Ascultă Radio București FM Live

VIDEO: Cu prezența de spirit, în situații de urgență

VIDEO: Cu prezența de spirit, în situații de urgență

Articol de dianamatei, 10 noiembrie 2022, 16:32

Situațiile neprevăzute pot apărea oricând.
Deși, muritori de rând fiind, avem tendința de a spune mereu: ”mie nu mi se întâmplă”.
Și, trebuie să recunoaștem, așteptăm să facă alții totul pentru noi și să ne salveze.
Nu știm când se pot întâmpla situații de urgență și nu le poate prevedea nimeni.
Însă ne putem ajută și îi putem ajuta și pe alții.
Am putea să zicem: ”toți pentru unul si unul pentru toți”.

O facem noi și o facem și cu copiii noștri, spune medicul Raed Arafat, șeful DSU.
”Cu cât crește copilul, faci cu el practică. Nu există o limită de vârstă. Sunt simulatoare cu laser care arată unde trebuie îndreptate. Este o tehnologie modernă iar centrul respectiv este primul din Europa. Intră și folosirea realității virtuale pentru imersie totală. Pregătirea populației va fi mult mai realistă. Populația face parte din sistemul de protecție civilă. Omul de rând face parte din asta și trebuie să învețe ce are de făcut”.

Cursurile de prim ajutor ar trebui să fie începute la școală.
Școala se continuă acasă iar acasă se întinde și pe stradă și în societate.
”Oricine trebuie să știe. Apropiații sunt primii beneficiari. O mamă bolnavă, un tată bolnav. Dacă știi să acorzi primul ajutor, poți interveni până vin echipele specializate. Ideea de a învăța primul ajutor trebuie să între în școli, în programul nostru obișnuit. Copiii trebuie pregătiți cum să reacționeze în situații de urgență. Profesorii trebuie pregătiți. Noi trimitem pompierii în anumite școli însă trebuie un mecanism mai amplu”.

Autoritățile nu pot fi tot timpul lângă noi. Pompierii sting focul, polițiștii aleargă după infractori…
Însă DSU s-a gândit să ne dea o mână de ajutor. Cum altfel decât online. Suntem în era tehnologiei.
Așa a apărut portalul fiipregatit.ro.
Gășiți acolo campanii și sfaturi pentru cutremure, inundații, incendii, furtuni…orice fenomen care ne pune viața în pericol.
Învățăm să le gestionăm și să fim pregătiți.
”Fiecare risc are 3 componente: ce faci înainte, ce faci în timpul unui dezastru și ce faci după; să ne pregătim mai bine pentru altele. Portalul fiipregatit.ro este foarte valoros. Este una dintre cele mai de succes platforme, pe plan european. Oricine o poate accesa să obțină informații. Are accesări, plus că acum când dăm mesaje RoAlert dăm și link”.

Platforma a apărut și datorită faptului că oamenii iau de multe ori în râs apariția unor astfel de situații iar pregătirea nu are nicio valoare.
”Populația nu este pregătită să aibă o reacție controlată. Nu toată lumea ascultă ce vorbim noi, nu la toți au ajuns recomandările. Dai un mesaj, cu câteva secunde înainte și mulți pleacă pe scări, locul cel mai prost. Sunt țări care folosesc astfel de sisteme dar nimeni nu dă predicție; sunt pe senzori. Dacă dai acest mesaj imediat, ne trezim cu toți plecând. Orice sistem de alertare trebuie să fie analizat și studiat, în concordanță cu protecția civilă care are rol de avertizare. Trebuie să reacționăm în sensul în care verificăm informația. Am văzut pe timpul pandemiei: fake-ul a avut mai multă valoare decât adevărul. Aici vine reziliența societății de a ține piept falsului. Site-ul oficial trebuie să fie primul la care te uiți”.

În caz de cutremur, de exemplu, avem nevoie de lucruri care să ne țină în viață până vine ajutor specializat.
”Găsiți recomandare pe platformă; este toată componenta trusei. Noi recomandăm pentru 72 de ore: apă, mâncare neperisabilă, medicamente pentru boală cronică, radio cu baterie, lanternă. Germania recomandă, de exemplu, pentru 10 zile”.

Un exemplu că nu suntem pregătiți, la nivel de societate, a fost pandemia. S-a acționat haotic și am pierdut vieți.
Și nu suntem numai noi în situația asta. O întreagă Europa a fost luată prin surprindere.
”Nu am fost pregătiți: nu aveam echipament, nu aveam nimic. La nivel european nu am fost pregătiți. Am rămas fără oxigen, am cumpărat echipamente, am mobilizat avioane NATO. N-am fost pregătiți. Investiția în pregătire este justificată. Nu este nicio pagubă, este costul pregătirii care trebuie să fie elegibil”.

