Ascultă Radio București FM Live

NASA a anunțat cine sunt cei patru astronauți care vor pleca spre Lună în misiunea Artemis II

NASA a anunțat cine sunt cei patru astronauți care vor pleca spre Lună în misiunea Artemis II

Articol de bucurestifm, 4 aprilie 2023, 10:33

Agenţia spaţială americană NASA a anunţat luni numele celor patru astronauti care vor efectua anul viitor prima călătorie cu echipaj uman în jurul Lunii după mai bine de 50 de ani, transmite Reuters.

Cine sunt cei patru astronauți ai misiunii Artemis II

Printre cei patru se află un afro-american, dar și o femeie, fiind vorba despre premiere pentru o misiune către Lună. Tot în premieră a fost selectat și un cetățean canadian.

Christina Koch, ingineră care deţine recordul pentru cea mai lungă perioadă continuă petrecută în spaţiu de o femeie, a fost numită specialistă în cadrul misiunii, alături de Victor Glover, aviator în cadrul U.S. Navy, care a fost selectat ca pilot al Artemis II.

Glover, care a făcut parte din cel de-al doilea zbor cu echipaj uman al capsulei Crew Dragon a companiei SpaceX, urmează să devină primul astronaut de culoare trimis într-o misiune selenară.

Echipajul este completat de Jeremy Hansen, primul canadian ales pentru un zbor către Lună, numit specialist în cadrul misiunii, şi Reid Wiseman, un veteran al Staţiei Spaţiale Internaţionale, care va fi comandantul misiunii Artemis II.

Cvartetul Artemis II a fost prezentat într-o conferinţă televizată desfăşurată la Centrul Spaţial Johnson din Houston, baza de control a misiunii NASA.

Artemis II, care nu va include o aselenizare, va marca debutul misiunii cu echipaj uman în cadrul unui program succesor al Apollo, care vizează revenirea astronauţilor pe suprafaţa selenară la sfârşitul acestui deceniu şi, în cele din urmă, stabilirea unui avanpost sustenabil pe Lună, o piatră de temelie pentru viitoarea explorare umană a planetei Marte.

Termoenergetica începe, de la 1 octombrie, încărcarea cu apă a instalațiilor de încălzire din București
Actualitate marți, 22 septembrie 2026, 14:12

Termoenergetica începe, de la 1 octombrie, încărcarea cu apă a instalațiilor de încălzire din București

Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) anunță că, începând cu 1 octombrie 2026, va începe încărcarea cu apă a...

Termoenergetica începe, de la 1 octombrie, încărcarea cu apă a instalațiilor de încălzire din București
Sectorul 1 va cumpăra direct materialele antiderapante pentru iarna 2026/2027
Actualitate marți, 22 septembrie 2026, 14:00

Sectorul 1 va cumpăra direct materialele antiderapante pentru iarna 2026/2027

Sectorul 1 va realiza direct achiziția materialelor antiderapante necesare pentru iarna 2026/2027, după ce Consiliul Local a aprobat revocarea...

Sectorul 1 va cumpăra direct materialele antiderapante pentru iarna 2026/2027
Un nou parc de cartier în Bucureștii Noi, în zona fostului Teatru “Masca”
Actualitate marți, 22 septembrie 2026, 13:49

Un nou parc de cartier în Bucureștii Noi, în zona fostului Teatru “Masca”

Locuitorii din Cartierul Bucureștii Noi vor beneficia de un spațiu public amenajat în zona fostului Teatru “Masca”, pe o suprafață...

Un nou parc de cartier în Bucureștii Noi, în zona fostului Teatru “Masca”
Ziua Mondială a Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice, marcată la București
Actualitate marți, 22 septembrie 2026, 13:26

Ziua Mondială a Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice, marcată la București

Această zi a fost marcată și în Capitală, printr-o întâlnire cu specialiști din domeniul sănătății, donatori de celule stem...

Ziua Mondială a Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice, marcată la București
Actualitate marți, 22 septembrie 2026, 13:07

International University Fair 2026, la București: peste 50 de universități vin la Sala Palatului

Alegerea unei facultăți sau a unui program de studiu poate ridica multe întrebări, mai ales atunci când elevii și studenții încă își...

International University Fair 2026, la București: peste 50 de universități vin la Sala Palatului
Actualitate marți, 22 septembrie 2026, 12:47

Piața Revoluției găzduiește “Grădina Întâlnirilor”, un proiect dedicat culturii și vieții comunitare

Piața Revoluției găzduiește, în perioada 21-27 septembrie 2026, “Grădina Întâlnirilor”, o intervenție temporară care...

Piața Revoluției găzduiește “Grădina Întâlnirilor”, un proiect dedicat culturii și vieții comunitare
Actualitate marți, 22 septembrie 2026, 12:07

Creşte interesul pentru vaccinul HPV

Vaccinarea rămâne una dintre cele mai eficiente măsuri de sănătate publică. Contribuie anual la salvarea a milioane de vieţi, a declarat...

Creşte interesul pentru vaccinul HPV
Actualitate marți, 22 septembrie 2026, 12:03

CGMB mandatează TPBI să modifice contractul de delegare a serviciului public de transport

Optimizarea rutelor de transport public din Capitală și județul Ilfov a fost principalul subiect de dezbatere în ședința extraordinară de...

CGMB mandatează TPBI să modifice contractul de delegare a serviciului public de transport