Ascultă Radio București FM Live

Regulament de acces la concertul Depeche Mode de pe Arena Naţională

Regulament de acces la concertul Depeche Mode de pe Arena Naţională
Foto: Sursa foto: Depeche Mode/facebook

Articol de Marga Tudor, 25 iulie 2023, 17:46

Formaţia britanică Depeche Mode va concerta din nou în România, mâine, pe Arena Naţională din Bucureşti. Concertul face parte din turneul mondial “Memento Mori”, anunţă organizatorul.

Accesul pentru public se va face de la ora 17.00, pe la cele trei intrări amenajate pe Bulevardul Basarabia, Strada Maior Coravu şi Bulevardul Pierre de Coubertin.

Pentru a evita posibilele aglomerări, recomandarea organizatorilor este ca publicul să ţină cont de zona pentru care şi-a achiziţionat bilete:

  • posesorii de bilete în zonele Standing B, Tribuna 1 Vest şi Tribuna Oficială vor avea acces în locaţie pe la intrarea din Strada Maior Coravu;
  • posesorii de bilete în zona Standing A vor avea acces în locaţie pe la intrarea din Bulevardul Pierre de Coubertin;
  • posesorii de bilete în zona Tribuna 2 Est şi Peluza Sud vor avea acces în locaţie pe la intrarea din Bulevardul Basarabia.

Participanţii la eveniment sunt rugaţi să consulte harta sectoarelor pentru detalii.

Organizatorii le recomandă spectatorilor să vină din timp la concert, dar nu înainte de ora deschiderii oficiale a porţilor de acces. Astfel se va evita aglomerarea zonelor de acces, iar timpul de aşteptare va fi redus.

Accesul la concert va fi permis doar în baza biletului valid, unei singure persoane, o singură dată. Părăsirea zonei de concert implică achiziţionarea unui bilet nou. Biletul va trebui păstrat pe toată durata concertului, iar spectatorii trebuie să aibă asupra lor şi un act de identitate valid.

Haelos vor concerta în jurul orei 19:45, iar Depeche Mode vor urca pe scenă în jurul orei 20.45. Programul poate suferi modificări – organizatorii recomandând participanţilor la eveniment să consulte pagina de Facebook oficială a evenimentului.

Ca urmare a numărului foarte mare de spectatori aşteptaţi, pentru a ajunge la stadion, organizatorii recomandă utilizarea mijloacelor de transport în comun, a mijloacelor de transport de tip ride-sharing sau orice alt mijloc de transport alternativ pentru a evita ambuteiajele.

Pentru cei care optează pentru transportul în comun, Primăria Municipiului București prelungește programul mijloacelor STB.

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) a dispus ca liniile 40, 55, 86, 90, 102, 104 și 335 să funcționeze cu un program de circulație prelungit până la ora 00.30, pentru a asigura transportul spectatorilor care participă la concert.

De asemenea, liniile de noapte N1 și N10 vor circula la un interval de 15 minute până la ora 00.30.

În zona de concert nu va fi permis accesul cu: produse alimentare şi băuturi achiziţionate din afara perimetrului locaţiei (cu excepţia sticlelor proprii de apă, cu capacitate de maximum 0.5 litri, fără dop/ capac), sticle (inclusiv sticle de parfum de orice cantitate, sticle de suc, orice alte sticle, deodorante etc.), bidoane de plastic, doze de aluminiu, conserve, artificii, bannere susţinute de beţe, spray-uri, lasere, scaune, arme, obiecte contondente, lanţuri, umbrele, animale de companie, rucsacuri, căşti de motociclist, bagaje voluminoase mai mari decât o coală A4, selfie stick-uri, aparate foto profesionale, aparate de înregistrare audio-video de orice fel sau aparate GoPro.

În zona de concert VA FI PERMIS accesul cu: aparate de fotografiat compacte, brichete, medicamente (orice astfel de produse sunt permise doar dacă sunt însoţite de reţetă, scrisoare medicală sau orice alt document înlocuitor al acesteia, cu maximum o doză zilnică), insulină, spray inhalator pentru astm, sticle de apa proprii, cu capacitate de maximum 0.5 litri, fara dop/ capac.

