Cine informeaza mai putin

Articol de , 29 septembrie 2014, 18:34 / actualizat: 29 septembrie 2014, 22:17

de Rasvan Roceanu

Schimb absurd de replici, in conferinte de presa, dupa bombardamentul multinational impotriva pozitiilor ocupate de gruparea Statul Islamic(SI) in Siria:

“Nu am informat guvernul sirian cand vor avea loc raidurile aeriene impotriva jihadistilor din Statul Islamic” declara oficial Washingtonul.

“Ba am fost informati” anunta Damascul.

“Nu e adevarat, am anuntat numai ca vom lansa un asemenea atac in zilele urmatoare” replica administratia americana.

“Dimpotriva, am fost informati concret cand anume are loc atacul” contra-replica presedintia siriana.

Intr-o lume care pune pret pe dialog mai mult decat oricand pana acum de ce ar insista cineva ca, impotriva celor mai elementare reguli de relatii internationale, nu a anuntat guvernul unei tari despre data si locul in care se va desfasura  o ampla operatiune militara chiar pe teritoriul respectivei tari?

Explicatia: pentru ca Bashar Al-Assad este “baiatul rau” al comunitatii internationale, cu care “baietii buni” ai aceleiasi comunitati s-au angajat sa nu vorbeasca in niciun chip, nici la scoala, nici pe strada.

Bunul simt spune ca atat timp cat un guvern – fie el iubit sau ne-iubit – are inca la dispozitie o armata si o aviatie operationale, nimeni nu-si permite sa intre cu avioanele de lupta in spatiul aerian riscand sa-i fie doborate intr-o riposta care ar fi perfect justificata conform dreptului international.

Dar bunul simt nu are nimic de-a face cu batalia de imagine,  cu “imageria globala” de care vorbea Alvin Toffler in excelenta sa carte “Powershift – Puterea in Miscare”.

Conform teoriei lui Alvin Toffler, in “imageria globala” Siria se inscrie in categoria “natiunilor paria”, natiuni care, din diferite motive, au o imagine proasta pe plan international si din aceasta cauza sunt tratate cu duritate de restul lumii.

Daca recunosti ca ajuti o “natiune paria” recunosti si faptul ca este mai putin paria decat credeai, ca te-ai inselat in calcule, si/sau ca ai ignorat inamici mult mai periculosi.

Este, deci, destul de greu pentru coalitia multinationala – culmea ironiei, alcatuita exclusiv din tari care vor sa-l indeparteze de la putere pe Bachar Al-Assad – sa accepte ca, atacandu-i pe jihadistii din “SI” ajuta direct si implicit guvernul de la Damasc, care si el lupta impotriva aceleiasi forte.

“Pirueta diplomatica” a fost declaratia ca atacand “SI”, multinationalii ii ajuta, de fapt, pe irakieni si opozitia siriana democratica. Problema este ca pana in 2013 si “SI” era considerat ca facand parte tot din “opozitia democrata” si, in aceasta calitate, a primit sprijin – si moral si material – la fel ca ceilalti.

Este stiut ca jihadistii siriano-irakieni nu decapiteaza ostateci de ieri, de azi. Dar cat timp era vorba “doar” de militari sirieni capturati nimeni nu facea prea mare caz. In fond era vina lor ca luptau de partea cui nu trebuie. Putina descurajare –  chiar daca se facea prin metode “ceva mai dure” – nu strica. Nici faptul ca jihadistii ocupasera cateva regiuni petroliere si gazeifere din Siria si vindeau petrolul si gazele ca sa-si cumpere arme nu supara pe nimeri, atat timp cat armele erau folosite impotriva Damascului.

“SI” a devenit odios numai in clipa in care a atacat petrolul irakian si a decis sa decapiteze occidentali. De-abia atunci comunitatea internationala a avut revelatia si a inceput sa bombardeze sursele de bani ale jihadistilor ca si pozitiile lor din Siria.

Dar avand mare grija sa insiste ca nu informeaza in niciun fel Damascul.