Ascultă Radio București FM Live

Arafat: In Bucureşti ar fi necesare 13 staţii noi de pompieri, pentru un timp de intervenţie redus

Articol de arionmihaela, 15 februarie 2023, 23:30

Şeful DSU, Raed Arafat, spune că în Bucureşti ar fi necesare 13 staţii noi de pompieri, astfel încât maşinile şi angajaţii să fie redistribuiţi la nivelul mai multor puncte de pornire, în vederea obţinerii unui timp de intervenţie redus.

El a precizat că anul trecut a fost deschisă o staţie nouă la Domneşti. Totodată, o nouă staţie se află în construcţie în Sectorul 4 al Capitalei, iar aceasta urmează să fie inaugurată în curând.

“Însă evaluarea noastră, cel puţin pentru Bucureşti, în zonă, aici este de 13 puncte de plecare noi pentru pompieri. De ce? Pentru că acum pompierii sunt în staţiile lor, cu foarte multe maşini într-o staţie. Adică, găsiţi într-o staţie patru-cinci maşini de incendii, găsiţi o autoscară, mai găsiţi alte tipuri de maşini. Faptul că nu sunt dispersate, în primul rând afectează timpul de reacţie, mai ales într-un oraş în care creşte din ce în ce mai mult aglomeraţia şi se blochează drumurile pe anumite ore, iar maşinile de pompieri, care sunt mari, trebuie să răspundă foarte rapid”, a spus Arafat.

Potrivit acestuia, varianta unor staţii mai mici este de preferat şi în cazul unui cutremur, astfel încât eventuale deteriorări ale imobilelor din proximitate să nu blocheze circulaţia unui număr mare de maşini de intervenţie.

“Dacă mergem pe conceptele organizatorice din oraşele mari: puncte mici de lucru, cu câte o maşină, două, după care mai sunt două-trei staţii care au mai multe maşini diverse, care sunt mai speciale, maşini de intervenţii la accidente de descarcerare grea şi aşa mai departe; dacă ne gândim că timpii de reacţie despre care se discută în Uniunea Europeană şi pe plan mondial – că de la telefon la sosire trebuie să atingem în următorii ani şase minute maxim – vă daţi seama că asta este imposibil să se atingă dacă nu avem mai multe puncte de plecare şi maşinile să fie dispersate”, a precizat Arafat.

El a subliniat că un astfel de plan nu implică personal suplimentar sau dotare în plus, ci relocarea şi dispersarea utilajelor de intervenţie. Arafat a mai precizat că acest lucru nu este valabil doar în cazul Capitalei, ci şi al altor municipalităţi mari. Unele dintre ele (Braşov, Cluj) au început să creeze puncte de plecare suplimentare.

“Crearea de puncte noi de pompieri este foarte importantă şi fondurile europene viitoare includ 100 de subunităţi noi de pompieri, din care pentru 50 s-a făcut prima fişă de finanţare, aşteptăm să o primim ca să putem să începem. Bucureştiul, trebuie să înţelegem, s-a extins foarte mult pe orizontală şi am rămas cu ce am avut la începutul anilor ’90. Ba, mai mult, am pierdut cea din Obor, până o reabilităm şi până o reconstruim”, a spus el.

În ce priveşte timpii de intervenţie, Arafat a precizat că aceştia sunt de 7-9 minute în caz de Cod roşu.

“Pe Codul roşu suntem pe la 7-8 minute, 9 minute. Legea cel puţin ne spune 12 minute la 90% din cazuri, în zonele urbane. Şi cel puţin pe Codul roşu suntem Ok pe această linie, adică în majoritatea municipiilor suntem Ok, dar timpul ăsta trebuie redus”, a precizat el.

Seful DSU a făcut referire şi la programul Băncii Mondiale, aprobat în 2017, pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic care găzduiesc subunităţi de pompieri.

“Este un program în care au fost alocate în jurul a 50 de milioane de euro din el. Ca ramburs am tras deja aproape 20% din sumă. Este contractată jumătatea sumei deja, se contractează şi restul sumei, iar suma urmează să fie completată sau suplimentată pentru a face loc diferenţei de preţ în construcţii între anul 2017 şi acum, ca să putem realiza toate cele 36 de clădiri care au fost prevăzute”, a precizat şeful DSU.

Va demola Primăria Capitalei Millennium Business Centură și Cathedral Plaza?
Actualitate miercuri, 11 februarie 2026, 16:01

Va demola Primăria Capitalei Millennium Business Centură și Cathedral Plaza?

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu,  a anunțat intenția Municipalității  de a demola “Millennium Business Center”,...

Va demola Primăria Capitalei Millennium Business Centură și Cathedral Plaza?
“Teroare”, spectacolul în care publicul dă verdictul
Actualitate miercuri, 11 februarie 2026, 15:49

“Teroare”, spectacolul în care publicul dă verdictul

În weekend, a avut loc premiera oficială a spectacolului ”Teroare”, în regia lui Radu Nica, la Teatrul Bulandra. Este piesa de debut a...

“Teroare”, spectacolul în care publicul dă verdictul
Liberalizarea prețului la gaze naturale va fi amânată, până anul viitor…?
Actualitate miercuri, 11 februarie 2026, 15:34

Liberalizarea prețului la gaze naturale va fi amânată, până anul viitor…?

Conform ministrului Energiei, Bogdan, Ivan, în această  săptămână,  Guvernul României  ar trebui să vină  cu un proiect legislativ...

Liberalizarea prețului la gaze naturale va fi amânată, până anul viitor…?
Ciprian Ciucu: Condiţiile de muncă la Autobaza Floreasca sunt execrabile
Actualitate miercuri, 11 februarie 2026, 14:32

Ciprian Ciucu: Condiţiile de muncă la Autobaza Floreasca sunt execrabile

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a constatat în urma unei vizite neanunţate la Autobaza Floreasca, lipsa pieselor de schimb şi...

Ciprian Ciucu: Condiţiile de muncă la Autobaza Floreasca sunt execrabile
Actualitate miercuri, 11 februarie 2026, 14:25

CAB respinge cererea de suspendare din funcţie a judecătorilor CCR Mihai Busuioc şi Dacian Dragoş

Judecătoarea Olimpiea Creţeanu de la Curtea de Apel Bucureşti a respins, miercuri, ca nefondată, cererea depusă de o avocată AUR privind...

CAB respinge cererea de suspendare din funcţie a judecătorilor CCR Mihai Busuioc şi Dacian Dragoş
Actualitate miercuri, 11 februarie 2026, 14:22

Programele pentru simulările examenelor naţionale, publicate de Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare

Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare a publicat miercuri programele pentru simulările examenelor naţionale. Simulările organizate la...

Programele pentru simulările examenelor naţionale, publicate de Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare
Actualitate miercuri, 11 februarie 2026, 14:15

DNSC semnalează o serie de tentative de fraudă în numele OSIM

O serie de e-mailuri frauduloase transmise în numele Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM), prin care destinatarii sunt informaţi că...

DNSC semnalează o serie de tentative de fraudă în numele OSIM
Actualitate miercuri, 11 februarie 2026, 14:05

Companiile aeriene solicită suspendarea controlului electronic al paşapoartelor în UE până în octombrie

Asociaţiile care reprezintă principalele aeroporturi şi companii aeriene din Europa au avertizat Comisia Europeană că sistemul electronic de...

Companiile aeriene solicită suspendarea controlului electronic al paşapoartelor în UE până în octombrie