Pentru siguranţa publicului şi buna desfăşurare a evenimentului, la accesul în incinta Arenei Naţionale vor fi puncte de control corporal amănunţit obligatoriu.

Organizatorii recomandă spectatorilor ca, odată intraţi în spaţiul de concert, să localizeze cea mai apropiată ieşire de urgenţă de sectorul în care au alocate biletele. Odată ieşiţi din zona de concert, pentru a reveni în arenă, spectatorii vor avea nevoie de un alt bilet de acces. Această regulă este valabilă şi pentru posesorii de brăţări.

De asemenea, spectatorii sunt încurajaţi să repereze punctele de prim ajutor apropiate zonei în care au alocate biletele.

Înregistrarea de orice fel a spectacolului este strict interzisă. Managementul artistului poate confisca orice aparat de înregistrare audio-video folosit astfel, deţinut de participanţii la eveniment.

În timpul spectacolului este posibil să se folosească lumini stroboscop care pot dăuna persoanelor cu epilepsie fotosensibilă.

În incinta Arenei Nationale fumatul este strict interzis, mai puţin în zonele special amenajate şi marcate. Spectatorii care nu vor respecta această regulă sunt pasibili de amendă.

Accesul copiilor mai mici de 12 ani la concert nu este recomandat din cauza sunetului puternic. Însă dacă părinţii aleg să vină însoţiţi de cei mici, o vor face pe propria răspundere, achiziţionând bilete de acces şi pentru aceştia.

Totodată, recomandăm părinţilor să le asigure copiilor căşti de protecţie sau dopuri de urechi. Minorii cu vârsta până în 16 ani trebuie să deţină bilet propriu şi să fie însoţiţi de un adult (posesor şi el de bilet propriu).

Toţi participanţii la eveniment trebuie să aibă asupra lor un act de identitate valid (carte de identitate/ paşaport/ permis de conducere).

La eveniment spectatorii vor avea la dispoziţie băuturi alcoolice, băuturi răcoritoare, apă, cafea, îngheţată şi food trucks. Produsele pot fi procurate cu numerar sau card bancar la toate barurile, însă din cauza numărului mare de participanţi prezenţi la locaţie, plăţile cu card pot înregistra întârzieri.

Din cauza temperaturilor ridicate, organizatorii vor permite accesul participanţilor cu sticle de apă proprii (aduse de acasă, achiziţionate de oriunde) cu capacitatea de maximum 0.5 litri, fără capac/ dop. Nu va fi permis accesul cu alte tipuri de lichide (în afară de apă) sau produse alimentare aduse de acasă/ procurate din alte locaţii.

Cei care doresc să îşi achiziţioneze produse alimentare de la food trucks sunt rugaţi să facă acest lucru înainte de a-şi scana biletul. După scanarea biletului, publicul nu va mai putea ieşi din interioriul stadionului înapoi în zona de food trucks, fără că biletul să îşi piardă valabilitatea (biletul nu poate fi scanat de două ori).

De asemenea, pentru publicul care deţine bilete în zona Gazon A (= zona din faţa scenei), băuturile vor fi decantate şi servite doar în pahare, din motive de securitate.

Pentru Gazon B toaletele vor fi amplasate în parcarea subterană a stadionului, cu acces din tunel. Spectatorii ce deţin bilete la Gazon A şi în tribune vor putea folosi toaletele deja existente ale stadionului.

Acoperişul stadionului va fi deschis pe toată durata concertului şi va rămâne deschis, indiferent de condiţiile meteo. Vă recomandăm să consultaţi prognoza meteo în ziua concertului şi să vă procuraţi pelerine de ploaie. Umbrelele nu vor fi permise şi vor fi reţinute la filtrele de acces în spaţiul de eveniment. De asemenea, pentru siguranţa şi confortul spectatorilor, organizatorii recomandă utilizarea protecţiei solare (pălării, SPF).

