Ascultă Radio București FM Live

800 de permise de conducere reţinute în ultimele 24 de ore

800 de permise de conducere reţinute în ultimele 24 de ore
Foto: Foto: Radu Șofran

Articol de arionmihaela, 12 martie 2023, 14:15

Aproximativ 800 de permise de conducere au fost reţinute de poliţişti, în ultimele 24 de ore, dintre care 134 pentru consum de alcool şi 12 pentru consum de droguri sau alte substanţe interzise, ne- a informat Ministerul Afacerilor Interne.

Potrivit unui comunicat al MAI  structurile din cadrul instituţiei au intervenit, în ultimele 24 de ore, pentru gestionarea a 4.012 evenimente, dintre care 2.605 circumscrise menţinerii ordinii publice, iar 1.407 circumscrise situaţiilor de urgenţă.

“La nivelul structurilor de poliţie au fost semnalate 825 de posibile infracţiuni, peste 18% dintre acestea fiind din oficiu. În baza probatoriilor administrate de poliţişti în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri  s-au dispus măsuri preventive pentru 32 de persoane”, se precizează în comunicat.

De asemenea,  au fost prinşi în flagrant 167 de autori de infracţiuni care au săvârşit 176 de fapte penale, şi au fost depistate 13 persoane urmărite naţional sau internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale.

Tot în ultimele 24 de ore, echipajele de poliţie au acţionat, la nivelul întregii ţări, pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră. Au reţinut 796 de permise de conducere (dintre care 134 pentru consum de alcool şi 12 pentru consum de droguri sau alte substanţe interzise) şi au retras 393 de certificate de înmatriculare, menţionează MAI.

Poliţiştii şi jandarmii au constatat 12.980 de contravenţii pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 4,2 milioane de lei.

Pompierii au desfăşurat 22 de controale pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă, fiind identificate două obiective care funcţionau fără autorizaţie de securitate la incendiu. Pentru abaterile constatate pompierii au aplicat 81 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 31.900 de lei.

Pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii au desfăşurat 1.161 de misiuni pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, 80 pentru stingerea de incendii şi 3 pentru descarcerare. Pe parcursul intervenţiilor pompierilor au fost salvate 4 persoane.

Piloţii Inspectoratului General de Aviaţie au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 9 persoane aflate în situaţii de urgenţă.

În ultimele 24 de ore, niciun cetăţean ucrainean nu a depus cerere de azil, în ţara noastră, iar de la începerea conflictului din Ucraina, 4.401 cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România, mai informează MAI.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 49,4%, conform MAI.

VIDEO| Cum se nasc piesele The Motans: secretele procesului creativ
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 11:28

VIDEO| Cum se nasc piesele The Motans: secretele procesului creativ

The Motans a fost invitat în matinalul „Bună dimineața, București!”, unde a vorbit despre cea mai recentă colaborare cu Irina Rimes, piesa...

VIDEO| Cum se nasc piesele The Motans: secretele procesului creativ
Inflația a ajuns la 6,61% în septembrie. Chiriile și carburanții, cele mai mari scumpiri
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 10:44

Inflația a ajuns la 6,61% în septembrie. Chiriile și carburanții, cele mai mari scumpiri

Rata anuală a inflației a ajuns la 6,61% în septembrie 2026, după trei luni de deflație, potrivit datelor publicate de Institutul Național de...

Inflația a ajuns la 6,61% în septembrie. Chiriile și carburanții, cele mai mari scumpiri
Sensuri unice pe opt străzi din Sectorul 1, din 16 octombrie
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 09:47

Sensuri unice pe opt străzi din Sectorul 1, din 16 octombrie

Opt străzi din Sectorul 1 vor avea sens unic începând cu 16 octombrie, potrivit unui anunț al administrației locale. Măsura vizează...

Sensuri unice pe opt străzi din Sectorul 1, din 16 octombrie
Trafic restricționat în Pasajul Unirii după un accident în care au fost implicate două mașini
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 09:18

Trafic restricționat în Pasajul Unirii după un accident în care au fost implicate două mașini

Traficul este restricționat pe ambele benzi în Pasajul Unirii, pe sensul dinspre Strada Colței către Bulevardul Mărășești, după ce două...

Trafic restricționat în Pasajul Unirii după un accident în care au fost implicate două mașini
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 07:15

Geamurile – trucul cu ziarul e depășit, iată ce funcționează acum

Geamurile curate schimbă complet lumina dintr-o casă, dar sunt și printre cele mai frustrante suprafețe de curățat. ⚠️ Urmele, petele și...

Geamurile – trucul cu ziarul e depășit, iată ce funcționează acum
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 06:43

Temperaturi scăzute și ploaie, în Capitală

Vremea va fi rece pentru această dată și închisă. Trecător va ploua slab (cantitate de apă de 2…5 l/mp), iar vântul va sufla în...

Temperaturi scăzute și ploaie, în Capitală
Actualitate luni, 12 octombrie 2026, 21:01

Senat: Conducerea trotinetelor electrice pe drumurile publice, doar după absolvirea unui curs de legislație rutieră

Un proiect de lege care prevede introducerea condiției absolvirii unui curs de legislație rutieră pentru conducerea trotinetelor electrice pe...

Senat: Conducerea trotinetelor electrice pe drumurile publice, doar după absolvirea unui curs de legislație rutieră
Actualitate luni, 12 octombrie 2026, 20:13

ANM: Marți, vreme rece

Marți,   Vremea va fi rece pentru această dată și închisă. Trecător va ploua slab (cantitate de apă de 2…5 l/mp). Vântul va sufla...

ANM: Marți, vreme rece