VIDEO: Școala românească, un mediu nesigur
Articol de dianamatei, 24 noiembrie 2022, 16:41
Generații agresive, fără preocupări concrete, needucate și inculte.
Auzim din ce în ce mai des aceste sintagme despre generațiile de copii și tineri care ne urmează.
Și, în ultima perioadă, auzim din ce în ce mai des de bătăi și consum de droguri în școlile noastre.
Punem stigmate dar nu încercăm să vedem cauza.
Avem psihologi care se ocupă de copii însă nu pot face totul singuri. Și nu mai vorbim despre faptul că sunt foarte puțini.
Robert Florea, director adjunct al Centrului Municipiului București pentru Resurse și Asistență Educațională, spune că răul are rădăcini mai adânci.
”Prima premisă se referă la etosul comun, la nivel social. Tot ceea ce se întâmplă în mediul social reverberează în școală. Se reflectă cu destul de multă fidelitate tot ceea ce se întâmplă în societate. Violența poate să îmbrace forme simple, forma bullying-ului a cyber-bullyng-ului. Soluțiile le putem găsi într-un set de norme însă, legislația nu poate să rezolve probleme care țin de natura noastră biologică. Școala încearcă să structureze biologia noastră. În școală, avem așteptări care nu vor corespunde societății”.
În natura noastră avem tendința să dăm vina pe alții când ni se întâmplă lucruri rele.
Si nu ne dezicem, noi ca părinți, nici în aceste situații.
Școala ne schimbă copiii.
”Faptul că se întâmplă agresiuni, cu consecințe tragice uneori, nu putem plonja doar în faptul că școala nu face lucruri. Există o relație antinomică școală-familie. Cei doi ar trebui să-și întrepătrundă eforturile. Când nu se întâmplă, apar coliziunile. Școala are niște limite. Sunt părinți care spun că efortul lor se sfârșește acolo unde începe școala”.
Nu de multe ori auzim: ”alte vremuri, alte generații”.
Pare însă că lucrurile nu stau așa și nu realizăm că noi îi schimbăm, poate.
”Copiii de astăzi nu sunt cu nimic diferiți de noi. Dar, în momentul de față, acești copii beneficiază de o suprastimulare senzorială, cognitivă, lucruri care le răpesc capacitatea de absorbție și concentrare. Vorbim despre ADHD. Studiile ne spun că există componenta de mediu; se poate corecta, se poate ameliora când sunt eliminați o serie de stimuli. Nu suntem atenți la lucrurile astea. Noi, părinții, suntem din ce în ce mai anxioși că ar putea să se întâmple lucruri. De ce nu-l lăsăți pe copil să se joace singur? Să meargă singur la școală, de exemplu. Copilul are nevoie de acomodare cu mediul”.
Lăsăm totul în seama școlii și a psihopedagogilor.
În goana nebună a fiecărei zile, nu realizăm că da, nu toți copiii sunt la fel.
Există copii cu nevoi speciale care trebuie să fie integrați.
”Fiecare profesor are un modul psihopedagogic care nu poate să aprofundeze toate problemele. Apoi oferta formării e săracă sau neinteresantă. Pe zona de copii speciali, care este reglementată de lege, aici lucrurile sunt foarte greu de gestionat și, în fapt, putem apela și la capitalul nostru de cunoaștere dar uneori apelăm la buna voință și înțelegere, la empatie. Sunt părinți care vor ca acei copii cu probleme să plece din clasă. Însă, dacă propriul copil este în această situație?”
Oamenii și specialiștii, împreună cu familia, fac totul.
Și dacă nu-i avem?
Sunt puțini psihopedagogi iar cazurile se înmulțesc.
Iar în cazul fericit în care i-am avea, situția nu se rezolva bătând din palme.
”Trebuie resursă umană specializată apoi mai e ceva care ține de etosul social unde intervenția cere mult timp. Trebuie și concursul media pentru că este factor educațional. Dacă ar fi niște investiții înțelepte în educație. Ar trebui să așteptăm minimum o generație. Din perspectiva legislativă a fost un ritm alert însă aici vorbim despre oameni care trebuie să se acomodeze”.
Pe lângă agresivitatea fizică, o avem acum și pe cea…moștenită de pe internet.
Copiii trecutului nu aveau această facilitate, cei de astăzi se nasc cu ea.
Iar aici, supravegherea pleacă de acasă, exclusiv.
Copiii sunt la fel. Nu cumva, noi ne-am schimbat?
”Lucrurile se întâmplau și înainte însă nu știam conceptul legal. O dată cu adoptarea unui pachet legislativ avem instrumente de intervenție. Ele nu sunt suficiente astfel încât intervenția să aibă efecte și la nivel de societate. Copilul agresor nu s-a născut așa și nu s-a întâmplat peste noapte. Copilul are o istorie; trebuie să ne uităm în familie si in societate. Numărul actorilor implicați trebuie să fie mai mare. Resursa umană este cea pe care o știm. La cyber-bullyng, familia este unul dintre factorii fundamentali. Trebuie sa existe un control parental”.
