şi schimbarea efectivelor modulului de intervenţie specializat din România, care să ajute la stingerea incendiilor de pădure din Grecia.

Intenţia de sprijin din partea României a fost transmisă, în data de 20.08.2023, către Centrul de Coordonare a Răspunsului la Urgenţă al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în calitatea sa de punct naţional de contact.

ANAF lansează aplicaţii care îi ajută pe contribuabili
Actualitate vineri, 28 august 2026, 15:27

ANAF lansează aplicaţii care îi ajută pe contribuabili

ANAF lansează aplicaţii care îi ajută pe contribuabili să verifice datele raportate prin declaraţia D406 SAF-T Agenţia Naţională de...

ANAF lansează aplicaţii care îi ajută pe contribuabili
Brigada Rutieră: Şofer reţinut după ce ar fi lovit cu maşina un tânăr şi ar fi părăsit locul accidentului
Actualitate vineri, 28 august 2026, 15:22

Brigada Rutieră: Şofer reţinut după ce ar fi lovit cu maşina un tânăr şi ar fi părăsit locul accidentului

Brigada Rutieră: Şofer reţinut după ce ar fi lovit cu maşina un tânăr şi ar fi părăsit locul accidentului. Un şofer a fost reţinut după...

Brigada Rutieră: Şofer reţinut după ce ar fi lovit cu maşina un tânăr şi ar fi părăsit locul accidentului
Parcul Liniei se extinde: noua zonă dintre Lujerului şi Moineşti se deschide mâine
Actualitate vineri, 28 august 2026, 15:19

Parcul Liniei se extinde: noua zonă dintre Lujerului şi Moineşti se deschide mâine

Parcul Liniei se extinde: noua zonă dintre Lujerului şi Moineşti se deschide mâine, 29 august 2026. Primăria Sectorului 6 deschide pentru...

Parcul Liniei se extinde: noua zonă dintre Lujerului şi Moineşti se deschide mâine
Ministerul Afacerilor Externe- Atenţionare de călătorie: Regatul Spaniei
Actualitate vineri, 28 august 2026, 15:12

Ministerul Afacerilor Externe- Atenţionare de călătorie: Regatul Spaniei

Atenţionare de călătorie: Regatul Spaniei – Risc ridicat de incendii în Comunitatea Autonomă Valenciană. Ministerul Afacerilor Externe...

Ministerul Afacerilor Externe- Atenţionare de călătorie: Regatul Spaniei
Actualitate vineri, 28 august 2026, 15:10

Ministerul Sănătăţii: Noi plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin PNRR

Ministerul Sănătăţii: Noi plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin PNRR efectuate în ultima săptămână. Ministerul...

Ministerul Sănătăţii: Noi plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin PNRR
Actualitate vineri, 28 august 2026, 14:28

Acordarea stimulentului financiar pentru persoane adulte cu handicap, suspendată până în noiembrie 2030

Acordarea stimulentului pentru integrarea socială a persoanelor adulte cu handicap va fi suspendată până la data de 1 noiembrie 2030, conform...

Acordarea stimulentului financiar pentru persoane adulte cu handicap, suspendată până în noiembrie 2030
Actualitate vineri, 28 august 2026, 14:22

CGMB: Stimulentul pentru copii cu dizabilităţi, acordat diferenţiat

CGMB: Stimulentul pentru copii cu dizabilităţi, acordat diferenţiat, în funcţie de gradul de handicap. Stimulentul financiar pentru copiii cu...

CGMB: Stimulentul pentru copii cu dizabilităţi, acordat diferenţiat
Actualitate vineri, 28 august 2026, 14:15

Acordarea voucherului pentru femei gravide, abrogată de CGMB

Consilierii generali ai Capitalei au aprobat cu 29 de voturi ‘pentru’ şi 4 împotrivă, o hotărâre prin care a fost abrogată...

Acordarea voucherului pentru femei gravide, abrogată de CGMB