Bine de citit: Misery
Articol de razvanursuleanu, 12 septembrie 2022, 09:23
Înțeleg exact mecanismul acțiunii din roman, pentru că am experimentat acest lucru pe propria piele. „Misery” reprezintă, în linii mari, interacțiunea dintre un scriitor și fanul său numărul unu. Postul de radio la care lucrez nu a avut fani numărul unu, dar a „beneficiat” de câteva ori, de-a lungul anilor, de așa numiții ascultători fideli, după cum chiar ei înșiși se autodefineau.
Pentru o înțelegere mai bună a acestui fenomen cred că se impune o clasificare generală a diferitelor tipuri de ascultători de radio. Categoria cea mai numeroasă este formată din ascultători normali, care intră pe frecvență după ce baleiază scala (pe principiul similar al butonării telecomenzii de la televizor) sau care urmăresc anumite teme de discuție sau genuri muzicale.
Acești oameni au o viață personală așa că ascultă un post de radio sau altul atunci când au chef, timp sau pur și simplu nu au altceva mai bun de făcut (una dintre situațiile cel mai des întâlnite o reprezintă momentele în care se află la volan, acolo unde presa scrisă și televiziunea nu au găsit și nici nu vor găsi vreo modalitate prin care să se impună atâta vreme cât șoferul intenționează să ajungă întreg la destinație).
Cea de-a doua categorie, pe care orice post de radio și-o dorește în mod prioritar, este cea a ascultătorilor care au ca preferință un anumit post de radio. Dacă le place în mod constant ceea ce au ascultat, atunci vor salva frecvența la favorite, la radioul din mașină sau pe telefonul mobil și vor reveni ori de câte ori doresc să se reîntâlnească cu emisiunile pe care le-au ales sau cu realizatorii pe care au ajuns să îi aprecieze. Bineînțeles că și acești oameni au viață personală, noțiune ce însumează o mulțime de alte activități printre care nu se numără doar alimentația și orele de somn.
Cea din urmă categorie este cea formată din ascultătorii „fideli” sau „gravitoni”, așa cum le spuneam pe vremuri. Acești indivizi, din fericire foarte puțini la număr, nu par a avea o viață personală, întreaga lor existență fiind canalizată către postul de radio care a avut ghinionul să le trezească interesul. Gravitonii își construiesc cu meticulozitate, pas cu pas, imaginea de „ascultător fidel”, pe care întotdeauna ajung să încerce să o impună în detrimentul celorlalți ascultători, pe care îi consideră inferiori, aceștia din urmă neavând gradul de „fidelitate” suficient de mare pentru a avea dreptul de a-și exprima opiniile.
Domnul Macarie. Cum aș putea să-l uit. Așa se numea unul dintre gravitonii de acum vreo douăzeci și cinci de ani, iar noi pur și simplu ajunsesem să ne temem de acel om. Țin minte că primele sale intervenții, sub formă de scrisori, erau foarte civilizate.
„Bună ziua, mă numesc domnul Macarie, sunt un ascultător fidel al postului dumneavoastră de radio, apreciez foarte mult tot ceea ce faceți, etc.”, iar noi, tinerei și neexperimentați, chițăiam fericiți prin redacție, „vai, un distins domn de 70 de ani care ne apreciază emisiunile, stilul, umorul, vai și chit”.
Nu după multă vreme, domnul Macarie a început să ne telefoneze în redacție, plin de sugestii și recomandări pentru „o mai bună funcționare a radioprogramelor”, după care a început să se prezinte din ce în ce mai des în fața radioului pentru a-i întâlni pe realizatorii „preferați”, iar sugestiile s-au transformat în indicații. Domnul Macarie, ascultător fidel, dorea deja să ne modifice grila de programe. „Părerea mea e că” devenise „ați face bine să”.
Sincer, nu îmi amintesc cum a dispărut domnul Macarie din peisaj, dar plec de la presupunerea că nimeni nu trăiește veșnic, nici măcar domnul Macarie cel de neoprit. Din fericire pentru mine și pentru colegii mei, domnul Macarie nu ne-a răpit, nu ne-a legat și nici nu ne-a tăiat picioarele și degetele de la mâini așa cum a procedat fanul numărul unu din cartea lui Stephen King. Probabil că am fost pur și simplu norocoși pentru că domnul Macarie nu apucase să citească „Misery”.
