Ascultă Radio București FM Live

Dorica Dan: 90% dintre pacienţii cu boli rare sunt încă nediagnosticaţi

Dorica Dan: 90% dintre pacienţii cu boli rare sunt încă nediagnosticaţi

Articol de arionmihaela, 24 august 2023, 22:11

Aproximativ 90% dintre pacienţii cu boli rare sunt încă nediagnosticaţi, a declarat preşedintele Alianţei Naţionale pentru Boli Rare România, Dorica Dan, în cadrul unui webinar privind registrele de pacienţi, organizat în cadrul unui proiect iniţiat de ANBRR şi Asociaţia Română de Cancere Rare.

Potrivit acesteia, este necesar şi un program naţional de testare pentru depistarea bolilor rare.

“50% din populaţia ţării trăieşte în mediul rural, iar bolile rare sunt şi aşa greu de diagnosticat şi nu avem un program naţional de testare genetică. Provocările pacienţilor cu boli rare continuă şi când apare un tratament, pentru că nu ştim unde sunt pacienţii, nu ştim ce servicii sunt necesare pentru a răspunde nevoilor pacienţilor şi nu putem urmări evoluţia naturală a bolii. Toate pentru că nu avem un registru naţional pentru pacienţii cu boli rare”, a subliniat preşedintele ANBRR.

Share Experience este un proiect dedicat pacienţilor care fac advocacy pentru pacienţii cu boli rare la nivel naţional.

Guvernul reduce acciza la motorină cu 30 de bani pe litru
Actualitate joi, 2 aprilie 2026, 16:09

Guvernul reduce acciza la motorină cu 30 de bani pe litru

Guvernul urmează să aprobe o reducere a accizei la motorină cu 30 de bani pe litru, măsură stabilită de grupul de lucru constituit la nivel...

Guvernul reduce acciza la motorină cu 30 de bani pe litru
Artistique Theatre Festival aduce pe scenă tinerii artiști la Palatul Național al Copiilor
Actualitate joi, 2 aprilie 2026, 15:58

Artistique Theatre Festival aduce pe scenă tinerii artiști la Palatul Național al Copiilor

Cea de-a cincea ediție a Artistique Theatre Festival are loc în perioada 2 – 5 aprilie, la Palatul Național al Copiilor, în Capitală....

Artistique Theatre Festival aduce pe scenă tinerii artiști la Palatul Național al Copiilor
Primăria Capitalei a anulat parcarea gratuită pentru automobilele hibride și pentru jurnaliști
Actualitate joi, 2 aprilie 2026, 15:42

Primăria Capitalei a anulat parcarea gratuită pentru automobilele hibride și pentru jurnaliști

Cu 42 de voturi pentru și o abținere, Consiliul General al Municipiului București a decis eliminarea gratuității la parcare pentru mașinile...

Primăria Capitalei a anulat parcarea gratuită pentru automobilele hibride și pentru jurnaliști
Palatul Elisabeta a găzduit deschiderea oficială a ediției 2026 a EUROPAfest
Actualitate joi, 2 aprilie 2026, 15:28

Palatul Elisabeta a găzduit deschiderea oficială a ediției 2026 a EUROPAfest

Palatul Elisabeta din București a fost, recent, gazda unui eveniment de prestigiu care a marcat deschiderea oficială a ediției 2026 a Festivalului...

Palatul Elisabeta a găzduit deschiderea oficială a ediției 2026 a EUROPAfest
Actualitate joi, 2 aprilie 2026, 15:02

Salonul Nautic Internațional București revine cu ediția a XVI-a la Romaero

Cea de-a 16-a ediție a Salonul Nautic Internațional București se desfășoară în perioada 2 – 5 aprilie, la Romaero, pe Bulevardul Ficusului...

Salonul Nautic Internațional București revine cu ediția a XVI-a la Romaero
Actualitate joi, 2 aprilie 2026, 14:57

Instagram testează un abonament premium: utilizatorii ar putea vedea Story-urile altor persoane fără ca acestea să știe

Platforma Instagram testează un abonament premium care ar putea introduce mai multe funcții exclusive pentru utilizatori, printre care și...

Instagram testează un abonament premium: utilizatorii ar putea vedea Story-urile altor persoane fără ca acestea să știe
Actualitate joi, 2 aprilie 2026, 14:45

Program de cetățenie activă pentru liceeni din România și Republica Moldova, lansat de Expert Forum

Organizația Expert Forum (EFOR) a lansat ediția 2026 a programului „Let’s Talk About YOU(th)!”, o inițiativă dedicată elevilor de liceu...

Program de cetățenie activă pentru liceeni din România și Republica Moldova, lansat de Expert Forum
Actualitate joi, 2 aprilie 2026, 14:34

Anunțul CFR Călători pentru perioada Paștelui: trenuri suplimentate și reduceri la bilete

CFR Călători anunță că, în perioada sărbătorilor pascale, va suplimenta capacitatea de transport pe rutele cele mai solicitate și le...

Anunțul CFR Călători pentru perioada Paștelui: trenuri suplimentate și reduceri la bilete