Bine de citit: Saadi – Cele mai frumoase poezii

Articol de razvanursuleanu, 2 februarie 2023, 10:28

Puțini sunt poeții sau scriitorii clasici care ar fi reușit să-și impună opera dacă ar fi trăit în lumea de azi, cea atât de eficientă și de liniară, în care eleganța, modestia și candoarea sunt doar noțiuni arhaice, pierdute prin dicționare.

Să ne considerăm așadar norocoși că poetul persan Saadi și-a făurit lucrările în urmă cu opt secole, departe de o lume modernă în care drumurile ce pot duce la pierzania spiritului liber și la degradarea propriei umanități se împletesc într-o rețea pe care doar puțini o pot străbate nealterați.

Poetul reculegerii și al meditației profunde („Nu-mi pasă limba dac-o să mi-o tai,/ îmi mai rămâne vorba fără grai”), stihar al înțelepciunii și al echilibrului sufletesc („Mi-a spus acest șeic și-nvățător:/ -S-asculți de două sfaturi ești dator:/ Să fugi de cei cu suflete haine!/ Nu fii nicicând blajin față de tine!”), Saadi continuă și astăzi să fie perceput drept unul dintre marii corifei ai literaturii universale, publicația britanică „The Guardian” fiind doar una dintre puternicele voci ce consideră volumul „Bustan”, una dintre operele persanului, ca făcând parte dintre cele mai importante o sută de cărți ale omenirii.

Nu veți găsi cinism și nici deznădejde în versurile lui Saadi, stări de spirit învinse de poet în momentul în care a fost eliberat din temnițele cruciaților ce îl capturaseră la Acra, după șapte ani de sclavie și de muncă silnică, o perioadă cumplită din viața sa în care aripile spiritului său liber au părut a fi retezate pe vecie („Sunt șoimi cu ochi cusuți dar fără lene/ iar alții-au ochi deschiși dar arse pene”).

Toleranța apropiată de absolut („De spusele bârfelii să scapi, vezi, nu se poate,/ iar leacul cel mai sigur e să le-nduri pe toate”), și împlinirea sa sufletească („Mi-e inima o casă ce-i plină de iubire,/ cum poate ura-ntr-însa să-și afle-adăpostire?”) vor rămâne, pe întregul parcurs al vieții lui Saadi, superbele coloane pe care se sprijină creația acestui mare poet.

Noi, cei de azi, contemporani cu atât de puține lucruri importante pentru istoria lumii viitoare, rămânem din fericire cu bucuria de a citi aceste minunate versuri pe care „Murind, privighetoarea, în boare de zefir,/ lăsă din trupu-i gingaș s-apară-un trandafir”.