Un alt moment critic a fost izbucnirea războiului din Ucraina.
Refugiații au cerut ajutor și în România.
Din fericire mobilizarea a fost exemplară însă acum, în cazul unui alt val de refugiați, lucrurile vor sta mai bine.
Pentru că ne-am pregătit.
‘Dacă se agravează situația, acum suntem mai bine pregătiți. Am adus materiale suficiente, există zone unde putem adăposti și caza oameni. Avem corturi, materiale de tranzitare pentru un număr mai mare decât la început. Dacă am reacționat rapid la toate nivelurile, acum pregătirea este mult mai bună”.

Ce avem mai la îndemână zilnic, în era tehnologiei? Un telefon, evident.
Acolo pe lângă mesaje frumoase, de la oameni dragi și aplicații de mâncare, trebuie să avem și aplicația DSU.
În scurt timp vine și cea nouă.
”Este aplicația pe care multă lume o are pe telefon. Nu mai poate fi accesată acum, că se face varianta a două. Anunțăm când o lansăm, sperăm în noiembrie. Inițial pe Android. Este mult mai prietenoasă pentru populație. Avertizări care nu necesită RoAlert, de vreme. O să vină și pentru alte tipuri de riscuri. O să fie pe copil dispărut, o să vedem locații unde sunt defibrilatoarele, o să fie conectată la portalul fiipregatit.ro. O să aibă și o secțiune cu știri depsre DSU și despre toți cu care lucrăm”.

Până la o situație de urgență, care sperăm să nu se întâmple niciodată, vine frigul și cu el și virozele. Care, spun specialistii sunt mai agresive anul acesta și deja au afectat mult mai mulți oameni.
Anul trecut le-am avut, vă întrebați?
Păi am mai purtam măști.
Putem învinge însă si viroza sau putem trece mai ușor peste ea.
”Virozele nu le putem evita. Nu se poate spune că va fi ca anul trecut, pentru că am avut masca. Anul trecut a fost un fenomen limitat. Sunt semnale care arată că în unele țări sunt cazuri foarte multe si grave. Recomandarea mea este vaccinul pentru gripă sezonieră. Să avem o formă ușoară sau deloc. Și viroza, din păcate, ucide”.

Trasee modificate pentru liniile 640 și N109
Actualitate vineri, 3 iulie 2026, 08:48

Trasee modificate pentru liniile 640 și N109

Liniile 640 și N109 vor funcționa pe trasee modificate de astăzi până pe 8 iulie, anunță Societatea de Transport București (STB SA). Măsura...

Trasee modificate pentru liniile 640 și N109
Bine de citit: “Strigăt în noapte”
Actualitate vineri, 3 iulie 2026, 08:24

Bine de citit: “Strigăt în noapte”

Cu o extrem de mare curiozitate am început să citesc romanul “Strigăt în noapte”, gândindu-mă ce noi metode pentru a-și rări personajele...

Bine de citit: “Strigăt în noapte”
Stație nouă pe traseele liniilor 74, 102, 125, 312 și N106
Actualitate vineri, 3 iulie 2026, 07:41

Stație nouă pe traseele liniilor 74, 102, 125, 312 și N106

Începând de astăzi, vehiculele liniilor 74, 102, 125, 312 și N106 vor opri într-o nouă stație, anunță Asociația de Dezvoltare...

Stație nouă pe traseele liniilor 74, 102, 125, 312 și N106
Portugalia s-a calificat în optimile Cupei Mondiale!
Actualitate vineri, 3 iulie 2026, 07:22

Portugalia s-a calificat în optimile Cupei Mondiale!

Portugalia s-a calificat în optimile Cupei Mondiale, după ce a învins-o pe Croația în șaisprezecimi cu scorul de 2-1. Partida a avut 19 minute...

Portugalia s-a calificat în optimile Cupei Mondiale!
Actualitate vineri, 3 iulie 2026, 06:39

Vremea continuă să fie instabilă în București

Vremea va fi în general instabilă, vineri, în Capitală. Cerul va avea înnorări temporar accentuate, iar mai ales după-amiaza și seara vor fi...

Vremea continuă să fie instabilă în București
Actualitate joi, 2 iulie 2026, 21:39

Sorana Cîrstea, în turul al treilea la Wimbledon!

Românca, locul 18 WTA, a învins-o pe jucătoarea australiană Kimberly Birrell,  locul 72 WTA, în două seturi, scor 6-3, 6-4. Meciul a durat o...

Sorana Cîrstea, în turul al treilea la Wimbledon!
Actualitate joi, 2 iulie 2026, 20:27

”Zilele unteatru șaișpe”, din 7 iulie, la noul sediu din Strada Secerei 14

 Pe 7 iulie, încep  Zilele unteatru șaișpe, eveniment ce se desfășoară pe parcursul lunii la noul sediu unteatru. Proiectul deja devenit...

”Zilele unteatru șaișpe”, din 7 iulie, la noul sediu din Strada Secerei 14
Actualitate joi, 2 iulie 2026, 18:59

PMB: Regulament pentru trotinetele electrice, în București, pus în dezbatere publică

Regiuli noi pentru trotinetele electrice, in Bucuresti. Acestea ar putea fi închiriate doar persoanelor majore. Primaria Capitalei a pus in...

PMB: Regulament pentru trotinetele electrice, în București, pus în dezbatere publică