Ascultă Radio București FM Live

IGSU: Modul naţional de stins incendii de pădure – în programul de prepoziţionare organizat de DG ECHO

IGSU: Modul naţional de stins incendii de pădure – în programul de prepoziţionare organizat de DG ECHO

Articol de arionmihaela, 29 iulie 2023, 20:59

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, participă, în perioada 30 iulie – 2 septembrie, cu un modul naţional specializat în stins incendii de pădure la un program de pre-poziţionare, organizat de Direcţia Generală Protecţie Civilă Europeană şi Operaţiuni de Ajutor Umanitar – DG ECHO, în vederea consolidării rezilienţei autorităţilor franceze în gestionarea acestui tip de risc.

Potrivit unui comunicat al IGSU, în cursul zilei de duminică, primul contingent, care însumează 40 de pompieri şi 3 autospeciale de stingere a incendiilor de pădure (3000 l), o cisternă (30.000 l), o autospecială cu capacitate mare (10.000 l), un microbuz transport personal şi un autocar, va începe deplasarea către Franţa, pe ruta Arad – Nădlac – Budapesta – Geneva – Marsilia.

Weekend aglomerat pe litoral
Actualitate sâmbătă, 11 iulie 2026, 15:44

Weekend aglomerat pe litoral

Aproximativ 150.000 de turişti se află pe litoral în acest weekend. Gradul de ocupare a ajuns la 90%, odată cu debutul festivalului „Beach,...

Weekend aglomerat pe litoral
Vremea se strică din nou
Actualitate sâmbătă, 11 iulie 2026, 14:58

Vremea se strică din nou

Meteorologii au emis o atenționare cod galben de ploi abundente valabilă de duminică, de la ora 12.00, până luni, la ora 2.00. Codul vizează...

Vremea se strică din nou
Primăria Capitalei amenajează 122 de stații de încărcare pentru autobuzele electrice!
Actualitate sâmbătă, 11 iulie 2026, 11:39

Primăria Capitalei amenajează 122 de stații de încărcare pentru autobuzele electrice!

Primăria Capitalei amenajează 122 de stații de încărcare pentru autobuzele electrice și reface platforma de garare. Lucrările de modernizare...

Primăria Capitalei amenajează 122 de stații de încărcare pentru autobuzele electrice!
Premieră la Străzi deschise, în acest weekend!
Actualitate sâmbătă, 11 iulie 2026, 10:00

Premieră la Străzi deschise, în acest weekend!

Weekend-ul vine cu o premieră la Strazi Deschise, anunță Primăria Capitalei. Studenţii Universității de Științe Agronomice și Medicină...

Premieră la Străzi deschise, în acest weekend!
Actualitate sâmbătă, 11 iulie 2026, 08:30

Spania, în semifinalele Cupei Mondiale!

Spania, campioana europeană, s-a calificat, vineri seară, în semifinalele Cupei Mondiale. Ibericii au trecut în sferturi de Belgia, scor 2-1,...

Spania, în semifinalele Cupei Mondiale!
Actualitate vineri, 10 iulie 2026, 21:35

Wimbledon: Campionul en titre Jannik Sinner l-a învins pe Djokovici. În finală va juca împotriva lui Zverev

Vineri, Jannik Sinner l-a învins  pe multiplul campion Novak Djokovici, cu 6-4, 6-4, 6-4, calificându-se în finala de la Wimbledon. A fost o...

Wimbledon: Campionul en titre Jannik Sinner l-a învins pe Djokovici. În finală va juca împotriva lui Zverev
Actualitate vineri, 10 iulie 2026, 21:25

ANM: Sâmbătă, vreme călduroasă

Sâmbătă, vremea se va încălzi și va deveni călduroasă, anunță Administrația Națională de Meteorologie. Cerul va fi variabil, mai mult...

ANM: Sâmbătă, vreme călduroasă
Actualitate vineri, 10 iulie 2026, 19:55

STB: După 53 de ani de istorie pe șinele Bucureștiului, tramvaiele Tatra se pregătesc pentru ultimele călătorii

Societatea de Transport București marcheaza, printr-un eveniment special, retragerea din circulație a unui model de tramvai emblematic pentru...

STB: După 53 de ani de istorie pe șinele Bucureștiului, tramvaiele Tatra se pregătesc pentru ultimele călătorii