Ascultă Radio București FM Live

VIDEO: Muzeul lui Ivan Patzaichin – de la idee, la realitate!

Articol de Monica Liche, 27 aprilie 2023, 18:04

Ivan Patzaichin iubea oamenii, natura, sportul, cultura și arta. Campaniile inițiate de Ivan sunt continuate de asociația pe care acesta a fondat-o, ”Asociația Ivan Patzaichin-Mila 23”,  iar mesajele și manifestul său pentru mediu, tradiții, cultură și educație sunt comunicate și prin artă.

Pe 26 aprilie, a avut loc un eveniment de prezentare a acestor lucrări, o avanpremieră a expoziției de artă contemporană „Patrimoniul lui Ivan Patzaichin”. Astăzi, invitatul Ioanei Brușten #InComunitate, arhitectul Teodor Frolu, partenerul si prietenul lui Ivan Patzaichin, ne-a vorbit despre acesta, despre întregul ecosistem creat in jurul său și despre viitorul Muzeu care îi va purta numele.

„Muzeul Ivan Patzaichin, de fapt, va fi un muzeu viu, adică să nu ne imaginăm că va fi un loc în care doar intrăm, contemplăm, ne aducem aminte de el și am plecat. Este un centru care va duce mai departe, să zic așa, proiectele și ideile pe care le-am dezvoltat împreună. Va fi un loc de conexiune între comunitatea locală și exterior, adică ce înseamnă un loc de întâlnire, un loc de colaborare. Ivan întotdeauna spunea despre el că este un liant și că rolul lui este să adune oameni de calitate împreună, oameni care pun pasiune, care au dragoste pentru natură și pentru locurile tradiționale și într-un fel. Cumva, reprezintă și un mod de a-ți manifesta patriotismul într-un mod constructiv, nu doar declarativ.”

Asociația Ivan Patzaichin-Mila 23 își dorește ca cei care vor trece pragul viitorului muzeu, să aibă parte de o experiență senzorială, în care axa spațiu-timp propune vizitatorilor o călătorie pe firul narativ al carierei marelui sportiv. O spirală a amintirilor pusă în valoare de elementele dragi lui și care l-au însoțit pe drumul performanței, lotca, pagaia, canoea sau medaliile și colanele de campion.

Apoi, se poate ajunge în cea de-a doua aripă a acestui muzeu, cea în care oamenii se adună pentru a admira arta, pentru a participa la evenimente care așază natura și mediul în lumina pasiunii, un centru cultural care aduce oamenii împreună.

„Muzeul va avea, în principal, două părți. Va avea o parte de vizitare, care este ca un turn de observație. O structură din lemn care va avea la parter un tezaur, va fi o cameră închisă, în care vom regăsi toate lucrurile de valoare pe care Ivan le-a adus, începând de la medalii, la celebra pagaie ruptă, la colanul de argint sau colanul de aur de la Comitetul Olimpic Internațional sau cel Național și alte lucruri care au însemnat ceva în cariera lui. După care,  la fiecare nivel, imaginați-vă o scară elicoidală care urcă în jurul ambarcațiunilor care l-au însoțit în fiecare etapă a vieții lui, în copilărie a fost însoțit de lotcă, după aceea, ca sportiv a fost însoțit de canoea sportivă de simplu, după care canoea de dublu, când se face trecerea și la viața lui de antrenor, care a fost extrem de importantă și din perspectiva asta de mentor și model pentru sportul românesc. Ultima parte, cea pe care, să zic așa, am construit-o împreună în ultimii 12 ani, în cadrul asociației va fi canotca. În final poți să ajungi în vârful turnului și să vezi Delta, iar în acest fel să te reîntorci la Ivan.”, a spus arhitectul Teodor Frolu,care a mai adăugat:

„Cealaltă parte a muzeului este cea a centrului cultural, în care  vom avea o sală multifuncțională, vom avea niște ateliere, un birou și vom avea și 3 camere de oaspeți pentru rezidențe, unde putem să avem invitați, fie că sunt artiști, fie că sunt cercetători, ideea este, așa cum spuneam mai devreme, ca Muzeul Ivan Patzaichin să fie un loc de întâlnire între oamenii Deltei și exterior.”

În luna mai a acestui an vor putea fi admirate, în cadrul expoziției de la Muzeul Țăranului Român, obiecte de artă care, deși reinterpretate, păstrează în ele mesajul tradiției. O simbioză a viziunii moderne cu moștenirea ancestrală, care ne propune un mesaj al perpetuării valorilor culturale și spirituale prin forme actuale. „(…) Este foarte interesant cum reușesc să creeze lucrări de artă sau obiecte de designer noi, dar care au în ele acest, așa cum îmi place mie să spun,  ADN românesc.”, a spus Teodor Frolu.