Ultimele bilete pentru concertul Depeche Mode + Haelos de la Arena Naţională pot fi achiziţionate de la depechemode.emagic.ro, bilete.emagic.ro şi în reţelele iaBilet.ro şi Entertix.ro.

Ciprian Ciucu a discutat cu reprezentanţii Băncii Mondiale despre soluţii de finanţare pentru proiectele Capitalei
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 18:15

Ciprian Ciucu a discutat cu reprezentanţii Băncii Mondiale despre soluţii de finanţare pentru proiectele Capitalei

„Am avut o foarte bună întâlnire cu conducerea Băncii Mondiale pentru a găsi soluţii de finanţare pentru următoarele direcţii de acţiune:...

Ciprian Ciucu a discutat cu reprezentanţii Băncii Mondiale despre soluţii de finanţare pentru proiectele Capitalei
Meteo: Vremea se încălzește ușor în Capitală
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 17:53

Meteo: Vremea se încălzește ușor în Capitală

La noapte, cerul va fi mai mult noros şi vor fi condiţii ca trecãtor sã ningã slab. Vântul va sufla slab. Temperatura minimã va fi de...

Meteo: Vremea se încălzește ușor în Capitală
Sector 3: Amenzi de peste 10.000 de lei, aplicate proprietarilor de câini care nu au păstrat curăţenia
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 17:31

Sector 3: Amenzi de peste 10.000 de lei, aplicate proprietarilor de câini care nu au păstrat curăţenia

Pentru fiecare caz identificat, amenda poate ajunge până la 500 de lei. Echipajele de la Direcţia Generală de Poliţie Locală Sector 3...

Sector 3: Amenzi de peste 10.000 de lei, aplicate proprietarilor de câini care nu au păstrat curăţenia
Bolojan susţine ca absolvenţii de medicină să lucreze în România cel puţin câţiva ani după absolvire
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 17:11

Bolojan susţine ca absolvenţii de medicină să lucreze în România cel puţin câţiva ani după absolvire

„În ce priveşte problemele legate de dezechilibre rural – urban, medici şi aşa mai departe, eu voi susţine că, dacă beneficiezi, în...

Bolojan susţine ca absolvenţii de medicină să lucreze în România cel puţin câţiva ani după absolvire
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 17:09

Siguranța online. Cum te aperi de atacuri cibernetice

Phishingul Escrocheriile online pornesc adesea cu o aparență de normalitate, un mail care seamănă cu comunicările unei bănci sau ale unei...

Siguranța online. Cum te aperi de atacuri cibernetice
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 16:34

Ministrul Culturii a retras programul-pilot privind raportarea zilnică a timpului de muncă în instituțiile de spectacol

UPDATE: La ora 17:00 au fost aduse precizări și pe pagina de Facebook a Ministerului Culturii, precum și o declarație a ministrului. Problema...

Ministrul Culturii a retras programul-pilot privind raportarea zilnică a timpului de muncă în instituțiile de spectacol
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 16:04

VIDEO| “Cazul Samca”, primul documentar românesc de tip fake true-crime, ajunge în cinematografe – Horia Cucută și Andrei Miercure la BucureștiFM

Actorul Andrei Miercure și regizorul Horia Cucută au fost invitații matinalului Bună dimineața, București!, unde au vorbit despre lungmetrajul...

VIDEO| “Cazul Samca”, primul documentar românesc de tip fake true-crime, ajunge în cinematografe – Horia Cucută și Andrei Miercure la BucureștiFM
Actualitate marți, 10 februarie 2026, 15:30

Termoenergetica: Consumatorii pot primi reduceri la factură dacă apa caldă are sub 50 de grade

Termoenergetica București a transmis, marți, clarificări privind modul de calcul al facturii pentru apă caldă și încălzire, precizând că...

Termoenergetica: Consumatorii pot primi reduceri la factură dacă apa caldă are sub 50 de grade