„Se va deschide pe 23 mai, la Muzeul Țăranului Român, în sala Tancred Bănățeanu unde, de fapt, cred că suntem  în al 4-lea an când avem o expoziție acolo. În fiecare an, am avut o expoziție pe tema aceasta de Tradiții Creative, cum avem noi platforma noastră, puteți să căutați tradițiicreative.ro, pentru că e foarte multă informație interesantă acolo,  în care, de fapt, aducem împreună un artist contemporan cu un meșteșugar. Este foarte interesant cum reușesc să creeze lucrări de artă sau obiecte de designer noi, dar care au în ele acest, așa cum îmi place mie să spun,  ADN românesc.”

Muzeul Ivan Patzaichin speră să își primească primii oaspeți, în această toamnă. În el vom regăsi și părți ale expoziției care își va avea vernisajul pe 23 mai, la Muzeul Țăranului Român, iar lucrurile se vor desfășura într-o manieră organică, deschisă, astfel încât discursul curatorial va căpăta nuanțe diferite și va surprinde prin povestea spusă chiar și pe cel care va vedea ambele expoziții.

„Nu avem spațiu să ne mutăm cu toată expoziția. Atunci, ce încercăm să facem în perioada asta, între 23 mai și 5 august, este că în sala de expoziție vom încerca să adunăm cât mai multe lucruri din ceea ce ne-a lăsat Ivan, ca moștenire. În timpul expoziției, vom crea efectiv conținutul care va fi în muzeu, care înseamnă o  interpretare nouă a conținutului. Trebuie să spunem acolo, o poveste, într-un spațiu foarte mic. Cine va veni la deschidere va avea posibilitatea să vină la închiderea expoziției ca să vadă, într-un fel de primă vizionare, ceea ce va fi în muzeu și când va veni la muzeu va vedea felul în care s-a construit tot acest discurs.”, a mai adăugat arhitectul Teodor Frolu.

Află aici întreaga poveste a Muzeului lui Ivan Patzaichin și aspecte inedite ale vieții marelui campion.

ANM: Vreme călduroasă în București
Actualitate duminică, 2 august 2026, 07:44

ANM: Vreme călduroasă în București

Vremea călduroasă se va menține, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de...

ANM: Vreme călduroasă în București
Primăria Municipiului Bucureşti: “Parcul Herăstrău este al bucureștenilor, nu al privilegiaților”
Actualitate sâmbătă, 1 august 2026, 20:23

Primăria Municipiului Bucureşti: “Parcul Herăstrău este al bucureștenilor, nu al privilegiaților”

Au început demersurile pentru ca parcul Herăstrău să fie reîntregit, iar zona închisă publicului de ani și ani, de la Clubul Diplomaților,...

Primăria Municipiului Bucureşti: “Parcul Herăstrău este al bucureștenilor, nu al privilegiaților”
Brașov: Trafic alternativ, pe DN1
Actualitate sâmbătă, 1 august 2026, 19:43

Brașov: Trafic alternativ, pe DN1

Pe DN 1 Ploiești – Brașov, la kilometrul 147, între Timișu de Sus și Predeal, județul Brașov, a avut loc un accident rutier în care au...

Brașov: Trafic alternativ, pe DN1
Gondola Sinaia, afectată de o pană generală de curent. Turiștii, evacuaţi în siguranţă
Actualitate sâmbătă, 1 august 2026, 19:16

Gondola Sinaia, afectată de o pană generală de curent. Turiștii, evacuaţi în siguranţă

Gondola Sinaia a anunţat, sâmbătă, că instalaţiile de transport pe cablu au fost oprite temporar, din cauza unei avarii generale în reţeaua...

Gondola Sinaia, afectată de o pană generală de curent. Turiștii, evacuaţi în siguranţă
Actualitate sâmbătă, 1 august 2026, 19:05

ANM: Duminică, vremea călduroasă și disconfort termic ridicat

 Duminică, Vremea călduroasă se va menține, iar disconfortul termic va fi ridicat. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până...

ANM: Duminică, vremea călduroasă și disconfort termic ridicat
Actualitate sâmbătă, 1 august 2026, 16:26

MNIR prezintă microexpoziția „Vitrina Campionilor” !

Pugilistul Lucian Bute a donat Muzeului Naţional de Istorie a României mai multe obiecte legate de cariera sa: centura de Campion Naţional la Box...

MNIR prezintă microexpoziția „Vitrina Campionilor” !
Actualitate sâmbătă, 1 august 2026, 15:06

1 august – Ziua Naționala Salvamont Romania

1 august este Ziua Naționala Salvamont Romania.  Dispeceratul Național Salvamont transmite ca in aceasta perioada sunt cei mai mulți turiști in...

1 august – Ziua Naționala Salvamont Romania
Actualitate sâmbătă, 1 august 2026, 12:24

Reabilitarea Parcului Național a intrat în line dreaptă. Zona se închide în etape

Reabilitarea Parcului Național a intrat în etapa finală. A început pavarea aleilor centrale. Astfel, din 1 august accesul în parc va fi închis...

Reabilitarea Parcului Național a intrat în line dreaptă. Zona se închide în etape